joi, 12 februarie 2015

Geaba vii, geaba te duci, geaba rupi nişte papuci..., pâna la Viena


Primarul a plecat la Viena cu o agendă proprie care includea tunel pe sub Dunăre şi consolidarea falezei şi s-a întors cu alta, mai precis cu o nouă idee de paranghelie* de prăduit banul public. Citez din Marius Stan:
"Avem deocamdată un proiect în sensul acesta, un festival care să înlocuiască ce-a fost odată Festivalul de la Callatis, dar de o anvergură mult mai mare, cu partenerii noştri de pe zona Dunării. Vrem să facem o tradiţie din asta, în sezonul cald, undeva în luna august. Având în vedere că noi am luat de la Poliţia de Frontieră un ponton uriaş, vrem să putem accesa fonduri să transformăm acel ponton într-o scenă mobilă plutitoare, uriaşă, unde să putem organiza manifestări cultural-artistice. Sper să fie un proiect care să prindă. Sper să găsim şi finanţarea europeană, pentru că el înseamnă destul de mulţi bani, aproape un milion de euro. O manifestare pe durata a nouă zile, cu trupe din fiecare oraş riveran, iar acest lucru s-ar derula în fiecare oraş riveran, pe durata unui an”
                În tot acest timp rănile de pe faleză se tot înmulţesc şi au apărut pui de „gropzillă” şi în alte zone din oraş, cum este cea de la „Trei star”. Din păcate circulând numai la volanul maşinii personale, sau pe „locul mortului” din maşina primăriei, Marius Stan n-are cum să vadă plăgile produse de neglijenţa propriilor subordonaţi în infrastructura oraşului, sau bătaia de joc a lucrărilor efectuate de cei care au bulversat ani de zile municipiul în cadrul Programului ISPA. Impresia acestui primar, propulsat ca şi alţi politicieni mai celebri decât el pe fotolii administrative de nemulţumirea cetăţenească şi mai puţin de competenţele etalate, este că dacă mai face un studiu de fezabilitate de 1000000 € pentru faleză, (după ce în cursul anului trecut mai dăduse 347.000 ron pe un alt studiu care nu ne-a lămurit de fel), va putea să se spele pe mâini ca Pilat din Pont şi să spună că el a făcut tot posibilul, dar orașul n-a avut noroc.
Ori pe faleză, dar și în alte locuri din oraş nu se fac lucruri elementare: nu se asigură decolmatarea canalizărilor, nu se curăţă canevourile, nu se intervine asupra pierderilor din rețele decât atunci când se prăbuşeşte strada, iar lucrările care se fac în cadrul reabilitării infrastructurii sunt de slabă calitate şi generează noi probleme în cascadă.
Cu banii cheltuiţi pe oricare din parangheliile municipale din ultimii  doi ani de când Marius Stan este primar, se putea cumpara un robot de inspecţie a conductelor de apă pentru depistarea pierderilor, iar dacă primarul nu ştie vreun furnizor îi ofer eu câţiva. 
Alţii când se duc la Viena nu vin de acolo cu idei de noi chermeze pentru aplaudaci, ci cu programe cu finanţare europeană pentru depistarea pierderilor de apă şi protecţia mediului.
Abia curăţate de salariaţii Ecosal, canivourile sunt iar pline de apă.
Poate că domnul Marius Stan visează să se mai joace încă o dată de-a primarul și de aceea face ce face de când a ajuns pe scaunul lui Ghiță Vasiliu. Dar îl asigur încă de pe acum că va păți ca noul său coleg de partid, sau mă rog de alianță, Victor Ponta, în fața oricărui candidat care va veni cu idei de dezvoltare și emancipare a municipiului și nu cu prostituție electorala mascată sub fustele unor spectacole în care toată lumea câștigă, doar gălățenii pierd și timp și bani publici.


* paranghelie: din grecescul paranghelia: chef, distracție zgomotoasă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu