marți, 2 iulie 2013

Planul de Urbanism Zonal Faleza Dunării la Galaţi

În dezbatere PUZ-ul falezei Dunării la Galaţi.
20 iunie 2013 Parcul de Soft.
Care ar fi obiectivele principale ale P.U.Z.-lui (Plan Urbanistic Zonal) al Falezei Dunării la Galaţi, plan propus spre consultare publică populaţiei, sub forma unor propuneri preliminare elaborate de asocierea S.C. Quattro Design S.R.L. si S.C. Halcrow Romania S.R.L.? Să  le enumerăm din prospectul Primăriei:
  1. transformarea falezei într-o zonă atractivă de promenadă şi agrement
  2. extinderea, reabilitarea şi remodelarea sistemului de spaţii verzi
  3. valorificarea funcţiunilor zonei (spaţiu urban atractiv, zona de recreere şi de agrement, amplasare debarcadere pentru ambarcaţiuni)
  4. amenajare urbanistică a teritoriului
  5. organizare funcţională
  6. identificarea zonelor de reconstruibilitate
  7. stabilirea măsurilor pentru asigurarea stabilităţii falezei
  8. stabilirea opţiunilor populaţiei în ce priveşte transformarea falezei într-o zona atractivă de promenadă şi agrement
  9. stabilirea unui plan de măsuri care să urmărească creşterea calităţii vieţii comunităţii locale şi care sa permită formularea de obiective pentri obţinerea de fonduri publice, sau private, locale, naţionale, sau comunitare.
În viziunea autorilor Planului de urbanism zonal faleza Dunării ar trebui să devină un punct de atracţie important atât pentru locuitori cât şi pentru turişti, în care scop ar trebui luate în consideraţie următoarele măsuri (spicuite din P.U.Z., nu neapărat în ordine, sau în importanţă, ci aşa cum le-am notat):
FALEZA SUPERIOARĂ:
  1. limitarea traficului auto şi extinderea celui de biciclişti şi a traficului pietonal
    1. trecerea de la trafic auto pe 4 benzi (câte 2 pe sens) la trafic auto pe 2 benzi (câte 1 pe sens)
    2. transformarea unei benzi în pistă pentru transportul în comun care se va înfiinţa (banda 1 de sens spre „Trecere Bac” cu staţii la Pescăriile Statului, Palanul Navigaţiei, Elice, Parc Viva, Gradina botanică, Turn TV.
    3. transformarea unei benzi în pistă pentru biciclete (banda 1 de sens spre „Elice”)
    4. extinderea pistelor de biciclete pe străzile Regiment 11 Siret şi Saturn în vederea închiderii unui tur complet împreună cu faleza
    5. limitarea vitezei la 50 km la oră
    6. semaforizarea intersecţiilor: Parc Viva, Elice, Palatul Navigaţiei
  2. amenajarea unor puncte (platforme) de belvedere pe buza superioară a taluzului falezei
  3. amenajarea unui spaţiu de exerciţii fizice şi de forţă la Parcul Viva
  4. amenajarea unui spaţiu de joacă şi de socializare pentru câini la Parcul Viva
  5. sistematizarea sensului giratoriu de la „Trecere Bac” în sensul interzicerii virajului la stânga venind dinspre „Elice” cu efectuarea lui numai după girarea în sensul giratoriu.
  6. posibilitarea extinderii falezei superioare pe terenul actual al Poliţiei de Frontieră cu străpungerea drumului spre Micro 20-21 şi ieşirea spre Brăila.
  7. cuprinderea în faleza superioară a spaţiilor verzi: Grădina botanică, parc Turn TV, parc Viva
  8. modernizarea căilor de legatură cu faleza inferioară
  9. reabilitarea „metalotecii” şi reamplasarea (relocarea) câtorva monumente din tabara de sculptură în metal
  10. dezvoltarea infrastructurii de prestări servicii agrement şi alimentaţie publică către populaţie
FALEZA INFERIOARĂ (PROMENADA DUNĂRII):
  1. eliberarea vederii către fluviu prin curăţarea vegetaţie de arbuşti dintre promenadă şi malul apei
  2. extinderea promenadei prin construirea unor noi alei în direcţia taluzului de la parcul de role pănă la „Furculiţă” şi de la chioşcul de fanfară până la  "Nic-Nic."
  3. amenajarea unei piste de biciclişti cu două sensuri
  4. amenajarea unei piste de patine cu rotile
  5. dezvoltarea infrastructurii de prestări servicii agrement şi alimentaţie publică către populaţie
  6. reabilitarea portului de ambarcaţiuni distrus parţial de gheaţă
  7. reabilitarea zonelor verzi prin plantare cu arbori noi şi eliminarea celor vechi si batrâni.
  8. modernizarea infrastructurii falezei inferioare: bănci, iluminat, ţâşnitoare de apă, grupuri sanitare
  9. cuprinderea în faleza inferioară a spaţiilor verzi din zonele: Bazine cu valuri, parc strada Portului şi a clădirilor din zona Palatul Navigaţiei-Pescărie.
  10. posibilitarea extinderii falezei inferioare pe terenul actual al unităţilor militare de marină, cu străpungerea drumului spre Micro 20-21 şi ieşirea spre Real.

Vom vedea in episodul următor care au fost criticile aduse P.U.Z-ului Faleza Dunării la Galaţi la dezbaterea cu „invitaţii specialişti”, cine a participat şi cine nu şi mai ales cine sunt „specialiştii.”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu