Lacul Brates, sau cum am prins primul peste.

Cand eram copil, la doua case de mine statea un baiat ceva mai mare Mihai C., mare pescar. El m-a dus prima oara la lacul Brates. Pe vremea aia in anii '60 nu existau vergi telescopice, lansete, mulinete, damyl, blinchere, sau woblere. Pescuitul se facea "la pluta" folosind un stuf lung de care se lega "ata pescareasca", (un fir impletit din mai multe fire de bumbac si care era foarte rezistent, fiind folosit de altfel de gospodine la legat borcane si la cusut nasturi sau gaici, numit de lipoveni "uruioc" si care se impletea inainte din capetele de urzeala a panzeturilor tesute manual), cu o pluta facuta dintr-o bucata de papura uscata si carlige din ace de cusut decalite, indoite si apoi calite la loc. Care era mai sarac punea ace cu gamalie asa numitele "bolduri" indoite, care erau indiscutabil mai improprii decat acele de cusut, caci se rupeu repede sau se indreptau, daca pestele era mai mare si ieseau din gura capturii.
Se pescuia si "la greutate" folosind un bat de alun, mai rar de salcie sau de alt soi. Batul se fierbea in apa de mai multe ori sa se intareasca si i se fixau doua cuisoare indoite deasupra locului de unde il apucai, pentru a se aduna intre ele ata pescareasca. La capatul atei se lega plumbul, lucrat de obicei din teava de plumb de la conductele de apa, si carligele in care se agata momeala. Rareori se foloseau carlige adevarate numite "brasovene", aduse de slepari de afara, de obicei din Germania, sau construite de inginerul Branza din "Seneghe", cuvant format din initialele S.N.G. (Santierul Naval Galati). Cu acel Mihai am cunoscut eu Bratesul prima oara pe la 6-7 ani, cand m-a luat cu el la pescuit. Ne-am urcat in tramvai in statia din Cazarmii, cu betele si ramele dupa noi, si ne-am dat jos la gara, de fapt dincolo de ea, cam pe locul unde-i acum viaductul, unde intorcea tramvaiul de gara si unde era o bariera peste calea ferata. Am mers apoi pe langa sinele de cale ferata spre podul de fier, lasand in urma depozitul de lemne si "Baltita", un mic lac strans intre sinele de cale ferata si Gara numarul 8, si trecand terasamentul am ajuns la Balta Bratesului.
Privelistea era uluitoare, lacul desi fusese mult micsorat prin desecarile din deceniul de dupa razboi, nu avea limita spre nord, era ca o mare, orizontul inchizandu-se pe luciul de apa. Doar spre rasarit se vedeau dealurile din lunca Prutului din Basarabia. Vegetatia de la mal formata din din stuf si papura era taiata din loc in loc de pescari si aproape in fiecare gol astfel creeat erau cate unul sau doi pescari, ceferisti iesiti din tura, copilandri din Vadul Ungurului, docheri din port sau mahalagii iesiti la pensie, asa ca cu greu am gasit un loc unde sa ne stabilim si noi. Mihai a pus momeala in carlige si da-i bataie la pescuit. A lansat "la greutate" la baza unei tufe de stufaris si hai "la pluta", unul intr-o parte altul intr-alta, el prinzand peste dupa peste, eu scapand peste dupa peste, pana ce tovarasul meu de pescuit s-a suparat ca risipeam ramele si a taiat coada unei rosioare abia prinse si mi-a varat-o in carlig ca sa pescuiesc "la imbucatura". Minunea s-a intamplat si dupa cateva momente am prins primul peste din viata mea un biban verzui si plin de tepi. Cred ca am mai prins in ziua aia si altii, dar nu le mai tin minte numarul si felul. Cand "greutatea" lui Mihai s-a intepenit in nuferi, vecinul meu a plecat inot s-o descalceasca si s-a intors calare pe o cahula pe care o gasise pitita in stuf de vreun localnic. Cahula era ca un balot de stuf si de papura, legat cu sarma, de forma patrata sau dreptunghiulara, cam de 1.5 m latime, de incapea bine pe el un om cu tot cu sculele de pescuit. Acest mijloc primitiv de navigatie se misca cu ajutorul unei scanduri pe post de vasla si se ancora prin legare de un stuf sau de o papura. Asadar dupa ce a gasit Mihai cahula a plecat cu ea prin cotoanele malului, de nu-l mai vedeam, iar eu am ramas sa pescuiesc singur, pana ce un biban sau poate vreun bandit de rac din care se vedeau miscand printre bradisul apei, mi-a insfacat coada de rosioara si-am ramas fara momeala. Cum lipsa de experienta m-a facut sa ma resemnez, nu sa caut alte momeli care misunau din abundenta prin jur (lacuste, broscute sau chiar lipitori), m-am lenevit la soarele care-mi ardea spatele cu ochii la cerul fara nori, asteptand sa treaca ziua si s-a taiaem spre casa, nu de altceva, dar seara veneau babacii de le serviciu si trebuiau sa ma gaseasca acasa, ca altfel o incasam. De fapt am incasat-o oricum, caci pielea rosie ca de rac, de la statul in soarele verii, m-a dat de gol c-am fost la balta. Pestele ce-l prinsesem l-am lasat baiatului cu care fusesem, ca atat imi trebuia sa ma duc si cu peste acasa!