Cata vechime are cainele ca specie?

Cele mai vechi fosile de caine domesticit din America sunt cele descoperite in Utah la Danger Cave, care au fost datate prin metoda carbonului radioactiv ca fiind de acum 11.000 de ani. Oasele unui caine primitiv au fost gasite alaturi de cele ale unei pisici primitive in cenusa vulcanica veche de 11 milioane de ani si sunt expuse la Muzeul Districtului San Bernadino din California.

Oameni si caini. De cat timp suntem impreuna?

Una din metodele de investigatie a vechimii si originii cainelui este analiza AND mitochondrial. In urma cu cativa ani s-au analizat secventele ADN la 162 de lupi din 27 localitati din toata lumea si 140 de caini din 67 de rase. Secventele acizilor nucleici dovedesc fara dubii ca toti cainii actuali se trag din lupi si nu din sacali, coioti sau alte canide, dar ca separarea genetica de lupi a aparut acum 100.000 ani. Exista si situatii cand dupa mai multe mii de ani au avut loc amestecuri de gene intre caini si lupi fapt ce am dus la aparitia unor populatii de caini asemanatori cu stramosul comun, lupul. Pionerul acestor cercetari este Darcy Morey de la Universitatea din Tennessee care studiaza originea cainilor de peste 20 de ani si care are numeroase articole pe aceasta tema.

Oameni si caini. de cat timp suntem impreuna?

Studii moderne bazate pe analize ADN la caini si la lupi au aratat ca splitarea celor doua specii a avut loc cam acum 100.000 ani. Daca primele primate Homo erectus au aparut acum 500.000 ani, iar primele fosile umane au fost datate ca fiind de acum 300.000 ani, inseamna ca aceste animale sunt alaturi de noi de mult timp, de aceea sunt si cele mai sinantropizate. Fosile umane alaturi de fosile canine au fost gasite in mai multe localitati din lume: Boxgrove langa Kent in Marea Britanie, Lauzerte in Franta si sunt de acum 150.000 ani, insa nu se poate spune cu precizie daca fosilele provin de la animale vanate sau domesticite. Fosile vechi de caine au fost descoperite si in China in Zhoukoudian, Belgia la Goyet Cave fosile vechi de 31.700 I.C., Chauvet Cave (26.000 I.C), Mezhirich in Ukraina (15.000 ani I.C.).
Cel mai vechi mormant in care apar oseminte de caine este cel din Bonn-Oberkassel, in Germania vechi de 14.000 ani in care intr-un mormant uman dublu a fost ingropat si un caine.

Istoria Spaniel X

O moneda destul de rara este tetradrahma regelui macedonian Perdikkas al II lea (451-413 I.C.) care are pe revers un calaret care tine in mana dreapta fraiele calului iar in mana stanga doua lanci. Dat fiind faptul ca personajul nu poarta un echipament militar de protectie (casca, scut, jambiere etc.) cred ca reprezentarea de pe moneda este cea a unui vanator si nu a unui razboinic, lucru accentuat si de prezenta sub cal a unui caine de talie mica, vazut din lateral si din spate, cu urechi clapauge in vant si cu o coada in steag. Asadar prin aceasta identificare semnalizez pentru prima oara existenta unui caine asemanator cu Spaniel pe o moneda antica si incerc sa-l corectez si pe Strebel care a confundat o moneda filipica cu una mult mai veche din acelasi regat.

