Bratesul

"Indeletnicirea unui asa mare numar de oameni in o industrie folositoare, infatosa in toate zilele un tablo interesant, caci fiecare anotimp era insemnat de o netintrerupta lucrare. Stanestile pestilor erau ingradite cu o palance pana la fata apei, pe la vaduri erau asezate varse si etere tesute din vergele tinere de salcii, unde pestele atras de scurgerea apei incapea in cursa: aproape de ripa erau infiintate pestine, in care se pastra pestele cel mai ales de fiecare feliu. Se vedeau pescari nervosi, cum destindeau de pe luntri retele manine pana-n fundul apei, cand altii dupa ce le credeau pline, inotand trageau capitele retelelor spre mal, unde femeile si copiii ce pana atunce se indeletniceau cu undite, alergau cu panere spre a culege vanatoarea de peste care, mai inainte de a parasi elementul cel umed prin fel de fel de sarituri si opintele se nevoia a scapa din prinsoarea lui; chiar si noaptea nu conteneau asemenea lucrari..." (Fragment din nuvela Petru Rares de Gheorghe Asachi).

Harta Daciei, Panoniei, Iliriei si Moesiei

O harta deosebita din colectia David Rumsey (davidrumsey.com) este cea alcatuita de Adrien Hubert Brue la Paris in 1826 care incearca sa localizeze pe seama izvoarelor istorice din antichitate forme de relief si localitati de pe teritoriul Daciei, Panoniei, Iliriei si Moesiei. Vom avea bucuria sa gasim pe aproape de Galati, pe undeva in Moldova, in Carpatii orientali probabil pe valea Putnei: M. sacer apud Getas Cocajon v. Cogaion, iar pe malul marii si pe Dunare toate cetatile cunoscute: Callatis, Tomi, Constantiniana, Histropolis, Adv Salices, , Salsovia, Aegissus, Noviodunum, iar intre ele Pons Darii Hystaspis. Gurile Istrului de la nord la sud sunt:

• Boreum ostium, (cu un canal mai mic Calum ostium), pe actualul Chilia
• Naracum secundum ostium, actual Sulina
• intre ele insula Peuce
• Pulchorul ostium, actual Sf. Gheorghe
• Naracum ostium, Gura Portita
• Sacrum ostium, Gura Periteasca

Dintre localitatile din interiorul Moesiei este interesanta localizarea cetatii Vallis Domitiana probabil identic cu Valle Domitiana din Itinerarium Provinciarum Antonini Augusti si cu Vicus Domitianus din alte harti, pe malul vestic al lacului Halmyris, cam pe unde ar fi Babadagul considerat de unii Vicus Novus.

Cum harta lui Brue nu poate fi download-ata de pe colectia Rumsey va propun o harta din 1849 a lui Alexander Findlay, de pe site-il bibliotecii Universitatii din Texas (lib.utexas.edu), care pare copiata dupa harta din 1826, cu mici modificari date de datele adunate in doua decenii.

O fotografie veche

O fotografie de familie veche ne infatiseaza un grup de marinari din Galati, fotografiati intr-un atelier fotografic in 14.04.1938.

Harta lui Giovanni Battista Agnese

O harta destul de precisa a Marii Negre este cea a lui Giovanni Battista Agnese aparuta la Venetia in 1544, in care Dunarea apare cu 5 brate si cu doua insule, pictate in galben, una fiind legendara Peuce/Peuke iar cealata probabil Leuke, Insula Serpilor si locul de odihna vesnica a eroului Ahile. Interesant este ca teritoriul din stanga fluviului este numit Velachia. Venetianul (a trait in Venetia, dar era genovez, ca si Cristofor Columb) Giovanni Battista Agnese a fost probabil cel mai mare cartograf al secolului XVI, in hartile sale maritime (portulane) introducand culori deosebite pentru munti, apa, campii etc. si incluzand noile descoperiri geografice ale vremii cum ar fi hartile calatoriei lui Magellan. Hartile sale pot fi consultate on line si pe cea a Marii Negre deslusim clar denumirea Chicli (Chilia), langa gura fluviului numita Licostoma, Solina (Sulina) si Costanza, Pangalla (Mangalia). Restul localitatilor si semnelor dintre Constanta si Sulina sunt greu lizibile (Giossea, Proflaniza, Atamicho, Lapeza, Zarzi etc.). Gurile fluviului sunt desenate la fel inca pe doua harti din acelasi Atlas Portolan: harta Europei si harta Rusiei, pe cea din urma figurand clar sub forma unei cetati Chili(a).

Sursa ilustratiei este wikimedia.org, dar intregul Atlas Portolan poate fi cercetat in biblioteca digitala http://sunsite.berkeley.edu. Pentru citirea localitatilor de pe litoralul vestic al marii este necesar sa rasuciti harta cu 180 grade.

Harta lui Ptolemeu si Tabula Peutingeriana

Sa facem o trecere in revista a numarului de guri de varsare a Dunarii-Istru in mare la autorii antici si apoi la cei din Evul Mediu:
Herodot in "Istorii" in Cartea a patra, paragraful 47 mentioneaza: "Istrul are cinci guri".
Ptolemeu ceva mai tarziu mentioneaza ca Istrul avea 6 brate si le si enumera de jos in sus: Peuke, Narakion (Gura Sfanta), Kalon (Gura Frumoasa), Pseodostoma (Gura Falsa), Boreion (Gura Nordica) si Psilon (Gura Goala), sau Thiagola, dupa numele lacului aflat la varsarea sa. Dupa lumea cunoscuta in timpul lui Ptolemeu in Evul Mediu s-au desenat mai multe harti, pe unele din pacate gurile Dunarii nu se vad foarte precis conturate.

Sursa ilustratiei: Wikipedia.

Mai exact se pot vedea gurile fluviului pe o harta foarte interesanta Tabula Peutingeriana, un document din secolul XI, intocmit dupa o harta si un itinerarium roman din primele secole dupa Hristos. Pe sectiunea a-VII-a pe care se regasesc: Dacia, Thracia, Macedonia, Achaia, Cyrene si Creta, fluviul se varsa prin 5 sau poate chiar 6 guri: "Hostia Fl. Danubii", undeva mai sus de Tomis. Se disting de altfel si alte localitati din Dacia antica: Callatis, Histriopolis, Salsovia (Mahmudia de azi), Ad Stoma (imprecis de localizat, posibi Sf. Gheorghe, Noviodunum (Isaccea), Arrubium (Macin), Troesmis (Jiglita), Beroe (Garliciu), Carsio (Harsova), Axiopolis (Cernavoda), Sucidava (Topalu), Durostorum (Silistra) si Sagadava imprecis de localizat. Harta are oricum mari greseli de amplasare si de orientare, dar este primul document scris de atestare a acestor localitati.

Sursa ilustratiei: euratlas.net
Harta a fost argumentul principal al unui cercetator galatean autodidact, care sustinea in ziarul local "Viata Libera" de acum un an si ceva ca a gasit prima atestare documentara a localitatii Galati in aceasta tabula, prin inscriptia "Tanasis Galatie" scrisa la nord de fluviu, chiar mai la nord de alte doua rauri care se varsa in mare, dincolo de "roxylanis sarmate" (roxolanii sarmati), idee pe care nu o impartasesc, dar pe care o voi trata separat in alt articol.

Despre evolutia deltei Dunarii

Daca teoria Ryan-Pitman este credibila, atunci tot ce s-a scris in ultima suta de ani despre evolutia deltei este fals, formarea ei nu s-a facut in zeci de mii de ani, ci mult mai rapid, respectiv in 7-8000 de ani. Teoriile clasice descriu un golf al Tulcei care prin colmatare cu aluviuni devine laguna Tulcea, iar apoi un grind care ar avea o intindere cat actuala delta.

(Ilustratiile provin de pe www.fotodelta.ro, cu exceptia celei din subsolul paginii care este originala.) 
Aluviunile au umplut valea Dunarii separand lacurile fluviale de albia mama, apoi treptat gura mare a fluviului formata de golful Tulcea a fost colmatata, formandu-se un pamant nou. Straturile de sedimente aduse de ape s-au adaugat an de an precum inelele unui copac, intinzandu-se spre est si usor spre sud. Bariera formata de grindul Caraorman in a carui etiologie trebuie sa implicam si celelalte rauri care se varsa in mare precum si curentii locali, a determinat plasarea unei guri a Dunarii cu orientare sudica, cam pe unde ar veni Dunavatul de jos astazi, posibila gura a Peuce-i din antichitate. Toate fenomenele continua si azi, pe o distanta de cativa kilometri existand pamanturi stravechi, vestigii ale muntilor Hercinici si pamant nou de cateva zeci si/sau sute de ani si chiar mai tanar.

Bratele Dunarii

Este foarte probabil ca in antichitate unele din lacurile conexe Razelmului (Valea Nucarilor-Agighioil, Babadag, Nuntasi) sa fi fost considerate ca fiind brate de varsare ale Istrului, dar din punct de vedere stiintific acest lucru este imposibil. Terenul din preajma Deltei Dunarii este probabil cel mai vechi din Europa si n-a suferit modificari semnificative in ultimele milioane de ani. Nu acelasi lucru se poate spune si despre Delta, care daca ar trebui sa luam in calcul ipoteza Ryan-Pitman, de formare a Marii Negre prin revarsarea Marii Mediterane via Egee-Marmara-Bosfor, n-ar avea mai mult de 7600 de ani. Cert este ca dincolo de relatarile anticilor simpla consultare a unor harti ne arata ca Histria, Tomis, Callatis, Parthenopolis, Arganum, Halmyris si cel putin inca 3-4 care stau ingropate in grindurile deltei.au fost porturi maritime si nu fluviale, aluviunile din fluviu depuse in miile de ani izolandu-le pe unele din ele de apa marii.
In ce priveste traseul bratului sudic propus de dvs. si pe care sper sa-l explorez la vara per-pedes daca sanatatea imi va permite, cred sincer in urma consultarii hartilor existente pe net, ca nu putea a fi altul decat: Noviodunum, Somova, Tulcea si apoi urmand limita nordica a masivului dobrogean si actuala sosea judeteana 222C Nufarul-Bestepe-Mahmudia-Murighiol- Dunavatul de Sus, unde se varsa in mare. Pe mai multe harti din cosmos intre Dunavatul de Sus si cel de Jos se vad albii de fluvii care ar corespunde aproximativ actualului loc de amplasare a Canalului Dunavat. Shimbarea directiei suvoiului de la vest la est catre sud as pune-o pe seama barajului format de grindul Caraorman si a curentilor marini. In ce priveste Lacul Babadag si celelalte mai mici satelite golfului Halmyris probabil ca erau mlastini uriase si greu de trecut atat pe jos cat si cu o nava si puteau lesne a fi confundate cu ostiumuri de varsare.
Daca mergem mai jos pe litoralul romanesc, gasim situatii similare cu foste golfuri acum lacuri: Histria, Nuntasi, Corbu, Tasaul, Siutghiol, Tabacariei, Techirghiol, Costinesti, Neptun, lacul de la Saturn si in fine cel din Mangalia, care ar fi putut fi cu usurinta confundat cu un fluviu datorita marimii sale si lungimii considerabile.
Nu-mi ramane decat sa verific in teren in amanunt o parte din parerile mele.

Critica teoriei lui Sorin Olteanu II

Iata cum ar fi aratat in antichitate bratele Dunarii la varsare, in viziunea cercetatorului roman Sorin Olteanu: imediat dupa Noviodunum, Isaccea de astazi, s-ar fi desprins un brat care pe traseul sud-est s-ar fi deplasat spre mare, cu care s-ar fi intalnit aproape de Istria, delimitand astfel latura sudica a insulei Peuce. Ori atat dupa configuratia din teren, dar mai ales studiind hartile existente, eu personal nu cred ca acest traseu ar fi posibil din considerente aratate anterior. In oglinda cu schema domnului Olteanu puteti vedea o harta din anul 2000 construita dupa topografia prin radar de catre NASA a zonei de nord a Dobrogei, care ne arata clar ce bariere ar fi trebuit sa treaca Dunarea ca sa urmeze traseul propus de domnulmOlteanu.

