miercuri, 2 decembrie 2009

Dictatura ignorantei



Pe o scara de acces pe faleza Dunarii cineva a scris cu spray cuvintele de mai sus. Cred ca titlul se potriveste ca o manusa felului cum este condus si administrat acest oras. Am avut cateva zile la rand ocazia sa trec prin zona de pe faleza care a fost rezervata asa zisului "Targ al mesterilor populari" si m-am crucit. Zeci de corturi care mai de care mai peticite si mai soioase si zeci de rulote toate de alimentatie publica, au ocupat inca de joia trecuta pozitii pe bulevardul Marii Uniri in asteptarea a ce va fi sa fie.... "Serbarile Galatiului".
De la distanta cei mai numerosi comercianti, indiferent daca vindeau strachini, bundite sau kurtos kolacs erau din judetele Har-Cov. Sa nu va inchipuiti cumva ca era prezent vreun ceramist din Corund, care a lasat cuptorul cu oale si strachini de lut sa vina-n dulcele targ al Galatilor... Majoritatea celor care vindeau ceramica de Corund, erau comercianti rromi care vindeau la gramada vase de lut si farfurii de ceramica cumparate de la Metro. Produsul de baza vandut la toate rulotele era colacul secuiesc, de parca secuii au locuit din totdeauna la gurile Dunarii si traditionalii mititei (de la Selgros) stropiti din abundenta cu bere si vin fiert. Desi targul a tinut 3-4 zile toata trupa de comercianti a avut la dispozitie doar doua baterii de WC ecologice cate una la capetele strazii si NICI MACAR O SURSA DE APA! Cata hepatita si dizenterie va fi dupa acesta promiscuitate numai Dumnezeu stie, ca autoritatile de sanatate publica n-au fost prea interesate. Cum de altfel n-au fost interesati nici politistii, nici fiscul, macar ca nimeni nu dadea vreun bon fiscal pentru nimic si nici jurnalistii care au dat pe posturi sau in ziare numai vesti roz-bombon si nu s-au obosit sa de-a deoparte jegul de pe aceste sarbatori scaldate in mizerie si evaziune fiscala.
Asa cum ne-au obisnuit in fiecare an de Sf. Andrei conducatorii urbei au dat poporului circ gratuit sub forma unor concerte "moka" si a unui joc de artificii destul de anemic. Astazi zeci de lucratori de la o firma de salubritate adunau tonele de gunoi abandonate de comercianti.
Am uitat sa va zic ca totul s-a facut pe banii nostri, ai FRAIERILOR!

luni, 30 noiembrie 2009

Cata vechime are cainele ca specie?


Cele mai vechi fosile de caine domesticit din America sunt cele descoperite in Utah la Danger Cave, care au fost datate prin metoda carbonului radioactiv ca fiind de acum 11.000 de ani. Oasele unui caine primitiv au fost gasite alaturi de cele ale unei pisici primitive in cenusa vulcanica veche de 11 milioane de ani si sunt expuse la Muzeul Districtului San Bernadino din California.

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Oameni si caini. De cat timp suntem impreuna?


Una din metodele de investigatie a vechimii si originii cainelui este analiza AND mitochondrial. In urma cu cativa ani s-au analizat secventele ADN la 162 de lupi din 27 localitati din toata lumea si 140 de caini din 67 de rase. Secventele acizilor nucleici dovedesc fara dubii ca toti cainii actuali se trag din lupi si nu din sacali, coioti sau alte canide, dar ca separarea genetica de lupi a aparut acum 100.000 ani. Exista si situatii cand dupa mai multe mii de ani au avut loc amestecuri de gene intre caini si lupi fapt ce am dus la aparitia unor populatii de caini asemanatori cu stramosul comun, lupul. Pionerul acestor cercetari este Darcy Morey de la Universitatea din Tennessee care studiaza originea cainilor de peste 20 de ani si care are numeroase articole pe aceasta tema.

vineri, 27 noiembrie 2009

Oameni si caini. de cat timp suntem impreuna?


Studii moderne bazate pe analize ADN la caini si la lupi au aratat ca splitarea celor doua specii a avut loc cam acum 100.000 ani. Daca primele primate Homo erectus au aparut acum 500.000 ani, iar primele fosile umane au fost datate ca fiind de acum 300.000 ani, inseamna ca aceste animale sunt alaturi de noi de mult timp, de aceea sunt si cele mai sinantropizate. Fosile umane alaturi de fosile canine au fost gasite in mai multe localitati din lume: Boxgrove langa Kent in Marea Britanie, Lauzerte in Franta si sunt de acum 150.000 ani, insa nu se poate spune cu precizie daca fosilele provin de la animale vanate sau domesticite. Fosile vechi de caine au fost descoperite si in China in Zhoukoudian, Belgia la Goyet Cave fosile vechi de 31.700 I.C., Chauvet Cave (26.000 I.C), Mezhirich in Ukraina (15.000 ani I.C.).
Cel mai vechi mormant in care apar oseminte de caine este cel din Bonn-Oberkassel, in Germania vechi de 14.000 ani in care intr-un mormant uman dublu a fost ingropat si un caine.

joi, 26 noiembrie 2009

Istoria Spaniel X


O moneda destul de rara este tetradrahma regelui macedonian Perdikkas al II lea (451-413 I.C.) care are pe revers un calaret care tine in mana dreapta fraiele calului iar in mana stanga doua lanci. Dat fiind faptul ca personajul nu poarta un echipament militar de protectie (casca, scut, jambiere etc.) cred ca reprezentarea de pe moneda este cea a unui vanator si nu a unui razboinic, lucru accentuat si de prezenta sub cal a unui caine de talie mica, vazut din lateral si din spate, cu urechi clapauge in vant si cu o coada in steag. Asadar prin aceasta identificare semnalizez pentru prima oara existenta unui caine asemanator cu Spaniel pe o moneda antica si incerc sa-l corectez si pe Strebel care a confundat o moneda filipica cu una mult mai veche din acelasi regat.

Istoria Spaniel IX


In incercarea de a identifica moneda cu pricina am intrat pe un forum de numismati care mi-au oferit posibilitatea de a cerceta o baza larga de colectii de monede macedoniene din vremea lui Filip al II lea, asa ca in curand pot sa-mi dau masteratul in acest domeniu. Majoritatea monedelor batute de regele Filip sunt ilustrate cu profilul lui Zeus, sau al lui Apolo pe avers si cu doua imagini pe revers: sau un calaret sau un car de lupta cu doi cai si ambele modele au inscriptia: ΦΪΛΪPPOY. Artistul care a creeat moneda a adaugat la comanda regelui diferite simboluri si desene unele inteligibile altele nu. Cel mai frecvent intalnim imaginea unui fulger, simbolul zeului zeilor Zeus. In ordinea frecventei mai gasim imagini cu: trident, delfin, amfora, caducel, soare, torta, albina, sarpe, stea de mare, cap de leu, stea, sfera, arc, ochi, frunza, ramura de maslin. De obicei simbolurile sun desenate sub copitele cailor si deasupre inscriptiei. Din pacate n-am gasit nicaieri imaginea unui caine fie el si altceva decat un spaniel. Numismatica greceasca antica abunda de imaginea zeitei vanatorii Artemis insotita de un caine, dar acesta este ogar. Daca imaginea unui cap canin de pe moneda din imaginea alaturata nu este aceea a unui lup atunci cred ca am descoperit o noua reprezentare a unui Spaniel pe o moneda filipiana.

marți, 24 noiembrie 2009

Istoria Spaniel VIII



Filip al II lea regele Macedoniei, tatal lui Alexandru cel Mare a batut mai multe monede de-a lungul domniei sale, cele mai cunoscute fiind tetradrahmele (4 drahme) din argint, staterii din aur si monezi din bronz. Aversul acestor monede reprezinta portretul lui Zeus din profil, iar pe revers este infatisat un caleret. Chinologul german Richard Strebel, o autoritate in domeniul istoriei raselor de caini, vede pe reversul unei monede batute in secolul IV inainte de Hristos prima reprezentare grafica a unui Spaniel. Va marturisesc ca am cautat (pe net) moneda in toate colectiile mai importante din lume dar n-am gasit-o, dar probabil ca exista, caci monede asemanatoare gasesti in toate magazinele de numismatica care se respecta, la un pret incepand de la cateva zeci de dolari, la cateva sute. Probabil soimaritul era cunoscut in Grecia antica, numeroase monede emise atunci reprezentad zei tinand in mana soimi sau alte pasari inrudite. Sa ne amintim ca Zeus a trimis un vultur sa-i manance ficatii lui Prometeu dupa ce l-a inlantuit pe o stanca. In imaginea reprodusa de Strebel sub calul calaretului alearga un caine ce pare a fi Spaniel. Majoritatea monedelor emise in timpul lui Filip al II lea il reprezinta pe rege ca un calaret cu o creanga de palmier in mana dreapta, numit „calaret olimpic” si cu diverse simboluri sub cal, cum ar fi albina, o torta sau o sigla. Aceste monede sau copiii ale lor au circulat si in Dacia pre-romana si se gasesc din abundenta in colectiile romanesti intrucat au fost folosite cateva sute de ani ca moneda de schimb desi multa din ea era falsificata probabil de tracii de la sud de Dunare. Nu este exclus deci ca moneda din imaginea reprodusa de Strebel sa fi circutat acum doua mii de ani pe teritoriul tarii noastre. Poate chiar o are cineva, asa ca m-am adresat unui forum de numismati si sper sa capat raspuns.

luni, 23 noiembrie 2009

Istoria Spaniel VII




A treia catedrala catolica ca marime din Spania este cea din Burgos, construita in stil gotic cu influente decorative franceze si germane. In catedrala din Burgos se gasesc 13 capele care mai de care mai frumoase. Cel mai important personaj inmormantat aici este de departe Rodrigo Diaz de Bivar mai cunoscut pe numele de El Cid Campeador. Dar capela cea mai frumoasa de o remarcabila valoare artistica este cea in care este inmormantat un nobil spaniol impreuna cu sotia sa: Capela Condestable. Pe numele sau Pedro Fernández de Velasco sau in spaniola: Don Pedro Fernández de Velasco y Manrique, segundo conde de Haro, sexto Condestable de Castilla, señor de los valles de Saba y Ruesga, y de las villas de Briviesca, Puebla de Arganzón, Arnedo, Medina de Pomar, Santo Domingo de Silos, Salas de los Infantes, Villalpando, señor de Haro, Belorado, Frías, Villasiego y Herrera, Camarero mayor de Enrique IV de Castilla y de los Reyes Católicos, Merino mayor de Castilla la Vieja, Virrey y capitán general del Reino de Navarra y de las Provincias Vascongadas), a trait intre 1425 - 1492, si s-a remarcat ca o figura militara in cadrul razboiului de recucerire a peninsulei iberice din mainile arabilor: Reconquista. Titlul nobiliar pe care acesta l-a purtat: “Condestable de Castilla” provine din latinescul “comes stabulari " (conte al grajdurilor") si se decerna primului ofiţer din casa regala, care era şi comandantul suprem al forţelor armate, cu alte cuvinte al doilea om in stat. Aceasta demnitate a fost prezenta in evul mediu in mai multe monarhii (Spania, Franta etc.). Nu vom vorbi aici de faptele sale de arme remarcabile, (printre altele el fiind eliberatorul Granadei in al carui asediu si-a pierdut viata), ci de cavoul sculptat care-l ilustraza alaturi de sotia sa Dona Mencía de Mendoza y Figueroa. Lucrarea din marmora de Carrara apartine lui Fillip Bigarny sau Vigarny si a fost executata intre 1525 si 1534 si-l reprezinta pe acest Grande de Espana cu mainile incrucisate strans pe sabie, in timp ce distinsa sa sotie tine intre maini un sir de matanii. In faldurile rochiei inpietrite in marmura se ascunde catelul favorit al Donei, un caine cu urechi mari blegite si cu parul cret incovrigat la picioarele stapanei.Desi multi se incapataneaza sa vada in el “un perro de aqua” eu cred ca este un Spaniel.

vineri, 20 noiembrie 2009

Istoria Spaniel VI


Unul din marii ganditori ai Renasterii a fost John Keys sau Kees, mai cunoscut insa sub numele sau latinizat Joannis Caius (1510-1573). Caius a studiat initial la Cambridge la Colegiul Gonville, care acum se numeste Colegiul Gonville-Caius, apoi medicina in Italia, la Padova, cu cei mai straluciti profesori ai vremiii : Montanus si Vesalius. Dupa intoarcerea la Londra a avut o cariera medicala de succes, fiind medic la curtea regilor Eduard al VI lea, regina Maria si regina Elisabeta I. In perioada paduana cunoste un alt stralucit ganditor, elvetianul Conrad Gestner cu care va coresponda toata viata si pentru care scrie in 1570 lucrarea « De Canibus Britannici », pentru a fi adaugata in « Historiae Animalum ». Aceasta din urma lucrare aparuta in 4 volume : patrupede, pesti, pasari si serpi, este prima carte de zoologie moderna superb ilustrata. Din motive necunoscute capitolul despre cainii britanici nu apare in cartea lui Gerstner, asa ca el va fi publicat ca lucrare individuala in 1749 « Ioannis Caii De canibus Britannicis, liber unus ».
Cartea descrie rasele de caini care traiau in acea epoca in Anglia. Caius imparte rasele de caini de vanatoare in cinci categorii si in mai multe rase: leverarius, terrarius, sanguinarius, aquaticus, hispaniolus, leporarius, etc. Pagina originala despre Spaniel o prezint in fotografie.

