A venit primăvara!

Deşi cu mare întârziere şi foarte capricioasă primavara a venit şi în acest an. Chiar dacă ne mai aşteaptă potrivit meteorologilor încă o serie de frig şi de ploi, posibil lapoviţă, cel puţin două semne pe faleza Dunării ne atrag atenţia ca este primăvară: au aparut primele floricele şi s-au întors mierlele! Primele le puteţi vedea in fotografia de mai sus, ultimele în filmuleţul de mai jos. Dacă mai adăugăm la asta şi faptul ca aseară pe faleză nu mai aveai loc unde să-ţi parchezi maşina şi că şi-au făcut apariţia şi băieţii cu motoare, ba chiar şi unii cu o decapotabilă, înseamnă ca iarna a murit, trăiască primăvara!

Şi deci al cui e malul Dunării?

De câteva zile salariaţii RWE Galaţi mătură de zor pe faleza superioară şi strâng pământul de pe rigolă adunat toata iarna. Par singurii care mai lucrează în oraşul nostru brăzdat de tranşeele de pe frontul împotriva cetaţenilor numit ISPA. Dar nu despre gropile în care dăm zilnic de prosti ce suntem ca am ales o asemenea administraţie locală vreau să vă scriu, ci despre Dunăre.
Vine un străin la noi în târg şi ce vrea să vadă? Dunărea, ca de praf şi şanturi are şi el parte în oraş! Dar ce vede? Gunoaie, PET-uri, animale moarte aduse de apă, crengi uscate greblate din parcul falezei şi azvârlite în apă, cauciucuri vechi şi corabiile piraţilor cabotând printre cele ale politicienilor locali transformate in cârciumi plutitoare.
Dacă întrebi primaria cine ar trebui săcureţe malul apei aceasta pasează mortul la AFDJ, dacă întrebi AFDJ aruncă pisica în grădina APM, APM la ADP, ETC.
Cu atâţia moşi (masculinul de la moaşe), rămâne Dunărea cu buricul netăiat şi cu malul necuraţat. Să vă fie ruşine tovarăşi!
Unii ar vrea să le ude târgul apele unui fluviu şi n-au noroc, voi vă bateţi joc şi de ce are oraşul nostru mai frumos. Păcat de fluviu ca nu poate fi asfaltat, că imediat ar sări primaria cu o licitaţie, ca doar campania electorala bate la uşă! Să vă fie ruşine tovarăşi!

8 martie

Semnificaţia zilei de 8 martie este cunoscută de toată lumea: este Ziua Internaţională a Femeii. Cum a ajuns ziua de 8 martie să fie considerata ziua femeii este o poveste mai lungă. Prima legătură dintre ziua de 8 martie şi femei, menţionată în toate cărţile de istorie, este revolta croitoreselor din New York din anul 1857, care au ieşit în stradă pentru drepturi egale cu ale bărbaţilor, salarii decente, drept de vot şi condiţii mai bune de muncă. Împotriva lor primarul oraşului îşi va trimite poliţia care va împrăştia manifestantele şi le va împărţi cu dărnicie bastoane pe spinare, însă acest lucru nu va împiedica femeile să se organizeze mai bine şi să se înscrie în sindicate. Nu există date certe însă cu privire la aceste mişcări sociale şi unii autori cred că acesta primă răbufnire a nemulţumirii femeilor este o pură invenţie, care a fost de fapt pretextul unei sărbători în 1907.

Câţiva ani mai târziu tot în America, Julia Ward Howe, poetă şi activistă socială aboliţionistă, proclamă în 1870 Ziua Mamei, în semn de protest pentru masacrele din războiul civil american şi cel franco-prusac din Europa. Practic de aici începe mişcarea feministă americană modernă. 

 Toti în America o altă militantă feministă Ana Jarvis preclama Ziua Internaţională a femeii în 1909, în ultima zi din februarie. Ulterior o va muta în a două duminică din luna mai, pentru a o separa de manifestările zilei femeii din luna martie, confiscate de mişcarea socialistă internaţională. 

 Inspirată de mişcările feministe americane politiciana socialistă germană Clara Zetkin, o militantă pentru drepturile femeilor, a lansat ideea unei Zile Internaţionale a Femeii în 1911, cu ocazia Internaţionalei Socialiste de la Copenhaga. Anii următori până la începerea primului război mondial folosindu-se şi de revista pe care o edita, „Egalitatea” , Zetkin a determinat diseminarea ideilor sale de egalitate între toate categoriile de muncitori indiferent de sex şi a impus ziua de 8 martie ca zi a femeii în toată statele europene de limbă germană.

Mişcarea feministă avea să ia amploare odată cu extinderea acestei sărbători şi la celelalte state europene. Chiar şi revoluţia de la Petrograd din 1917 avea să-şi afle începuturile prin mişcările de stradă ale femeilor din luna martie (februarie pe stil vechi), când mii de muncitoare au ieşit în stradă în semn de protest faţă de război şi pentru condiţii de trai mai bune. Tăvălugul revoluţiei va duce la apariţia primului stat sovietic pe teritoriul Rusiei. Puterea sovietică instalată la Kremlin va impune ziua de 8 martie ca Zi Internaţională a Femeii. La sugestia Alexandrei Kollontai, comisarul devenit ulterior primul ambasador femeie al Rusiei, Lenin va transforma ziua în sărbătoare oficială.

 Toate ţările aflate în sfera de influenţa sovietică au adoptat data de 8 martie ca Zi Internaţională a Femeii, de la Afganistan, Armenia, Albania, Belarus, Bosnia etc şi până la Cuba, Ucraina şi Vietnam.