Critica teoriei lui Sorin Olteanu privin bratul sudic al Dunarii in antichitate

Nu pun la indoiala argumentele autorului despre bratele Dunarii sau despre insula Peuce, ci doar amplasarea bratului sudic al Dunarii pe un traseu care mie mi se pare imposibil: Noviodunum (Isaccea)-Histria, prin Valea Nucarilor. Desi ideea pare fascinanta ea ignora cu desavarsire situatia geologica din teren. O simpla privire aruncata pe o harta fizica a regiunii arata pe tot traseul Dunarii de la Isaccea la varsare, cote de altitudine pe malul sudic care variaza de la cativa zeci de metri spre Luncavita, la cateva sute: Dealul Bestepe.(vezi harta). Nici mai la sud, la jonctiunea lacului Babadag sau pe Valea Nucarilor lucrurilr nu stau altfel, altitudinea dealurilor din jur nu permitea trecerea unui curs de apa peste ele.

Cel mai important argument impotriva cursului propus de domnul Olteanu vine de la studierea altitudinilor terenului prin tehnologii moderne cum ar fi SRTM: Shuttle Radar Topography Mission, un program dezvoltat de NASA si de NGA (National Geospatial Intelligence Agency) in anul 2000, cand timp de 11 zile naveta Endeavor a scanat planeta cu ajutorul unui radar, construindu-se astfel harti exacte ale suprafetei pamantului, care pot fi consultate de public si de oamenii de stiinta. Eu le-am citit pe site-il Universitatii Bucuresti de unde am downladat si fotografiile prezentate mai jos, unde fara urma de indoiala se vad si se pot masura inaltimile.

Critica teoriei Ryan-Pitman

Un geolog roman, pe nume Liviu Giosan, culmea tot de la Wood Hole Oceanographic Institution Cape Code, Massachusetts este cel mai mare critic al teoriei Ryan-Pitman, dar nu in sensul de localizare a potopului biblic la Marea Neagra, cum sugereaza presa romaneasca, ci ca fenomen, gravitate si consecinte. De fapt teoria potopului cuprinde numeroase speculatii privind migratii in masa a fermierilor neolitici catre Europa de vest ca urmare a alungarii lor de valul de apa adusa din Bosfor.
Am citit lucrarea cercetatorului roman scrisa impreuna cu Florin Filip si Stefan Constantinescu de la Facultatea de Geografie a Universitatii din Bucuresti si ea cuprinde in general urmatoarele idei generate de forajele efectuate in 2007 de cei trei in Delta Dunarii la o adancime de 45 m si de analizele geologice, biologice si de masurare a varstei sedimentelor prin radiocarbon:

1. nivelul Marii Negre a crescut in ultimii doisprezece mii de ani cu maxim 30 m si nu cu 80-90 de metri cat sustine Ryan-Pitman
2. deversarea apelor oceanice prin Bosfor s-a facut lent probabil in multi ani si nu a antrenat migratii in masa ale fermierilor din neolitic
3. la data potopului Delta Dunarii exista si in ultimele 5 milenii n-au aparut modificari semnificative, datele rezultate din studiul sedimentelor precizand:
• nisipurile care formeaza plajele actuale ale Sulinei si Sf. Gheorghe au sub 2000 ani
• grindurile care au inchis Delta Dunarii spre mare au 2000-3600 ani
• acum 4900-4400 de ani delta fluviului era deschisa catre mare

• acum 9500-9700 de ani sub straturile actuale de sedimente ale deltei s-a depus nisip aluvionar adus de fluviu.

Argumente pentru teoria Ryan-Pitman

Cercetarile declansate de teoria aplicarii legii vaselor comunicante in situatia generata de cresterea nivelului marilor dupa ultima glaciatiune si de revarsarea Mediteranei in Egee, a acesteia in Marmara si a acesteia in Marea Neagra au avut atat sustinatori cat si critici.
ARGUMENTE IN FAVOAREA TEORIEI:

1. cercetari oceanografice constand din scanarea fundului Marii Negre la zona de confluenta cu Bosforul au evidentiat santuri de eroziune sapate de apa care s-a varsat din Marmara in Marea Neagra.
2. marina tarista care avea baza navala in Sevastopol, a cartografiat inainte de primul razboi mondial fundul Marii Negre si a evidentiat un sant enorm intre Sf. Gheorghe si Crimea, considerat astazi fosta albie a Dunarii, precum si santuri similare pornind de la acesta, catre nord, probabil fostele albii ale Niprului si Nistrului.
3. Robert Ballard descoperitorul epavei "Titanicului" a evidentiat in cursul mai multor expeditii efectuate in Marea Neagra prezenta de scoici de apa dulce in sedimentele de pe fundul marii. Acelasi cercetator a gasit pe coasta de sud a marii la adancimi de 95 si 150 de metri urme de locuire anterioare potopului (constructii din lemn, blocuri de piatra aranjate de mana omului etc.).
4. cu ocazia construirii Canalului Bucuresti-Dunare s-au gasit in albia raului Arges la 25-30 de metri adancime trunchiuri de copaci ingropati in nisip, perfect conservati din specii disparute de stejar, tei si gorun, in zona localitatii Mihailesti.
5. pe Grindul Letea s-au descoperit fosile de mamut, animal disparut dupa ultima glaciatiune precum si de rinoceri, ingropati la 12 metri sub stratul de nisip
6. salinitatea scazuta a apei Marii Negre face ca ea sa fie foarte saraca in specii de plante si animale, care din aceasta cauza nu s-au adaptat la acest biotop. In marea Neagra nu traiesc corali, arici de mare, cefalopode si este prezenta o singura specie de rechini si doar una de delfini. 

Potopul lui Noe si Marea Neagra

Acum cativa ani doi geologi americani, Walter Pitman profesor de geologie la Universitatea Columbia si William Ryan geofizician, ambii lucrand in cadrul unui proiect al Institutului Oceanografic Wood Hole din Cape Code, Massachusetts, au emis o ipoteza extrem de interesanta si la fel de controversata despre modificarea geologie Marii Negre in urma cu mai multe mii de ani, la sfarsitut ultimei glaciatiuni, care ar localiza aici langa noi potopul biblic al lui Noe. Pe scurt.
Pana in anul 5600 i. H. Marea Neagra era un lac cu apa dulce, mult mai mic decat este in prezent, cam cu 155.000 km patrati. Dobrogea era unita cu Crimea, iar din Europa se trecea in Asia Mica pe uscat. Actuala Mare Azov nu exista si nici Delta Dunarii. Raurile Nistru si Nipru se varsau in Dunare, care avea gurile la cateva sute de kilometri mai la est. Nivelul lacului era dupa unii cam cu 135 m sub nivelul marii, (dupa alti autori doar cu cateva zeci de metri). 

Atunci cand incalzirea vremii a determinat topirea ghetarilor nivelul marilor a crescut semnificativ, iar apele din Marea Mediterana si Marea Egee au navalit spre est formand Marea Marmara, suvoiul de apa sapandu-si un canal spre Marea Neagra, cu care s-a unit prin actuala stramtoare Bosfor. Revarsarea apei sarate din Marmara in lacul cu apa dulce a determinat depunerea ei la fund ca urmare a densitatii crescute. Torentul de apa revarsat a fost de cateva sute de ori mai mare decat cascada Niagara si a format pe fundul marii un sant de eroziune pus in evidenta prin scanarea fundului marii.

Cum era si normal aceasta teorie a starnit controverse aprinse atat in randul geologilor cat si al istoricilor si fiecare tabara a prezentat din 1997, de cand cei doi americani si-au lansat teoria, (acum prezentata pe larg si intr-o carte:"Potopul lui Noe", disponibila si in limba romana din 2009, la editura Dacia), argumentele pro si contra pe care le vom trece in revista in zilele urmatoare.