joi, 19 noiembrie 2009

Istoria Spaniel V


Thomas Becket a fost arhiepiscop de Canterbury si in calitatea sa de inalt prelat s-a opus secularizarii averilor bisericii catolice engleze si reformelor religioase ale regelui Henric al II lea, motive pentru care a intrat in dizgratia acestuia. Din ordinul regelui a fost asasinat de 4 cavaleri care l-au stapuns cu pumnalele in catedrala din Canterbury in 1170. A fost santificat de biserica catolica la trei ani dupa moarte, iar pelerinajul la Canterbury a fost cel mai important din Anglia datorita distantei scurte care trebuia facuta intre orasele Southwark si Canterbury,(comparativ cu cele catre Jerusalim, sau ). O referire interesanta la rasa Spaniel gasim in capodopera literaturii medievale engleze “The Canterbury Tales” scrisa de Geoffrey Chaucer (1343-1400), supranumit parintele poeziei engleze. La fel ca in “1001 de nopti” sau ca in “Decameronul” lui Boccacio, pelerinii aflati in drum catre moastele sfantului Thomas Becket din Canterbury spun fiecare din ei cate o poveste, pentru a le mai trece din plictiseala calatoriei si pentru a castiga o cina pe seama celorlalti. Intr-una din partile “Povestirilor din Canterbury” numita “Povestea nevestei din Bath”: The Wife of Bath Tale” gasim urmatoarele versuri: (original, engleza moderna, traducere in limba romana adaptata de Oana - Celia Ilies Gheorghiu):
“And if that she be foul, thou seist that she
Coveiteth every man that she may se;
For as a Spaynel she wol on hym lepe
Til that she fynde som man hir to chepe;”
"'If she looks foul, then you declare that she
Will lust for every fellow she may see,
Leap on him like a spaniel in a trice
Until she finds the man who'll pay her price.”

“Si daca e obscena, spui ca ea
Ravneste orice barbat pe care-l vede
Caci ca un spaniel pe el ea va sari
Pana cand fraierul isi va gasi”

Am cautat fragmentul in manuscrisul Ellesmere aflat in posesia Bibliotecii Huntington din San Marino, California, probabil cea mai veche si mai frumoasa editie a “Povestirilor”, dar pasajul respectiv nu este disponibil pe net, asa ca il reproduc din editia tiparita in 1478 si ilustrata de William Caxton, care a editat-o de 2 ori, dovada a cererii mari din partea cititorilor englezi din secolul al XV lea.
De retinut ca la sfarsitul secolului al XIV cand au fost scrise “Povestirile”, era folosita denumirea actuala de “Spaniel” pentru cockerul englez.

luni, 16 noiembrie 2009

Istoria Spaniel IV


La data cand a inceput sa scrie tratatul sau de vanatoare Edward de Norwich stapanea foarte bine aceasta arta. Principalele metode de vanatoare ale timpului erau adaptate tipului de vanat urmarit. Se vana calare, cu sulita sau cu arcul, se vana cu ajutorul cainilor, sau cu ajutorul soimilor si cu cu ajutorul plaselor. Cainii de vanatoare folositi se distingeau deja dupa scopul lor : caini de vizuina si de mistret, ogari, caini gonitori pentru iepuri, caini de aret, care se opreau (braquait) din miscare cand gaseau vanatul pentru a permite vanatorului sa elibereze soimul si caini de pasari « Chien d’oysel », care erau numiti Spaniel probabil din francezul « chien d’Espangol ». Denumirea de Spaniel si-o revendica actualmente mai multe rase dar cainii au avut o rigine comuna din care omul a specializat pe masura nevoiloe sale mai multe rase.
SPANIEL :
1. WATER SPANIELS : English Water Spaniel : rasa disparuta in prezent
2. LAND SPANIELS
a. SETTING SPANIELS : Seteri englezesti
b. SPRINGING SPANIELS : Springleri englezesti
i. LARGE : Springler Spaniel englezesc
ii. SMALL : Cocker Spaniel englezesc si Susex Spaniel
Se intelege ca in timp ce seterii se opreau si aretau vanatul, springerii (spriger: saritor, exploziv, tasnitor) il starnesc din ascunzis si-l aduc in bataia soimului, sagetii si mai tarziu a pustii.