 Cele mai multe din ţările occidentale europene, dar şi nord şi sud americale şi aproape toate statele asiatice şi din Oceania, Australia şi Noua Zeelandă,  sărbătoresc ziua femeii în a doua duminică a lunii mai de „Mother’s Day”, în timp ce ţările arabe o fac de echinoctiul de primăvară. Din 1977 ziua de 8 martie a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU „Ziua Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor şi Pace Internationala”.

Românii ca să fie mai originali au hotărât şi ei că este necesară o Zi a Mamei şi în 2010 Parlamentul a stabilit că acesta zi să fie cea de întâi zi de duminică din luna mai. De ce nu ca toată lumea a doua zi de duminică numai deputaţii şi senatorii români ştiu. Dacă tot am vrut să ne distanţam de o sărbătoare coaptă în creuzetul Internaţionalei socialistă şi impusă de Lenin nu ştiu de ce nu ne-am aliniat la lumea civilizată. Anul ăsta confuzia va fi şi mai mare ca Ziua Mamei va cădea de Ziua Muncii, dar s-a dorit ca nu cumva să cadă Ziua Mamei de 10 mai, sau mai stiii, de 8 mai, altă belea. Aşa-i românul cu multe evenimente în luna mai şi mai bune şi mai rele depinde din care parte a paharului priveşti.

 Cât despre ce a fost şi unde s-a ajuns cu drepturile sociale ale femeilor asta e altă poveste. La 100 de ani de la proclamarea Zilei Internaţionale a Femeii mă gândesc cât de mult ne-am întors înapoi, cât de mult au decăzut în drepturi femeile românce, atât în perioadă comunistă cât şi astăzi. Şi când spun asta mă gândesc la sărmanele fete şi femei românce silite să stea prin chioşcuri şi buticuri 10-12 ore pe zi, sâmbăta şi duminica, fără pauze, fără carte de muncă, pentru salarii mizerabile, adesea agresate şi hărţuite inclusiv sexual de patroni postdecembristi cu pretenţii de mari afacerişti. Mă gândesc la femeile care lucrează la multinaţionale unde slugăresc toată ziua. La cele din hiper-super marketuri care lucrează zile în şir pentru o bucată de pâine, frecvent sâmbăta şi duminica, uneori şi nopţile mai ales de sărbători, în timp ce în ţările de origine supermagazinele sunt închise duminica şi jumătate din sâmbătă. Şi ar fi multe de spus. Femeia româncă rămâne sluga bărbatului şi a copiilor, încătuşata între serviciul adesea stresant şi prost plătit şi gospodăria pe care trebuie să o ţină într-un echilibru stabil într-o lume instabilă financiar şi social. Câţi dintre noi spălă, calcă, gătesc sau stau să facă lecţii cu copilul? Foarte puţini. Ne prefacem ca bărbaţi ce suntem că am dat drepturi egale femeilor, dar ignorăm că o dată cu libertatea de a munci pentru familie nu i-am luat din cârcă şi o parte din atribuţiunile tradiţionale. La mulţi ani femeie, la mulţi ani mamă, la mulţi ani soră, la mulţi ani fică!

Aglomeraţie pe faleză

Rate pe malul Dunării la Galati

Frigul care ne-a luat în primire la începutul iernii nu vrea să ne lase în pace. Meteorologii zic că dacă avem noroc abia după 10 martie se va încălzi uşor cu reapariţia frigului la sfârşitul lunii. Aşa că faleza rămâne zilnic aproape pustie, doar alergătorii înfocaţi mai fug pe malul Dunării, cu tot gheţuşul de pe jos şi prietenii câinilor care nu lipsesc nici măcar o zi de la semnat condica. Puţinătatea oamenilor este compensată de multitudinea păsărilor de baltă care de foame şi frig s-au mutat pe Dunăre. Acum este momentul să le vedeţi, peste 2-3 săptămâni vor zbura înapoi în tufărişuri pentru un an, cel puţin şi vom fi lipsiţi de bucuria privitului acestor păsări frumoase. Într-una din zilele trecute am numărat peste 200 de răţuşte şi răţoi care se bălăceau în apele călduţe de la Portul de ambarcaţiuni. 

Cormoran in pauza de scufundari.

5-6 cormorani din ambele specii se scufundă zilnic după mâncare în apele de lângă mal şi este o palpitant să-i vezi şi să stai să numeri secundele când apar la suprafaţă după câte o scufundare mai de durată. Rareori ies la suprafaţă cu câte un peştişor în plisc, probabil la 7-8 încercări abia dacă prind ceva. Câte despre raţe probabil ca ciugulesc ceva în nămolul de la fundul apei că le-am văzut frecvent şi pe ele scufundându-se. Tot mâlul de la „Popasul de la Dunare” şi până dincolo de noul port de bărcuţe este plin de viermişori din specia Tubifex ruvilarum (celebrii „tubi” utilizaţi de acvarişti pentru hrănirea peştilor) care cresc foarte bine în apele mai calde şi puternic încărcate cu substanţă organică provenite de la canalizare, care continuă să deverseze în fluviu mizeriile oraşului, până se va termină staţia de epurare a oraşului.
 Din păcate n-am văzut pe nimeni să le hrănească aşa cum se întâmplă cu raţele din alte ţări. E drept că sunt şi foarte  prudente, dar nu se dau înapoi de a ciuguli bucăţele de pâine muiată în apa fluviului. 

Puzderie de rate pe fluviu Dunarea.