vineri, 30 aprilie 2010

1 Mai sau sarpele zburator


Am sa va povestesc o intamplare petrecuta intr-o zi de 1 Mai, la Galati pe cand eram inca pionier. Era obligatoriu ca in acea zi de sarbatoare toti copiii sa mearga la defilare, asa ca treziti cu cu noaptea in cap, imbracati frumos cu pantaloni albastru-bleumarin de scoala, calcat la dunga si in camasa alba, indiferent daca afara erau 20 sau 2 grade si binenteles cu cravata rosie de pionier calcata si apretata, ieseam pe usa casei fuga, fuga, sa ne incolonam la scoala pentru defilare. Randuiti pe clase, cu steaguri si portrete ale inaintasilor Marx-Engels-Lenin si ale conducerii comuniste, cu flori de acasa si baloane colorate, pe care le spargeam inainte de a defila cu "calibre" trase din prastii, o porneam pe jos, adesea cantand cat ne tinea gura:
"Vine iarasi primavara
Peste campuri, peste plai
Veselia umple tara
C-a venit Intai de Mai              La la la la la la la !
Muncitorii au pornit
Şi-ntr-un glas s-au înfrăţit!
Şi ei azi sărbătoresc
Unu Mai muncitoresc.         
La la la la la la la !
Înfrăţiţi azi cu ţăranii,
Muncitorii-n joc şi cînt,
Prăznui-vor în toţi anii
Libertatea pe pămînt.          
La la la la la la !
Peste mări şi peste ţări,
Se adună pe cărări,
Lumea toată în alai
Pentru al nostru Întîi de Maï."   
La la la la la! etc.
Ei bine, defilarea incepea pe la 9 dimineata, dar manati de profesori si invatatori, care la randul lor erau si ei  erau hingheriti de cei de la inspectorat si de la partid, ne ocupam locurile inca inainte de ora 8, caci dupa aia era imposibil, se bloca circulatia de catre militie si de catre coloanele de demonstranti si nu mai puteai sa te deplasezi. Acolo ne asteptau asa numitii "Oameni de ordine", simpli cetateni delegati de institutii sa tina ordinea, care ne asezau, ne incolonau si nu ne lasau s-o stergem inainte de a defila. Uram aceasta defilare ca orice copil, fiindca pierdeam ore intregi in frig, sau in soare, cu capetele tunse chilug goale, pana ne venea randul sa defilam, dupa ce defilase armata, oamenii muncii, sportivii si alte categorii, pe care nu puteau sa-i tina ca pe noi ore in sir. Treceai apoi pe Domneasca botezata pe atunci "Republicii" cat e ea de lunga, de la parcul CFR, sau Apollo, pana la Romarta, unde se gasea tribuna oficiala si acolo defilai strigand sloganuri comuniste pe sub nasul nomenclaturii comuniste locale, care la acea ora era deja plictisita si sictirita si se gandea numai la banchetul oficial care urma dupa defilare la Garboavele, sau la alta crasma cu clopotei. Asa ca atunci cand puteam s-o tai, o taiam, dupa ce faceam prezenta si rugam vreun coleg mai cuminte sa strige prezent si-n locul meu daca era cazul. Intr-o astfel de zi am plecat pas-pas pana spre coada coloanei mele unde erau clasele mai mici si l-am corupt si pe Vatea, prietenul meu din copilarie s-o tundem, asa ca lipa-lipa printre blocurile de la "Studenti", am intrat in Gradina publica si de acolo spre Baltita, triajul CFR si gara, tot tinand-o pe langa calea ferata si pe langa balti, dand cu pietre in broaste sau uitandu-ne dupa pasari. Asa ca pe cand mergeam noi langa o balta, ce credeti ca am gasit atarnat intre niste crengute? Un sarpe de apa lung de vreun metru care iesise la soare sa se incalzeasca, dar bag' seama ca fiind foarte frig inca dimineata nu era foarte ager, asa ca am tabarat cu doua bete pe el si l-am imobilizat ca la carte, insfacandu-l de gat. Cum legendele cartierului spuneau ca "daca vrei ca un sarpe sa nu te muste trebuie sa-i scoti dintii cu batista", am trecut imediat la actiune si in loc de batista ca n-aveam la noi am folosit cravata de pionier si una doua am zburat dintii bietului sarpe din gura. Si cum n-avea nici un rost sa ne laudam unul la latul c-am prins un sarpe, ne-am propus sa mergem si sa-l aratam fetelor de la noi de la scoala, poate le vom impresiona cu fapta noastra de curaj si vor accepta sa mearga cu noi la vreun film. Cum nu puteam merge cu balaurul in mana si era prea mare sa-l bagam in buzunar, am facut un ocol pe la o groapa de gunoi, de unde am recuperat o cutie de carton, cam cat una de pantofi din ziua  azi de, am bagat sarpele inauntru si am legat cutia cu sfoara, avand grija sa-i dam niste gauri sa poata respira, apoi hai inapoi spre defilare. Dar cum coloana se pornise deja n-am mai gasit scoala noastra, asa ca ocolind orasul tot pe Vale, am ajuns intr-un loc de unde se vedea parada mai tare ca de la tribuna: pe acoperisul blocului P2 de la Romarta, primul bloc turn de pe Domneasca cum mergi spre Dunare. Am suit cu liftul la ultimul etaj, apoi pe o scara si iata-ne cocotati la 100 m de tribuna oficiala, alaturi de mai multi gura casca, unii din bloc, altii urcati ca si noi sa vada defilarea. La vreo juma' de ora dupa ce ne-am urcat, boala de sarpe care a dat de caldura in cutia pusa pe asfaltul incalzit al blocului a iesit din cutie si am auzit un urlet de femeie:"Sariti sarpele!" O groaza nemaivazuta a cuprins atunci majoritatea celor prezenti, care s-au repezit spre scara blocului sa coboare, sau au trecut in partea opusa animalului, punand distanta intre el si ei. Geaba am zis noi ca e al nostru si ca i-am scos dintii, toata lumea ne-a luat cu "dumnezeii matii!", asa ca a tebuit sa spalam putina. Dar vai! In timp ce eu si Vatea incercam valoarea proverbului "fuga e rusionoasa dar e sanatoasa", dracu' de sarpe, ce credeti ca face? Se trage spre marginea acoperisului si-o data cade de pe acoperis jos, noroc ca n-a cazut in defilanti sau in cei de pe trotuar, ca dadeam cu subsemnatul si-acum c-am spart defilarea, ci s-a prabusit pe casa de intrare in bloc, cam la nivelul etajului 1. Ne-am dus sa-l luam si nu parea a avea mai nimic, statea un pic mai cuminte, ca pisica mea cand am aruncat-o de la etaju' 4, asa ca l-am pus iar in cutia pe care cu bunavointa cineva de pe acoperis ne-o aruncase in cap si pe aici ti-e drumul! Pana la Dunare nu era decat vo' 2-300 de metri, asa ca am coborat la malul apei pe faleza si inconjurati de o droaie de plozi care voia sa vada sarpele am decis sa-l aruncam in Dunare sa vedem daca inoata. Zis si facut, l-am zvarlit cu tot cu cutie in valuri si noi cu ochii dupa el! A iesit cand a dat de apa si s-a indreptat inot spre mal spre groaza copiilor care au inceput sa de-a cu pietre in el, asa ca a cotit-o inapoi spre Zaclau cu viteza maxima, dar n-a prea avut noroc: curentul era mare, apa era rece si malul celalalt departe, asa ca usor, usor a fost adus spre malul nostru, unde o hoarda de copii l-am asteptat cu pietre in maini, atarnati pe un ponton iesit in apa sa ne vina sub catare. L-am doborat sub un potop de pietre strigand de satisfactie ca niste barbari ce eram, iar trupul lung si elegant al sarpelui s-a mai unduit odata aratandu-ne pielea galbuie de pe burta si apoi a disparut la fund tras intr-un anafor al fluviului. De atunci n-am mai intanit niciodata un sarpe in libertate, nici nu cred ca mai este pe la mine prin zona din cauza poluarii, doar intr-o vreme disparusera si broastele...dar cred ca daca as intalni vreo unul as incerca sa-mi cer iertare pentru ce i-am facut unui semen de al lui in copilarie.

Glycon sarpele cu plete descoperit la Constanta in vechiul port Tomis, alaturi de alte numeroase sculpturi pe care un om cu inteligent din antichitate le-a ascuns de barbari pentru a fi descoperite peste 2000 de ani si a le putea admira si noi umilii lui urmasi.

Un comentariu:

  1. foarte frumoasa povestea asta, mi-a placut foarte mult :)) (Cris de pe userul lui Heidi)

    RăspundețiȘtergere