Elaborarea „Planului Urbanistic Zonal pentru
Faleza Dunării Galaţi”, cu o valoare de 199.000 de lei, a fost câştigat de
singurul ofertant, asocierea SC Quattro Design SRL Bucureşti – SC Halcrow
Romania SRL Bucureşti. Ambele firme sunt bine cunoscute în domeniul arhitecturii,
Halcrow fiind o firmă internaţională care a proiectat lucrări în numeroase
ţări, Quattro Design de asemenea, a proiectat numeroase proiecte din bani
publici, mai ales in perioada guvernării PDL, fiind considerată de presă„abonată” la lucrări publice. Proprietate a familiei Criveanu, arhitecţi
renumiţi, oameni de afaceri (el) şi cadru universitar (ea), Quattro Design are
în portofoliu aproape toate PUZ-urile din Bucureşti, totalizând milioane de
euro.
În abordarea PUZ Faleza Dunării Galaţi
arhitecţii firmei proiectante pornesc de la ideea că această zonă a oraşului
limitrofă fluviului, trebuie să capete alte valenţe, mai precis să devină un
loc de agrement pentru locuitorii urbei, un loc de Promenadă, de mişcare în aer
liber şi de recreere. Acestor deziderate le sunt aplicate toate propunerile de
organizare a falezei, de la sistematizarea circulaţiei, la dirijarea
fluxurilor, la dotarea cu mobilier stradal şi construcţia de facilităţi şi
dotări.
Care ar fi elementele de bază reţinute din
propunerea de PUZ Faleza Dunării Galaţi? Să le enumerăm:
- zona Falezei Dunării Galaţi ar trebui extinsă între Cartierul Dunărea şi Portul Docuri, dar şi până în strada Regimentul 11 Siret.
- zona Falezei Dunării Galaţi ar îngloba şi alte suprafeţe verzi: parcul din Micro 21, Gradina Botanică, parcul Navrom, Parcul Viva, etc.
- destinaţia ar fi în mare: zonă de agrement, port turistic, port comercial (de persoane), servicii publice
- Faleza superioară:
- Viteza pe faleza superioară se va limita de la 70 la 50 de kilometri pe oră
- circulaţia pe faleza superioara va fi redusă de la 2 benzi pe sens la câte o bandă pe sens, din celelalte două urmând a se amenaja o pistă cu dublu sens pentru biciclete şi o bandă pentru transport în comun.
- Se vor extinde pistele de biciclete şi pe străzile Regiment 11 Siret şi Saturn.
- Se va introduce o linie de transport în comun: Turn TV-Docuri, cu opriri la Uzina de apă, Viva, Pescarul, Zid, Navrom şi Pescariile Statului
- Transportul va fi asigurat cu autobuze amenajate pentru transport de biciclete (gen Amsterdam)
- Trotuarul de sus al Falezei Superioare va fi largit prin constructia de terase de belvedere spre Dunăre
- Promenada (Faleza inferioară) va fi amenajată similar cu promenadele din marele oraşe ale lumii (Copenhaga, Paris etc.) prin lărgirea ei în aşa fel încât să cuprindă:
- Pasaj pietonal
- Pista de biciclete cu 2 sensuri
- Utilităti edilitare: ţîşnitoare, canalizare, coşuri de gunoi, bănci
- Se vor înfiinţa două noi piste de Promenadă de la parcul de role la „Furculiţă’ şi de la Pavilionul de muzica la scările de la Nic-Nic.
- Se vor planta noi specii de arbori, de arbusti şi flori, se refac peluzele, scuarurile şi pergolele, etc.
- Se vor amplasa limitatoare de viteză şi balize despartitoare de sens pentru protecţia bicicliştilor.
- Se vor introduce semafoare şi sensuri giratorii, precum şi interzicerea virării la stânga spre Trecere bac, direct de pe Bulevardul Marii Uniri.
Care ar fi criticile mele legate de aceste
propuneri din PUZ Faleza Dunării? Să le enumăr:
1.
Nu cred că studiul a luat in
calcul şi o monitorizare a traficului auto pe cele două faleze; ar fi constatat
ca faleza superioară are 3 vârfuri de trafic auto, însumând sute de maşini:
a. dimineaţa (7-9),
b. la prânz (14-16)
c. seara (19-22),
2.
a micşora numărul de benzi de
trafic pe faleza superioară în condiţiile unui trafic greoi pe strada Brailei
(segmentat de semafoare şi de treceri de pietoni), a introduce semaforizare în
absenţa unui trafic pietonal important, a introduce transport în comun şi piste
de biciclete 24/24, 7/7/, înseamnă să desfiinţezi artera cea mai rapidă,
directă şi sigură dintre cartierele cele mai mari ale oraşului: Dunărea,
Tiglina, Mazepa, Port şi zonele industriale şi comerciale: Sidex, Port, Şantier
Naval, Piaţa de gros, Gară de calători etc.
3.
lărgirea trotuarului de pe malul
taluzului pe faleza superioară nu se poate face decât pe seama sacrificarii
spaţiului verde: fie perdeaua de tei de pe trotuar, fie spaţiul dinspre taluz şi
aşa afectat de tasări, alunecări de teren şi deforestări.
4.
Construcţia de terase suspendate
asupra taluzului mi se pare costisitoare, inutilă şi periculoasă pentru
existenţa taluzului şi pentru trecători. Nu ar duce decât la creşterea sarcinii
asupra taluzului şi la degradarea spaţiului verde.
5.
Sunt ignoraţi în totalitate
oamenii care fac parte din categoria celor care practică joggingul şi care la
primele ore ale diminetii sunt majoritari pe Promenadă, ponderea lor scăzând
progresiv spre prânz şi devenind importantă spre seară (20-25%)
6.
Nu este prevazută pistă de
alergări amenajată cu suprafeţe prietenoase piciorului, altele decât suprafaţa
betonată, care să nu afecteze articulaţiile şi coloana la alergat.
7.
Nu sunt prevazute spaţii de
socializare şi de joacă pentru câini cu dotările necesare (groapă cu nisip, apa
potabilă, coşuri de dejecţii).
8.
Dublarea pistei de biciclete în
condiţiile în care lipseşte balizarea ei şi protejarea trecătorilor prin
separare este periculoasă.
9.
Mărirea Promenadei nu se poate
realiza decât cu afectarea spaţiului verde (prin reducere)
10.
Nu se tratează serios problema
zonei dintre Promenadă şi digul de aparare.
11.
Nu sunt prevăzute amenajări pentru
pescari.
12.
Nu sunt prevăzute sisteme de
supraveghere a traficului pe faleza superioară şi a evenimentelor de pe faleză
inferioară.
13.
Nu este prevăzută inchiderea şi
asigurarea parcului pe timp de noapte
14.
Nu este prevazută iluminarea
ecologică a parcului cu becuri cu senzori de mişcare.
15.
Nu este specificată nici-o zona de
parcare cu excepţia celei de la Navrom. Unde parchează miile de oameni veniţi
în weekend pe faleză cu copii, câini, role, biciclete, cărucioare, scaune cu
rotile etc.
16.
Pe ce căi ajung de pe faleza
superioară la cea inferioară oamenii cu disabiltăţi, carucioare, biciclete
etc. Nu este prevăzut niciun lift.
Care ar fi propunerile mele pentru reabilitarea
Falezei Dunării? Le enumăr:
1.
faleza ar
trebui sa aiba un administrator care să stie ce trebuie făcut zilnic în acest
parc şi care să supravegheze prestaţiile firmei de curăţenie, ale SADP, ale
gardienilor publici etc.
2.
spatiile
verzi ar trebui complet reabilitate, de un arhitect peisagist, sau in orice caz
de un specialist:
·
sunt
copaci care ar trebui extraşi din parc fiind foarte bătrani şi foarte
deterioraţi,
·
sunt
arbori fără nici-o valoare peisagistică care trebuiesc eliminaţi (corcoduşi, oţetari),
·
sunt
arbori care sunt plantaţi fără a se ţine cont de elemente esenţiale din
silvicultură şi horticultura (distanţe, vecinatăţi, tutori etc.),
·
sunt
arbori incadraţi peisagistic bizar (conifere lângă foioase de luncă,
concentratii de arbuşti spre partea de belvedere (spre luciul de apă, Dunăre, între
aleea de jos deb promenadă şi fluviu, împiedicand vederea spre apă, vapoare,
Munţii Dobrogei etc.).
3.
peluzele
sunt distruse, pline de gropi, de cioturi, resturi de instalatii electrice, îngrijite
primitiv (udate cu furtunul de pompieri, tăiate cu trimerul neuniform şi fără
artă, nefertilizate niciodată!) şi trebuiesc refăcute prin astuparea gropilor
(câteva camioane de mraniţă!!), scoaterea cioatelor şi a resturilor de
instalaţie electrică, a pietrelor din vechile scuaruri, azi dispărute.
4.
Plantarea
de gazon, udarea lui cu instalatii moderne, tunsul uniform şi frecvent cu maşina
profesională, fertilizare şi extragerea buruienilor perene adesea confundate cu
flori de cei care cosesc iarba, sunt de asemenea necesare.
4. constructia unei piste de jogging în actuala zona verde dintre promenadă si dig pentru sutele de amatori ai acestui sport, mai numeroşi decât rolerii şi biciclistii pentru care s-au făcut piste.
4. constructia unei piste de jogging în actuala zona verde dintre promenadă si dig pentru sutele de amatori ai acestui sport, mai numeroşi decât rolerii şi biciclistii pentru care s-au făcut piste.
5.
Pista
trebuie construită din zgură de care (încă) mai avem la combinat, pentru ca cei
care aleargă să nu-şi facă praf articulaţiile pe asfaltul falezei.
5. astuparea gropilor şi a gurilor de canalizare de pe faleza superioara şi cea inferioară, ramase descoperite de mulţi ani, unele chiar anterior lucrării ISPA de pe faleză.
6. refacerea digului de la fluviu în portiunile în care acesta a fost mâncat de apă.
7. interzicerea totala a circulaţiei vehiculelor pe faleza inferioară, chiar şi a celor ale autorităţilor (în absenta unor solicitari pentru intervenţie) şi aprovizionarea societăţilor comerciale de pe faleză numai noaptea.
8. recuperarea parcării concesionate firmei de transport naval de la Trecere bac , care o ţine goală, dar blocata, în timp ce sute de autoturisme blochează ambele capete de acces pe Promenadă şi faleza superioară.
9. interzicerea utilizării staţiilor de amplificat sunetul şi a difuzoarelor în afara spaţiilor de alimentaţie publică închise; pentru cei care nu ştiu, amenajarea cu câţiva ani în urmă a unei discoteci în aer liber la fosta cofetarie de pe faleza inferioară (Trandafirul, actualul Pescaruş), a dus la dispariţia de pe faleza a singurului cuib de bufniţe şi la părăsirea zonei de privighetori şi alte păsări cântătoare din cauza zgomotului. Faleza Dunarii este rezervatie naturală şi i se aplica legislaţia corespunzatoare de mediu privind ocrotirea zonelor protejate!
10. refacerea aspectului monumentelor din expoziţia de arta plastica monumentală din metal de pe faleză, care este simbolica pentru oraş şi pentru faleză.
11. refacerea iluminatului decorativ al monumentelor de artă din metal de pe faleza, prin amplasarea lor nu la nivelul solului cum eronat s-a facut acum 5 ani, cheltuindu-se sute de milioane de lei, pe o lucrare care acum este complet devastată, ci pe stâlpii de iluminat pentru a fi ferită de actele de vandalism
12. rezolvarea situatiei câinilor comunitari prin extragerea lor din acest habitat
13. amenajarea unui loc de joacă şi de socializare ingradit pentru câini de agrement, amenajat cu groapă de nisip, coş de gunoi etc.
14. amenajarea unui loc de practicare a sporturilor de forţă cu aparate stradale de gimnastica în aer liber (a existat o improvizatie cu două bare la scarile de la "Furculiţa", care era veşnic ocupată de amatori, acum distrusă de autorităţi).
15. extinderea alimentarii cu apa potabila şi a canalizării pentru toata faleza inferioară, în vederea alimentării cu apă a societăţilor de pe faleză, a ambarcaţiunilor, a fântanilor arteziene (ţâşnitori).

amenajare
de grupuri sanitare "normale" pe faleză, conform legislaţiei. La 30
de grade Celsius utilizarea unui WC ecologic dauneaza grav sănătăţii!
17.
amenajarea
"serioasă" a unor piste de biciclete şi de roleri. Vopsirea unei
dungi pe trotuar, nu înseamnă pista de biciclişti! Ce se întamplă acum pe Promenadă
cu grupuri de roleri, biciclete, câini, grupuri de oameni care se plimbă, este
anticamera viitoarelor tragedii generate de accidente! În zilele de weekend
plimbarea pe Promenadă devine un risc asumat, deja nu mai încap toţi iubitorii
de natură şi de mişcare în aer liber.
18.
extinderea
falezei spre fostele unitati de marină şi joncţiunea cu zona în care a fost
amenajat cu mare fast parcul pentru tineret (de lângă Real) este urgent
necesară prin străpungerea Promenadei prin unitatea (fosta) de marină şi la
nivelul falezei superioare prin unitatea militară a Poliţiei de frontieră.
19.
Limitarea
circulaţiei pe faleza superioră atât din punct de vedere al vitezei cât şi din
punct de vedere al traficului în zilele de weekend, în special în orele de dupa
amiază şi seară.
20.
Amenajarea
mai multor lifturi de nivel între faleza superioară şi Promenada pentru
persoanele cu disabilităti, cele cu cărucioare de copii, biciclete etc.
21.
Amenajarea
de parcari suplimentare si extinderea sistemului de narcare pe strazile
colaterale care se pot bloca de poliţie rutieră în zilele de weekend.
1.pe faleza superioara interzisa circulatia rutiera, cu exceptia bicicletelor, mopedelor , rolleri si organizat transport de agrement in weekend, zona pietonala pe tot parcursul falezei superioare
RăspundețiȘtergere2. interzisa construirea si amplasarea de tot felul de dughene, amenajarea de terase in aer liber, amenajarea de terenuri de minigolf si streetbasket.
N-ar trebui nici macar pusa problema, Faleza fiind declarata Rezervatie naturala, dar toate terasele si barurile au in spate politicieni.
Ștergere1. interzis amplasarea tarabelor ("vata-zahar", "gogosi infuriate", "porumb fiert", "mititei" si alte grozavii de gen).
RăspundețiȘtergereAsta tine de administratia locala care da aprobari pentru astfel de comert tip "Bazar".
Ștergereeu vreau sa intru pe faleza in mod liber, fara sa ma mai strecor intre bariera si un stalp metalic. In nicio alta tzara nu am mai intalnit asemenea oroare de balustrada care face din oameni... oi.
RăspundețiȘtergere