vineri, 13 noiembrie 2009

Istoria spaniel III


Primele referiri la o rasa de caine numita Spaniel sau Spanien apar in secolul XIV in Anglia in lucrarea « Master of Game », in traducere libera « Maestrul de vanatoare » scrisa de Edward of Norwich, al doilea Duce de York, primul duce de Aumerle (Aumale), cunoscut sub denumirea de Edward Plantagenet (1373-1415). A nu se confunda cu ceilalti Edward Plantagenet din dinastia care a stat pe tronul Angliei timp de 200 ani (1199-1399) : regii Eduard I-V sau ultimul Eduard Plantagenet executat in 1499.
Edward a fost fiul lui Edmund de Langlay , primul Duce de York si al Isabellei de Castilia, fiid nepotul regelui Pedro al Castiliei. Moartea sa in batalia Agincourt i-a adus faima si l-a inspirat pe William Shakespeare in piesa « Richard al II lea » (in realitate a avut o moarte lipsita de eroism, murind sufocat in armura imensa dupa ce cazuse de pe cal).
In acea perioada legaturile dintre Anglia si Spania erau foarte stranse si numeroase rase de caini provin initial din peninsula iberica unde vanatoarea cu aceste animale atinsese culmea rafinamentului pentru nobilime.
Cartea din care se mai pastreaza in Anglia 5 exemplare (3 la English Library si 2 la Oxford Library, existand si o reeditare din 1904), a fost scrisa de Edward in perioada 1406-1413 si este o traducere adaptata a celebrei in acea perioada « Livre de Chasse » scrisa de Gaston Phoebius Conte de Foix, la care autorul englez adauga 5 capitole noi. Aparitia acestei carti se inscrie in traditia literaturii vanatoresti medievale engleze, care daduse pana atunci « The Art of Venery » de William Twiti sau Twici, maestru de vanatoare la curte regelui Edward al II lea si va fi continuata de alte doua tratate importante : « The Boke of Huntyng » cunoscuta mai ales sub denumirea de « Boke of St. Alban » si « Tretyse of Huntyng ».

joi, 12 noiembrie 2009

O istorie a rasei Spaniel II


Mentionam intr-alta parte a istoriei Spaniel ca manuscrisul « Livre de chasse » de Gaston Phebus (in paranteza (auto)poreclit asa pentru ca era foarte aratos, cu o chica blonda plina de bucle, asa cum il vedem alaturi de unul din cainii sai, imortalizat in statuia de la castelul Pau), se afla in mai multe exemplare si poate fi vazut pe net intr-o expozitie virtuala a Bibliotecii Nationale Franceze, de unde am copiat si eu mai multe miniaturi pentru a ilustra materialul meu. Am incercat sa aprofundez acest subiect si am aflat ca miniaturi din cele care au impodobit diverse editii medievale ale cartii se mai gasesc si in alte colectii cum ar fi colectia J. Paul Getty din Los Angeles si cea Pierpont Morgan din New York, ultima abordabila pe net prin proiectul CORSAIR ce permite studiul manuscriselor. In urma acestor cotrobairi prin documentele sus mentionate am dat de o miniatura din cartea lui Gaston care nu este prezentata in expozitia virtuala a bibliotecii nationale franceze si care se cheama simplu : « Spaniels », unde vedem mai multi caini ce faceau parte atunci din grupa cu acelasi nume si care am vazut ca au evoluat diferit.
Si pentru ca veni vorba despre Phebus sau Phoebus (expresie echivalenta cu « a straluci », utilizata de antici pentru Apolo, Soare, Helios), sa mai amintim cateva lucruri interesante despre acest nobil francez, poet, scriitor, muzician, desenator, naturalist si nu in ultimul rand un bun administrator si un politician abil.
Ura regelui Charles al II lea al Navarei (poreclit si Charles le Mouvais) care a dus la complotul in care a fost antrenat si fiul lui Gaston, isi avea radacinile in conflictul conjugal dintre Gaston si sotia sa Agnes de Navara, sora a regelui Navarei, neglijata si apoi expediata inapoi la parintii ei fara prea multe menajamente. In locul nevestei Gaston si-a adus in casa o metresa cu care a avut mai multi fii, ai caror urmasi traiesc si astazi in Franta si poarta cu mandrie numele si blazonul.
In calitatea sa de cavaler medieval a participat la mai multe batalii si razboaie locale sau europene, cucerind Armagnacul, apoi luptand contra englezilor, iar in calitate de Cavaler teuton a luptat in Prusia.
Avea peste 1400 de caini de vanatoare si zeci de paji se ingrijeau de aceste animale care traiau in padocuri confortabile cu spatii de joaca si de odihna, asa cum putem vedea in scenele din manuscris, unde avem si o miniatura cu ingrijirile acordate acestor animale de paji priceputi probabil veterinari ai curtii sale.
A murit in urma unei vanatori de ursi la care a participat cu atata debordare de energie incat a facut un atac de apoplexie. In afara cartii sale de vanatoare a lasat mostenire Frantei si « Livre des oraisons » o carte de rugaciuni scrisa in perioada autoizolarii sale, moda de a construi turnuri patrate in loc de turnuri rotunde la castele, imnul actual al Aquitaniei « Se canta », precum si un personaj preferat de autorii medivali si contemporani.
Numit cand « Printul Pirineilor», cand « Printul si Diavolul », cand « Leul Pirineilor » Gaston III Phebius, Conte de Foix, Viconte de Bearn ramane in istorie mai mult pentru tratatul sau de vanatoare, decat pentru sarja de cavalerie prin care a zvarlit in Sena parizienii care asediau familia Delfinului, in fortareata marchizului Maux in timpul Jacqueriei scena imortalizata de Jean Froissart in
« Cronici ».

