8 martie

Semnificaţia zilei de 8 martie este cunoscută de toată lumea: este Ziua Internaţională a Femeii. Cum a ajuns ziua de 8 martie să fie considerata ziua femeii este o poveste mai lungă. Prima legătură dintre ziua de 8 martie şi femei, menţionată în toate cărţile de istorie, este revolta croitoreselor din New York din anul 1857, care au ieşit în stradă pentru drepturi egale cu ale bărbaţilor, salarii decente, drept de vot şi condiţii mai bune de muncă. Împotriva lor primarul oraşului îşi va trimite poliţia care va împrăştia manifestantele şi le va împărţi cu dărnicie bastoane pe spinare, însă acest lucru nu va împiedica femeile să se organizeze mai bine şi să se înscrie în sindicate. Nu există date certe însă cu privire la aceste mişcări sociale şi unii autori cred că acesta primă răbufnire a nemulţumirii femeilor este o pură invenţie, care a fost de fapt pretextul unei sărbători în 1907.

Câţiva ani mai târziu tot în America, Julia Ward Howe, poetă şi activistă socială aboliţionistă, proclamă în 1870 Ziua Mamei, în semn de protest pentru masacrele din războiul civil american şi cel franco-prusac din Europa. Practic de aici începe mişcarea feministă americană modernă. 

 Toti în America o altă militantă feministă Ana Jarvis preclama Ziua Internaţională a femeii în 1909, în ultima zi din februarie. Ulterior o va muta în a două duminică din luna mai, pentru a o separa de manifestările zilei femeii din luna martie, confiscate de mişcarea socialistă internaţională. 

 Inspirată de mişcările feministe americane politiciana socialistă germană Clara Zetkin, o militantă pentru drepturile femeilor, a lansat ideea unei Zile Internaţionale a Femeii în 1911, cu ocazia Internaţionalei Socialiste de la Copenhaga. Anii următori până la începerea primului război mondial folosindu-se şi de revista pe care o edita, „Egalitatea” , Zetkin a determinat diseminarea ideilor sale de egalitate între toate categoriile de muncitori indiferent de sex şi a impus ziua de 8 martie ca zi a femeii în toată statele europene de limbă germană.

Mişcarea feministă avea să ia amploare odată cu extinderea acestei sărbători şi la celelalte state europene. Chiar şi revoluţia de la Petrograd din 1917 avea să-şi afle începuturile prin mişcările de stradă ale femeilor din luna martie (februarie pe stil vechi), când mii de muncitoare au ieşit în stradă în semn de protest faţă de război şi pentru condiţii de trai mai bune. Tăvălugul revoluţiei va duce la apariţia primului stat sovietic pe teritoriul Rusiei. Puterea sovietică instalată la Kremlin va impune ziua de 8 martie ca Zi Internaţională a Femeii. La sugestia Alexandrei Kollontai, comisarul devenit ulterior primul ambasador femeie al Rusiei, Lenin va transforma ziua în sărbătoare oficială.

 Toate ţările aflate în sfera de influenţa sovietică au adoptat data de 8 martie ca Zi Internaţională a Femeii, de la Afganistan, Armenia, Albania, Belarus, Bosnia etc şi până la Cuba, Ucraina şi Vietnam.

 Cele mai multe din ţările occidentale europene, dar şi nord şi sud americale şi aproape toate statele asiatice şi din Oceania, Australia şi Noua Zeelandă,  sărbătoresc ziua femeii în a doua duminică a lunii mai de „Mother’s Day”, în timp ce ţările arabe o fac de echinoctiul de primăvară. Din 1977 ziua de 8 martie a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU „Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor şi Pace Internationala”.

Românii ca să fie mai originali au hotărât şi ei că este necesară o Zi a Mamei şi în 2010 Parlamentul a stabilit că acesta zi să fie cea de întâi zi de duminică din luna mai. De ce nu ca toată lumea a doua zi de duminică numai deputaţii şi senatorii români ştiu. Dacă tot am vrut să ne distanţam de o sărbătoare coaptă în creuzetul Internaţionalei socialistă şi impusă de Lenin nu ştiu de ce nu ne-am aliniat la lumea civilizată. Anul ăsta confuzia va fi şi mai mare ca Ziua Mamei va cădea de Ziua Muncii, dar s-a dorit ca nu cumva să cadă Ziua Mamei de 10 mai, sau mai stiii, de 8 mai, altă belea. Aşa-i românul cu multe evenimente în luna mai şi mai bune şi mai rele depinde din care parte a paharului priveşti.

 Cât despre ce a fost şi unde s-a ajuns cu drepturile sociale ale femeilor asta e altă poveste. La 100 de ani de la proclamarea Zilei Internaţionale a Femeii mă gândesc cât de mult ne-am întors înapoi, cât de mult au decăzut în drepturi femeile românce, atât în perioadă comunistă cât şi astăzi. Şi când spun asta mă gândesc la sărmanele fete şi femei românce silite să stea prin chioşcuri şi buticuri 10-12 ore pe zi, sâmbăta şi duminica, fără pauze, fără carte de muncă, pentru salarii mizerabile, adesea agresate şi hărţuite inclusiv sexual de patroni postdecembristi cu pretenţii de mari afacerişti. Mă gândesc la femeile care lucrează la multinaţionale unde slugăresc toată ziua. La cele din hiper-super marketuri care lucrează zile în şir pentru o bucată de pâine, frecvent sâmbăta şi duminica, uneori şi nopţile mai ales de sărbători, în timp ce în ţările de origine supermagazinele sunt închise duminica şi jumătate din sâmbătă. Şi ar fi multe de spus. Femeia româncă rămâne sluga bărbatului şi a copiilor, încătuşata între serviciul adesea stresant şi prost plătit şi gospodăria pe care trebuie să o ţină într-un echilibru stabil într-o lume instabilă financiar şi social. Câţi dintre noi spălă, calcă, gătesc sau stau să facă lecţii cu copilul? Foarte puţini. Ne prefacem ca bărbaţi ce suntem că am dat drepturi egale femeilor, dar ignorăm că o dată cu libertatea de a munci pentru familie nu i-am luat din cârcă şi o parte din atribuţiunile tradiţionale. La mulţi ani femeie, la mulţi ani mamă, la mulţi ani soră, la mulţi ani fică!