„Amfiteatru” sculptura în metal de Mihai Istudor. |
Ansamblul modelat în oţel de Galaţi în anul 1977, are
forma unei oglinzi parabolice curbate în toate cele trei planuri, frontal, transversal
şi sagital, sprijinită pe coloane în formă arcuită, ca arcadele ogivale din
palatele maure. Întreaga sculptură absoarbe energia solară prin imensa sa
oglindă si o împărtăşeşte pamântului de sub ea şi tufelor de floarea miresei pe
care parcă le îmbrăţişează.
De culoarea albastrului ceruleum, lucrarea contrastează
în toate anotimpurile cu vegetaţia din parc si cu zăpada din timpul iernilor.
"Amfiteatru" în plină iarnă |
În ce priveşte autorul Mihai Istudor este un
sculptor monumentalist binecunoscut pentru lucrările sale de artă monumentală
amplasate în mai multe oraşe din ţară. Materialul său preferat este piatra, dar
a lucrat şi metal în Tabara de sculptura în metal de la Galaţi, iar în ultimii
ani şi-a exprimat talentul şi prin lucrări de mai mici dimensiuni din bronz.
Sculptorul a fost unul dintre cei mai prezenţi
autori de opere de artă în taberele de sculptura în piatră de la Măgura, Buzau,
(„Vatra”, „Spaţiu de joc între coloane”), Poiana cu Schit din Scinteia, Iaşi („Piatra
de hotar”) şi altele.
Este autorul sculpturii „Papa Ioan Paul al II
lea” şi al statuii lui Antim Ivireanu care urmează să se ridice în Bucureşti într-o
mare intersecţie.
Să ne amintim că numele artistului s-a auzit şi
cu ocazia inaugurării statuii lui Mazepa de la Galaţi, oficialitaţile româneşti
ceruseră omologilor lor ucrainieni amplasarea unui bust al generalului
Alexandru Averescu în satul său natal Babele, din raionul Izmail, fost
teritoriu românesc anexat de sovietici prin Pactul Ribbentrop Molotov, în
prezent aparţinînd de regiunea Odesa, Ucraina. Isteria naţionaliştilor
ucrainieni care a ajuns pâna la a cataloga oraşul Galaţi ca fiind înfiinţat de
ucrainienii veniţi din Galiţia-Volinia a făcut ca statuia lui Averescu lucrată de sculptorul Mihai Istudor, lucrare de o mare valoare artistică şi simbolică să nu mai fie amplasată, iar despre asta nu se mai aude nimic de ani buni nici la Bucureşti nici la Kiev.
Variaţiuni pe teme de albastru. |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu