Canteretul din flaut din Hamelin

Intr-o poveste ascultata cu mare placere de copiii mei cand erau mici, un cantaret din flaut, care vrajea animalele prin sunetele scoase de instrumentul sau fermecat, bate palma cu primarul dintr-un orasel german de langa Hanovra, numit Hamelin, sa-i scape orasul de sobolanii care mancau toate proviziile, contra unei sume de bani. Cantaretul aduna cu sunetele flautului sau fermecat toate rozatoarele din oras si intrand in raul Weser din vecinatatea urbei, le ineaca pe toate. Din nefericire primarul din oras refuza sa-l plateasca si atunci manios, cantaretul iese din oras cantand din flaut, iar copiii din cetate se tin fermecati dupa el, pana ce dispar intr-o pestera dintr-un munte, spre disperarea parintilor care nu-i puteau opri si nici intoarce din vraja. Intamplarea datata in stilul exact al nemtilor in 26 iunie 1284 si consemnata in cronici (Manuscrisul Lueneburg din 1440), intr-un vitraliu din catedrala din oras, din nefericire disparut in cesolul XVII si chiar intr-o inscriptie de pe zidurile unei case din oras, pe unde au trecut copiii la iesirea din cetate, a devenit cunoscuta datorita fratilor Grimm, care au publicat povestea in secolul XIX si datorita poetului Robert Browning care a scris o poezie cu acelasi subiect. Intre timp povestea a devenit brand turistic al orasului, sunt organizate procesiuni, festivaluri, concerte si pelerinaje, cantaretul pe nume Bunting are statuie in centrul orasului, iar vitrinele magazinelor sunt pline de suveniruri in forma de sobolani confectionati din martipan, ciocolata, sau din plus si alte catifele colorate. Mai multe fundatii si asociatii cerceteaza de mai multi ani arhivele medievale germane pentru a afla unde au disparut copiii in numar de 140, existand teorii ca ar fi ajuns in Transilvania sau in alte zone ale Europei, sub forma primilor colonisti sasi. Sunt propuse chiar cercetari care sa caute asemanari cu ADN din Hamelin in grupe polulationale din alte zone ale continentului. O poveste frumoasa, care ramane si pana acum o legenda cu un impact economic si turistic deosebit si care a scos din anonimat un burg din sutele de burguri imprastiate in Germania.
Imi amintesc de acesta poveste de fiecare data, cand vad dimineata pe faleza Dunarii, o haita de caini comunitari care merg ca vrajiti dupa cativa oameni, care se ingrijesc zi de zi sa le aduca de mancare si sa le umple vasele cu apa de Dunare. Atunci cand autoritatile ignora cu buna stiinta o situatie cum este cea a cainilor comunitari, iata ca se gasesc oameni de suflet, iubitori de animale care stiu sa le poarte de grija sufletelor necajite si abandonate de noi, caci aproape saptamanal apar caini pieduti, uitati, alungati, abuzati sau neglijati care in lipsa unui alt refugiu aleg faleza.