Familie de bufniţe pe faleza Dunării la Galaţi

Familie de bufniţe

Din Ajunul Crăciunului faleza Dunării de la Galaţi a primit un cadou neaşteptat: circa o duzină de bufniţe sunt în vizită şi nu dau de loc semn că ar vrea să plece de la noi. O cercetare mai atentă a morfologiei acestei păsări mă duce la concluzia că aceste bufniţe sunt ciufi de pădure (Asio otus), una din cele 10 specii de păsări din ordinul Strigiforme care trăiesc la noi (Buhă, Ciuf de câmp (Asio flammeus), Strigă, Huhurez, Minuniţă, Ciuş, Cucuvea, Ciuvică, Ciuf de pădure).
Ciufii se recunosc prin faptul că au la nivelul capului nişte pene asemanătoare unor urechi ("ciuf"), adaptare a păsării pentru auzul tridimensional, necesar mai ales vânatului pe timp de noapte.
Deşi sunt păsări "de pădure", ciuful poate trăi şi în aglomeraţii vegetale de stuf şi papură, dar şi în parcuri şi grădini. De departe ciuful de pădure este bufniţa cea mai întâlnită din România şi probabil şi cea mai utilă: un ciuf consumă între 5 si 6 şoareci pe noapte, pe care-i înghite cu totul, fară să-i sfâşie, eliminând resturile. Printre elementele de interes ale acestei păsări se numără faptul că-şi poate roti capul la 180 de grade privind practic în spate şi penajul care-l face aproape invizibil în vegetaţie şi care poate fi "asortat" la culoarea substratului pe care pasărea este aşezată. Pe lângă auzul extraordinar care le permite să detecteze mersul unui şoarece prin iarbă la zeci de metri, ciufii au, ca toate bufniţele, de altfel, vedere binoculară, foarte utilă pe timp de noapte şi suficient de ageră pe timp de zi, pentru a se strecura printre crengi, atunci când zboară. Cel puţin cele pe care le-am văzut eu pe faleză zburau fără cel mai mic zgomot, lucru impresionant, alături de privirea din pupilele înguste ca de pisică, care te îngheaţă prin răceala lor.
Şi pentru că este dificil de găsit bufniţele în fotografia de mai sus, vă ofer două detalii cu simpaticele păsări de pradă in vizită pe faleză.

Ciuf de pădure