Istoria Spaniel IX

In incercarea de a identifica moneda cu pricina am intrat pe un forum de numismati care mi-au oferit posibilitatea de a cerceta o baza larga de colectii de monede macedoniene din vremea lui Filip al II lea, asa ca in curand pot sa-mi dau masteratul in acest domeniu. Majoritatea monedelor batute de regele Filip sunt ilustrate cu profilul lui Zeus, sau al lui Apolo pe avers si cu doua imagini pe revers: sau un calaret sau un car de lupta cu doi cai si ambele modele au inscriptia: ΦΪΛΪPPOY. Artistul care a creeat moneda a adaugat la comanda regelui diferite simboluri si desene unele inteligibile altele nu. Cel mai frecvent intalnim imaginea unui fulger, simbolul zeului zeilor Zeus. In ordinea frecventei mai gasim imagini cu: trident, delfin, amfora, caducel, soare, torta, albina, sarpe, stea de mare, cap de leu, stea, sfera, arc, ochi, frunza, ramura de maslin. De obicei simbolurile sun desenate sub copitele cailor si deasupre inscriptiei. Din pacate n-am gasit nicaieri imaginea unui caine fie el si altceva decat un spaniel. Numismatica greceasca antica abunda de imaginea zeitei vanatorii Artemis insotita de un caine, dar acesta este ogar. Daca imaginea unui cap canin de pe moneda din imaginea alaturata nu este aceea a unui lup atunci cred ca am descoperit o noua reprezentare a unui Spaniel pe o moneda filipiana.

Istoria Spaniel VIII

Filip al II lea regele Macedoniei, tatal lui Alexandru cel Mare a batut mai multe monede de-a lungul domniei sale, cele mai cunoscute fiind tetradrahmele (4 drahme) din argint, staterii din aur si monezi din bronz. Aversul acestor monede reprezinta portretul lui Zeus din profil, iar pe revers este infatisat un caleret. Chinologul german Richard Strebel, o autoritate in domeniul istoriei raselor de caini, vede pe reversul unei monede batute in secolul IV inainte de Hristos prima reprezentare grafica a unui Spaniel. Va marturisesc ca am cautat (pe net) moneda in toate colectiile mai importante din lume dar n-am gasit-o, dar probabil ca exista, caci monede asemanatoare gasesti in toate magazinele de numismatica care se respecta, la un pret incepand de la cateva zeci de dolari, la cateva sute. Probabil soimaritul era cunoscut in Grecia antica, numeroase monede emise atunci reprezentad zei tinand in mana soimi sau alte pasari inrudite. Sa ne amintim ca Zeus a trimis un vultur sa-i manance ficatii lui Prometeu dupa ce l-a inlantuit pe o stanca. In imaginea reprodusa de Strebel sub calul calaretului alearga un caine ce pare a fi Spaniel. Majoritatea monedelor emise in timpul lui Filip al II lea il reprezinta pe rege ca un calaret cu o creanga de palmier in mana dreapta, numit „calaret olimpic” si cu diverse simboluri sub cal, cum ar fi albina, o torta sau o sigla. Aceste monede sau copiii ale lor au circulat si in Dacia pre-romana si se gasesc din abundenta in colectiile romanesti intrucat au fost folosite cateva sute de ani ca moneda de schimb desi multa din ea era falsificata probabil de tracii de la sud de Dunare. Nu este exclus deci ca moneda din imaginea reprodusa de Strebel sa fi circutat acum doua mii de ani pe teritoriul tarii noastre. Poate chiar o are cineva, asa ca m-am adresat unui forum de numismati si sper sa capat raspuns.