miercuri, 11 noiembrie 2009

O istorie a rasei Spaniel


Gaston Phoebius conte de Foix a trait intre 1331-1391 in sud-vestul Frantei in Aquitania regiune situata la granita cu Spania (Navara si Aragon) unde stapanea domeniile Foix, Bearn, Albigeois, Lautrec, Marsan si Gabardan, care includ intre ele ca intr-un inel celebra regiune Armagnac, patria vinurilor regale si a coniacului cu acelasi nume. Administrator dibace si politician abil, Gaston a condus cu mana de fier domeniile sale si a refuzat sa se alature vreunei parti combatante din razboiul de 100 de ani, iar in 1347 a proclamat suzeranitatea regiunii Bearn, suzeranitate care avea sa dureze pana in 1620. Avand in stapanire peste 20 de cetati dintre care capitalele Orthez si Foix, acest conte a controlat decenii in sir rutele comerciale catre Spania, Anglia, Franta si Flandra devenind foarte bogat si temut de vecinii sai. Bogatia si influenta sa declanseaza punerea la cale de catre regele Navarei a unui complot de asasinare a contelui de Foix, in care este antrenat si fiul acestuia care trebuia sa-l otraveasca. Complotul esueaza, fiul sau este arestat si intr-un acces de furie este ucis de tatal sau cu o lovitura de pumnal pentru refuzul de a-si deconspira complicii. Mahnit si furios, Gaston se autoexileaza intr-un castel fortificat din localitatea Pau timp de trei ani, unde plamadeste cartea pe care avea sa o dicteze scribilor sai intre 1387-1389.
Manuscrisul din care mai exista 44 copii efectuate in secolul XV dupa cel dictat, scris si pe alocuri desenat cu mana proprie a autorului, se pastreaza la Biblioteca Nationala a Frantei si poate fi consutat virtual pe internet sau pe CD. Frumusetea acestui manuscris este data de ilustratiile pictate, viu colorate care sunt de o valoare artistica deosebita prin realismul lor si care surpind scene in plina desfasurare. Astfel sunt pictate toate animalele salbatice care se vanau in epoca (iepuri, vulpi, rasi, ursi, lupi, mistreti, cerbi, caprioare, cerbi lopatari, capre negre, pisici salbatice, pasari), metodele de vanatoare (cu arcul, cu sulita cu arbaleta, calare, cu caini, cu plase, capcane, tarcuri etc.) si scene de dupa vanatoare cu ospete vanatoresti si pregatirea vanatului.
Din cele 50 de ilustratii peste 20 sunt scene cu caini de vanatoare in care recunoastem cu usurinta ogari, prepelicari, limieri, si mai multe rase din faimosul « chien d’oiseaux », printre care apare si un caine cu urechi mari acoperit cu bucle cafenii.
In cartea sa Gaston Phoebius descrie modul de lucru al spanielului, care alearga in fata vanatorului cu soim si de asemeni descrie cum acesta regeseste rate si gaste cazute in apa si le aduce la mal.
Sa amintim ca lucrarea « Livre de Chasse » scrisa de Gaston Phoebius conte de Foix, este amintita si de Alexandru Odobescu in bibliografia lucrarii sale « Pseudo-cynegeticos » si nu « Pseudokinegeticos » cum frecvent apare), sub titlul medieval: « Des déduitz de la chasse des bestes sauvaiges et des oyseaux de proie: En chassant on évite le péché doisiveté, car qui fuit les sept péchés mortels, selon notre foy, il devroit estre sauvé: donc bon chasseur sera sauvé ».