O ipoteza romaneasca privind gurile Istrului

Un cercetator roman, Sorin Olteanu, studiind textele istoricilor si geografilor antici a ajuns la o teorie interesanta cu privire la pozitia gurilor Dunarii in antichitate. Stim deja de la Herodot ca Istrul se varsa prin cinci guri si tot el ne spune ca varsarea fluviului in mare se facea langa Istria, cetate a Miletului la Pontul Euxin. Mai multi autori antici de origine greaca semnaleaza la gurile fluviului mai multe insule din care cea mai importanta ar fi Peuke sau Peuce, formata intre bratele fluviului si comparata ca marime cu Rhodos. Examinand numeroase surse documentare antice, autorul roman considera ca fluviul avea in antichitate un brat care pornea de la Noviodunum si care forma limita de sud a insulei Peuce si care ar fi strabatut actualul teritoriu al lacului Babadag si Valea Nucarilor, brat in prezent disparut prin colmatarea sa cu aluviuni. (A nu se confunda cu insula Serpilor, (insula lui Ahile), in care conform traditiei ar fi fost inmormantat eroul din razboiul troian).
Un citat din lucrarea domnului Olteanu ne trimite la textul lui Strabon care descriind insula Peuke ca fiind dupa gura de varsare a Istrului in Pont: "mai incolo de acesta insula a construit Darius podul de vase".
Un alt mare carturar al antichitatii Ptolemeu, descriind gurile Dunarii plaseaza prima despartire a apelor fluviului pe brate mai jos de Dinogetia la Noviodunum, bratul cel mai de sud numindu-se Peuce, iar gura Sfanta, urmata de la sud spre nord de gurile: Narakion (gura Ingusta), Kalon (gura Fumoasa), Pseudon (gura Falsa), Boreion (gura Nordica), Psilon (gura Pustie), care se varsa prin lacul Thiagola.

 

Controversa despre gurile Dunarii in antichitate. Podul lui Mandrocles.

Acelasi parinte a istoriei Herodot face referiri in "Istoria" despre varsarea Dunarii in Marea Neagra in mai multe capitole ale cartii sale. Prima precizare din Cartea a II a, paragraf 33:
"Istrul curge prin toata Europa inainte de a se varsa in final in Euxin, langa Istria, o colonie a milesienilor" (locuitori ai Miletului).
Aceasta precizare importanta privind pozitia gurilor fluviului in antichitate ar justifica si numele de Istria dat de greci in antichitate coloniei lor de la Marea Neagra. In Cartea a IV a, paragraful 47 Herodot scrie despre raurile din Scitia care erau navigabile pe oarecare distanta de la mare:
"Acestea sunt, Istrul, care are cinci guri, Tyras (Nistrul), Hypanis (Bug), Borysthenes (Niprul), Panticapes (Pripet sau Konskaia), Hypacrys (Sivas), Gerrhus (probabil o ramura a Niprului sau Molocinoe, sau Turunchuk) si Tanais (Donet)."
Iar in aceieasi Carte la paragraful 89:
" Darius dupa ce l-a rasplatit pe Mandrocles (grec samian, din Samos, care a construit pentru Darius un pod peste Bosfor) a trecut in Europa, ordonand in acelasi timp ionienilor sa intre in Pontul Euxin si sa navigheze la gurile Istrului. Acolo el a cerut sa se ridice un pod peste fluviu si sa astepte venirea lui. Ionienii, aeolienii si helespontienii au fost nationalitatile care i-au furnizat comanda vaselor sale. Deci flota a depasit insulele Cyneene, a ajuns la Istru si a urcat pe rau pana in punctul in care canalele lui se separa la distanta de doua zile de calatorie pe mare, la cotul suvoiului ".
Aici in amonte de separarea bratelor fluviului, acelasi Mandrocles va construi un pod peste Dunare pentru armata regelui Darius. Daca privim o harta a regiunii vom constata ca primul cot serios al Dunarii de la separarea bratelor sale principale este Cotul Pisicii, situat in aval de Galati, locul cel mai probabil de amplasare a unui pod avand in vedere configuratia albiei si a terenului in antichitate.