Istoria Spaniel VII

A treia catedrala catolica ca marime din Spania este cea din Burgos, construita in stil gotic cu influente decorative franceze si germane. In catedrala din Burgos se gasesc 13 capele care mai de care mai frumoase. Cel mai important personaj inmormantat aici este de departe Rodrigo Diaz de Bivar mai cunoscut pe numele de El Cid Campeador. Dar capela cea mai frumoasa de o remarcabila valoare artistica este cea in care este inmormantat un nobil spaniol impreuna cu sotia sa: Capela Condestable. Pe numele sau Pedro Fernández de Velasco sau in spaniola: Don Pedro Fernández de Velasco y Manrique, segundo conde de Haro, sexto Condestable de Castilla, señor de los valles de Saba y Ruesga, y de las villas de Briviesca, Puebla de Arganzón, Arnedo, Medina de Pomar, Santo Domingo de Silos, Salas de los Infantes, Villalpando, señor de Haro, Belorado, Frías, Villasiego y Herrera, Camarero mayor de Enrique IV de Castilla y de los Reyes Católicos, Merino mayor de Castilla la Vieja, Virrey y capitán general del Reino de Navarra y de las Provincias Vascongadas), a trait intre 1425 - 1492, si s-a remarcat ca o figura militara in cadrul razboiului de recucerire a peninsulei iberice din mainile arabilor: Reconquista. Titlul nobiliar pe care acesta l-a purtat: “Condestable de Castilla” provine din latinescul “comes stabulari " (conte al grajdurilor") si se decerna primului ofiţer din casa regala, care era şi comandantul suprem al forţelor armate, cu alte cuvinte al doilea om in stat. Aceasta demnitate a fost prezenta in evul mediu in mai multe monarhii (Spania, Franta etc.). Nu vom vorbi aici de faptele sale de arme remarcabile, (printre altele el fiind eliberatorul Granadei in al carui asediu si-a pierdut viata), ci de cavoul sculptat care-l ilustraza alaturi de sotia sa Dona Mencía de Mendoza y Figueroa. Lucrarea din marmora de Carrara apartine lui Fillip Bigarny sau Vigarny si a fost executata intre 1525 si 1534 si-l reprezinta pe acest Grande de Espana cu mainile incrucisate strans pe sabie, in timp ce distinsa sa sotie tine intre maini un sir de matanii. In faldurile rochiei inpietrite in marmura se ascunde catelul favorit al Donei, un caine cu urechi mari blegite si cu parul cret incovrigat la picioarele stapanei.Desi multi se incapataneaza sa vada in el “un perro de aqua” eu cred ca este un Spaniel.

Istoria Spaniel VI

Unul din marii ganditori ai Renasterii a fost John Keys sau Kees, mai cunoscut insa sub numele sau latinizat Joannis Caius (1510-1573). Caius a studiat initial la Cambridge la Colegiul Gonville, care acum se numeste Colegiul Gonville-Caius, apoi medicina in Italia, la Padova, cu cei mai straluciti profesori ai vremiii : Montanus si Vesalius. Dupa intoarcerea la Londra a avut o cariera medicala de succes, fiind medic la curtea regilor Eduard al VI lea, regina Maria si regina Elisabeta I. In perioada paduana cunoste un alt stralucit ganditor, elvetianul Conrad Gestner cu care va coresponda toata viata si pentru care scrie in 1570 lucrarea « De Canibus Britannici », pentru a fi adaugata in « Historiae Animalum ». Aceasta din urma lucrare aparuta in 4 volume : patrupede, pesti, pasari si serpi, este prima carte de zoologie moderna superb ilustrata. Din motive necunoscute capitolul despre cainii britanici nu apare in cartea lui Gerstner, asa ca el va fi publicat ca lucrare individuala in 1749 « Ioannis Caii De canibus Britannicis, liber unus ».
Cartea descrie rasele de caini care traiau in acea epoca in Anglia. Caius imparte rasele de caini de vanatoare in cinci categorii si in mai multe rase: leverarius, terrarius, sanguinarius, aquaticus, hispaniolus, leporarius, etc. Pagina originala despre Spaniel o prezint in fotografie.

Istoria Spaniel V

Thomas Becket a fost arhiepiscop de Canterbury si in calitatea sa de inalt prelat s-a opus secularizarii averilor bisericii catolice engleze si reformelor religioase ale regelui Henric al II lea, motive pentru care a intrat in dizgratia acestuia. Din ordinul regelui a fost asasinat de 4 cavaleri care l-au stapuns cu pumnalele in catedrala din Canterbury in 1170. A fost santificat de biserica catolica la trei ani dupa moarte, iar pelerinajul la Canterbury a fost cel mai important din Anglia datorita distantei scurte care trebuia facuta intre orasele Southwark si Canterbury,(comparativ cu cele catre Jerusalim, sau ). O referire interesanta la rasa Spaniel gasim in capodopera literaturii medievale engleze “The Canterbury Tales” scrisa de Geoffrey Chaucer (1343-1400), supranumit parintele poeziei engleze. La fel ca in “1001 de nopti” sau ca in “Decameronul” lui Boccacio, pelerinii aflati in drum catre moastele sfantului Thomas Becket din Canterbury spun fiecare din ei cate o poveste, pentru a le mai trece din plictiseala calatoriei si pentru a castiga o cina pe seama celorlalti. Intr-una din partile “Povestirilor din Canterbury” numita “Povestea nevestei din Bath”: The Wife of Bath Tale” gasim urmatoarele versuri: (original, engleza moderna, traducere in limba romana adaptata de Oana - Celia Ilies Gheorghiu):
“And if that she be foul, thou seist that she
Coveiteth every man that she may se;
For as a Spaynel she wol on hym lepe
Til that she fynde som man hir to chepe;”
"'If she looks foul, then you declare that she
Will lust for every fellow she may see,
Leap on him like a spaniel in a trice
Until she finds the man who'll pay her price.”

“Si daca e obscena, spui ca ea
Ravneste orice barbat pe care-l vede
Caci ca un spaniel pe el ea va sari
Pana cand fraierul isi va gasi”

Am cautat fragmentul in manuscrisul Ellesmere aflat in posesia Bibliotecii Huntington din San Marino, California, probabil cea mai veche si mai frumoasa editie a “Povestirilor”, dar pasajul respectiv nu este disponibil pe net, asa ca il reproduc din editia tiparita in 1478 si ilustrata de William Caxton, care a editat-o de 2 ori, dovada a cererii mari din partea cititorilor englezi din secolul al XV lea.
De retinut ca la sfarsitul secolului al XIV cand au fost scrise “Povestirile”, era folosita denumirea actuala de “Spaniel” pentru cockerul englez.

Istoria Spaniel IV

La data cand a inceput sa scrie tratatul sau de vanatoare Edward de Norwich stapanea foarte bine aceasta arta. Principalele metode de vanatoare ale timpului erau adaptate tipului de vanat urmarit. Se vana calare, cu sulita sau cu arcul, se vana cu ajutorul cainilor, sau cu ajutorul soimilor si cu cu ajutorul plaselor. Cainii de vanatoare folositi se distingeau deja dupa scopul lor : caini de vizuina si de mistret, ogari, caini gonitori pentru iepuri, caini de aret, care se opreau (braquait) din miscare cand gaseau vanatul pentru a permite vanatorului sa elibereze soimul si caini de pasari « Chien d’oysel », care erau numiti Spaniel probabil din francezul « chien d’Espangol ». Denumirea de Spaniel si-o revendica actualmente mai multe rase dar cainii au avut o rigine comuna din care omul a specializat pe masura nevoiloe sale mai multe rase.
SPANIEL :
1. WATER SPANIELS : English Water Spaniel : rasa disparuta in prezent
2. LAND SPANIELS
a. SETTING SPANIELS : Seteri englezesti
b. SPRINGING SPANIELS : Springleri englezesti
i. LARGE : Springler Spaniel englezesc
ii. SMALL : Cocker Spaniel englezesc si Susex Spaniel
Se intelege ca in timp ce seterii se opreau si aretau vanatul, springerii (spriger: saritor, exploziv, tasnitor) il starnesc din ascunzis si-l aduc in bataia soimului, sagetii si mai tarziu a pustii.

Istoria spaniel III

Primele referiri la o rasa de caine numita Spaniel sau Spanien apar in secolul XIV in Anglia in lucrarea « Master of Game », in traducere libera « Maestrul de vanatoare » scrisa de Edward of Norwich, al doilea Duce de York, primul duce de Aumerle (Aumale), cunoscut sub denumirea de Edward Plantagenet (1373-1415). A nu se confunda cu ceilalti Edward Plantagenet din dinastia care a stat pe tronul Angliei timp de 200 ani (1199-1399) : regii Eduard I-V sau ultimul Eduard Plantagenet executat in 1499.
Edward a fost fiul lui Edmund de Langlay , primul Duce de York si al Isabellei de Castilia, fiid nepotul regelui Pedro al Castiliei. Moartea sa in batalia Agincourt i-a adus faima si l-a inspirat pe William Shakespeare in piesa « Richard al II lea » (in realitate a avut o moarte lipsita de eroism, murind sufocat in armura imensa dupa ce cazuse de pe cal).
In acea perioada legaturile dintre Anglia si Spania erau foarte stranse si numeroase rase de caini provin initial din peninsula iberica unde vanatoarea cu aceste animale atinsese culmea rafinamentului pentru nobilime.
Cartea din care se mai pastreaza in Anglia 5 exemplare (3 la English Library si 2 la Oxford Library, existand si o reeditare din 1904), a fost scrisa de Edward in perioada 1406-1413 si este o traducere adaptata a celebrei in acea perioada « Livre de Chasse » scrisa de Gaston Phoebius Conte de Foix, la care autorul englez adauga 5 capitole noi. Aparitia acestei carti se inscrie in traditia literaturii vanatoresti medievale engleze, care daduse pana atunci « The Art of Venery » de William Twiti sau Twici, maestru de vanatoare la curte regelui Edward al II lea si va fi continuata de alte doua tratate importante : « The Boke of Huntyng » cunoscuta mai ales sub denumirea de « Boke of St. Alban » si « Tretyse of Huntyng ».