marți, 29 septembrie 2009

Splendoare in iarba


Vezi si http://cautamfamilie.blogspot.com

luni, 28 septembrie 2009

O pauza


Am luat o pauza la scris din cauza faptului ca ni s-a marit familia cu 8 pui de cocker spaniel! Pentru detalii ne puteti gasi pe http://cautamfamilie.blogspot.com

marți, 8 septembrie 2009

Ziua in care pleaca randunelele

Astazi se zice din batrani ca este ziua in care pleaca randunelele. Dimineata pe la 9 la mine in cartier era o agitatie nemaipomenita pe cer, sute de randunele zburau si gangureau pe cerul plin de nori, confirmandu-mi inca o data ce stiam de la tara ca de Sf. Marie aceste pasari zboara spre tarile calde.
Nu stiu cum se face dar cam la aceasta data in zona in care traiesc eu se strica vremea si dupa o vara torida vine un val de frig care dureaza cateva zile, dar care determina de fiecare data plecarea randunelelor.
Am avut cateva experiente interesante cu aceste pasarele pe care vreau sa vi le impartasesc si voua.
Prima ar fi ca in urma cu mai multi ani eram plecat in starinatate la socrii mei si m-a prins septembrie pe acolo, (de fapt statusem pentru sarbatoarea culesului viilor). Asa ca am asistat intr-o zi la plecarea randunelelor din sat care au zburat mai multe ore in cerc deasupra satului, tipand intr-una, de parca-si luau "la revedere". A doua zi dupa plecarea lor m-am intors si eu in Romania si tot drumul a fost o vreme ca acum, un fel de noiembrie si cu ploaie si cu vant si cu frig. Aveam pe vremea aceea serviciul indeva aproape de Dunare si pe terasa biroului tinem multe plante tropicale, asa ca imediat a doua zi ce am ajuns acasa am fost la serviciu sa-mi verific florile. Am avut surpriza sa gasesc in grupul sanitar, catarate pe ferastra care era deschisa, la adapost de rafalele de ploaie si de vant o pereche de randunele epuizate, care nici nu mai aveau putere sa fuga de mine pe geamul deschis. Zic o pereche ca una era mai mare decat cealalta. A doau zi nu le-am mai vazut, vremea se mai muiase si probabil si-au reluat zborul.
A doua. Anul trecut m-a prins septembrie pe grindul Chituc unde merg de mai multe ori pe vara cu cortul, iar de Sf. Marie vremea s-a stricat si a trebuit sa strangem totul si sa plecam acasa. Pe drumul care ducea dinspre Sacele spre Nuntasi, pe stalpii de telegraf erau mii de randunele venite probabil de departe care se odihneau inainte de a porni in calatorie peste mare, catre tari mai calde. Am trecut cu masina minute in sir pe langa ele, parea ca aveau o adunare generala a randunelelor.
Drum bun si va asteptam la anul!

marți, 1 septembrie 2009

Faleza, bataia de joc a smecherilor


In luna iunie am solicitat primarului municipiului Galati sa desluseasca situatia lucrarilor de alimentare cu apa potabila efectauate "discret" pe faleza inferioara a Dunarii, pe o lungime de sute de metri, lucrari care au afectat spatiul verde. Am primit un raspuns imbalsamator cum ca este un proiect din 2002 lucrat cam tot pe atunci. Se referea la instalatia de udare a falezei care foloseste apa din Dunare nu apa potabila deci raspuns INCORECT!
M-am lamurit singur! La venirea din concediu am vazut 2 frumoase barje transformate in terase plutitoare, care primesc energie electrica de pe mal si apa potabila din instalatia construita in primavara. Dupa cum reiese din presa locala barjele sunt ale unui influent politician local, consilier local. Nici o problema, dar intrebarile raman: pe ce bani s-a efectuat lucrarea de alimentare a barjelor cu apa potabila si daca are autorizatie de constructie si mai ales cine repara spatiul verde?

miercuri, 8 iulie 2009

Pana cand?