O istorie a rasei Spaniel II

Mentionam intr-alta parte a istoriei Spaniel ca manuscrisul « Livre de chasse » de Gaston Phebus (in paranteza (auto)poreclit asa pentru ca era foarte aratos, cu o chica blonda plina de bucle, asa cum il vedem alaturi de unul din cainii sai, imortalizat in statuia de la castelul Pau), se afla in mai multe exemplare si poate fi vazut pe net intr-o expozitie virtuala a Bibliotecii Nationale Franceze, de unde am copiat si eu mai multe miniaturi pentru a ilustra materialul meu. Am incercat sa aprofundez acest subiect si am aflat ca miniaturi din cele care au impodobit diverse editii medievale ale cartii se mai gasesc si in alte colectii cum ar fi colectia J. Paul Getty din Los Angeles si cea Pierpont Morgan din New York, ultima abordabila pe net prin proiectul CORSAIR ce permite studiul manuscriselor. In urma acestor cotrobairi prin documentele sus mentionate am dat de o miniatura din cartea lui Gaston care nu este prezentata in expozitia virtuala a bibliotecii nationale franceze si care se cheama simplu : « Spaniels », unde vedem mai multi caini ce faceau parte atunci din grupa cu acelasi nume si care am vazut ca au evoluat diferit.
Si pentru ca veni vorba despre Phebus sau Phoebus (expresie echivalenta cu « a straluci », utilizata de antici pentru Apolo, Soare, Helios), sa mai amintim cateva lucruri interesante despre acest nobil francez, poet, scriitor, muzician, desenator, naturalist si nu in ultimul rand un bun administrator si un politician abil.
Ura regelui Charles al II lea al Navarei (poreclit si Charles le Mouvais) care a dus la complotul in care a fost antrenat si fiul lui Gaston, isi avea radacinile in conflictul conjugal dintre Gaston si sotia sa Agnes de Navara, sora a regelui Navarei, neglijata si apoi expediata inapoi la parintii ei fara prea multe menajamente. In locul nevestei Gaston si-a adus in casa o metresa cu care a avut mai multi fii, ai caror urmasi traiesc si astazi in Franta si poarta cu mandrie numele si blazonul.
In calitatea sa de cavaler medieval a participat la mai multe batalii si razboaie locale sau europene, cucerind Armagnacul, apoi luptand contra englezilor, iar in calitate de Cavaler teuton a luptat in Prusia.
Avea peste 1400 de caini de vanatoare si zeci de paji se ingrijeau de aceste animale care traiau in padocuri confortabile cu spatii de joaca si de odihna, asa cum putem vedea in scenele din manuscris, unde avem si o miniatura cu ingrijirile acordate acestor animale de paji priceputi probabil veterinari ai curtii sale.
A murit in urma unei vanatori de ursi la care a participat cu atata debordare de energie incat a facut un atac de apoplexie. In afara cartii sale de vanatoare a lasat mostenire Frantei si « Livre des oraisons » o carte de rugaciuni scrisa in perioada autoizolarii sale, moda de a construi turnuri patrate in loc de turnuri rotunde la castele, imnul actual al Aquitaniei « Se canta », precum si un personaj preferat de autorii medivali si contemporani.
Numit cand « Printul Pirineilor», cand « Printul si Diavolul », cand « Leul Pirineilor » Gaston III Phebius, Conte de Foix, Viconte de Bearn ramane in istorie mai mult pentru tratatul sau de vanatoare, decat pentru sarja de cavalerie prin care a zvarlit in Sena parizienii care asediau familia Delfinului, in fortareata marchizului Maux in timpul Jacqueriei scena imortalizata de Jean Froissart in
« Cronici ».

O istorie a rasei Spaniel

Gaston Phoebius conte de Foix a trait intre 1331-1391 in sud-vestul Frantei in Aquitania regiune situata la granita cu Spania (Navara si Aragon) unde stapanea domeniile Foix, Bearn, Albigeois, Lautrec, Marsan si Gabardan, care includ intre ele ca intr-un inel celebra regiune Armagnac, patria vinurilor regale si a coniacului cu acelasi nume. Administrator dibace si politician abil, Gaston a condus cu mana de fier domeniile sale si a refuzat sa se alature vreunei parti combatante din razboiul de 100 de ani, iar in 1347 a proclamat suzeranitatea regiunii Bearn, suzeranitate care avea sa dureze pana in 1620. Avand in stapanire peste 20 de cetati dintre care capitalele Orthez si Foix, acest conte a controlat decenii in sir rutele comerciale catre Spania, Anglia, Franta si Flandra devenind foarte bogat si temut de vecinii sai. Bogatia si influenta sa declanseaza punerea la cale de catre regele Navarei a unui complot de asasinare a contelui de Foix, in care este antrenat si fiul acestuia care trebuia sa-l otraveasca. Complotul esueaza, fiul sau este arestat si intr-un acces de furie este ucis de tatal sau cu o lovitura de pumnal pentru refuzul de a-si deconspira complicii. Mahnit si furios, Gaston se autoexileaza intr-un castel fortificat din localitatea Pau timp de trei ani, unde plamadeste cartea pe care avea sa o dicteze scribilor sai intre 1387-1389.
Manuscrisul din care mai exista 44 copii efectuate in secolul XV dupa cel dictat, scris si pe alocuri desenat cu mana proprie a autorului, se pastreaza la Biblioteca Nationala a Frantei si poate fi consutat virtual pe internet sau pe CD. Frumusetea acestui manuscris este data de ilustratiile pictate, viu colorate care sunt de o valoare artistica deosebita prin realismul lor si care surpind scene in plina desfasurare. Astfel sunt pictate toate animalele salbatice care se vanau in epoca (iepuri, vulpi, rasi, ursi, lupi, mistreti, cerbi, caprioare, cerbi lopatari, capre negre, pisici salbatice, pasari), metodele de vanatoare (cu arcul, cu sulita cu arbaleta, calare, cu caini, cu plase, capcane, tarcuri etc.) si scene de dupa vanatoare cu ospete vanatoresti si pregatirea vanatului.
Din cele 50 de ilustratii peste 20 sunt scene cu caini de vanatoare in care recunoastem cu usurinta ogari, prepelicari, limieri, si mai multe rase din faimosul « chien d’oiseaux », printre care apare si un caine cu urechi mari acoperit cu bucle cafenii.
In cartea sa Gaston Phoebius descrie modul de lucru al spanielului, care alearga in fata vanatorului cu soim si de asemeni descrie cum acesta regeseste rate si gaste cazute in apa si le aduce la mal.
Sa amintim ca lucrarea « Livre de Chasse » scrisa de Gaston Phoebius conte de Foix, este amintita si de Alexandru Odobescu in bibliografia lucrarii sale « Pseudo-cynegeticos » si nu « Pseudokinegeticos » cum frecvent apare), sub titlul medieval: « Des déduitz de la chasse des bestes sauvaiges et des oyseaux de proie: En chassant on évite le péché doisiveté, car qui fuit les sept péchés mortels, selon notre foy, il devroit estre sauvé: donc bon chasseur sera sauvé ».