Dunarea la Galati, Romania, Uniunea Europeana iulie 2009.

miercuri, 1 iulie 2009

Life is life


Chiar daca nu pare evident, influentam natura din jurul nostru si celelalte vietuitoare intr-un mod semnificativ. va dau exemplu un cuib de turturele care este confectionat din sarme, bucati de plastic si cateva crengute si care a fost descoperit in gradina casei mele parintesti.

marți, 30 iunie 2009

A fost taiat un brad batran....

De fapt nu a fost taiat un brad, ca din astia sunt putini pe faleza, ci mai multi copaci batrani si scorburosi, in majoritate salcii si plopi. Am luat un pic modificat titlul din ultima poezie a lui Nicolae Iorga, dar in esenta mesajul este acelasi: ne debarasam fara delicatete de lucrurile vechi care nu ni se mai par importante, fara sa ne gandim ca poate sunt importante pentru altii.
Am scris despre acesti copaci pentru ca vom fi mai saraci de acum incolo fara ei. In urma cu mai multi ani am publicat pe animale.ro fotografia unor pui de bufnita care isi aveau cuibul intr-o scorbura dintr-o salcie batrana de pe faleza. A fost fascinant sa vad iarna dupa iarna, seara dupa seara, jocul nuptial al bufnitelor de pe faleza. Apoi vara, la ora la care apunea soarele, auzeam chemarea puilor de bufnita din desisuri, ca un vaiet prelung si repetat. Anul asta n-am mai auzit nimic, doar din cand in cand cate o cucuvea. Copacul in care se afla scorbura cu bufnite a fost taiat in primavara, tocmai cand pasarile cloceau si nu numai ca nu mai sunt pui de bufnite, dar au plecat aiurea si adultii, lasandu-ne mai saraci. Pentru mentinerea unui echilibru in fauna falezei este necesara si pastrarea unor locuri de cuibarit pentru pasari, dar se pare ca pe nimeni nu intereseaza asta. In urma cu mai multi ani, pe vremea cand la "Trandafirul" se tinea discoteca, mai multe pasarele care cuibarea in zona, au parasit cuibul cu tot cu oua din cauza zgomotului. Acum am ramas si fara bufnite. Noroc ca mai avem inca caprioara... pana cand n-o mananca cineva.

A murit Omul care lega copacii

A murit un om pe faleza. L-a gasit Octav de la "Panoramic" pe cand facea jogging gata decedat, cazut in iarba cu fata la cer, vegheat numai de cainele de care nu se despartea niciodata. N-am stiut nici unul din noi cum il cheama, desi il vedeam zilnic pe el si pe cainele lui, dar toti ii spuneam "omul care leaga copacii", caci asta facea: lega copacii de pe faleza sa creasca drept. Am sa intru in amanunte pentru cei care nu prea inteleg. Pe faleza Dunarii, ca de altfel in orice parc, se planteaza copaci de catre administratia locala. Plantarile sunt mai intense in anii electorali cand este nevoie de bani pentru partide si toti galatenii se intreaba inca unde sunt cei 2 milioane de copaci plantati de domnul Paslaru fostul director ADP in 2004. Dupa ce se planteaza copacii sunt lasati asa, daca traiesc e bine, daca mor e si mai bine ca la anul mai cumparam altii si asa in zece ani administratia locala a dat bani cat pentru o padure amazoniana.
Ei bine, tipul care a murit pe faleza se incapatana sa nu lase copacii asa cum ii lasaucei care ii plantau si ii uda, ii lega cu fasii de plastic de tutori improvizati din bete aduse de Dunare, ca sa creasca drepti si sa ne bucure privirea. Cand l-am cunoscut in urma cu cativa ani mi s-a parut ciudat, dar am inteles ca facea parte din tagma celor care au facut din faleza a doua lor casa si care nu sunt putini. Zinic vin oameni care aduc de mancare la cainii comunitari si la pisicile "bagaboante" sau care se apleaca si aduna sticlele de PET din iarba. Important este ca n-o fac din vreo obligatie sau pentru vreo "imagine" ci pentru ca asa au fost crescuti in respect pentru natura. Dumnezeu sa-l ierte pe Omul care lega copaci!