Ice age, 31.12.2010Turturica face turturi.

Turturica face turturi.

Pereche de rate pe Dunare.

Gheaţă la mal.

Modificarea comportamentului pasarilor in functie de vreme.

Stol de grauri in oras.

Valul de frig care a coborât în urmă cu o săptămâna peste regiunea noastră a determinat comportament modificat din partea pasarilor salbatice din zona noastră. Presimţind gerul, stoluri de gâşte sălbatice au trecut zile în şir spre sud şi spre Delta Dunării. Din cauza bălţilor îngheţate au apărut la "Portul de ambarcaţiuni" grupuri de raţe sălbatice. Mii de ciori de semănătură de peste Dunăre a invadat oraşul şi tomberoanele de gunoi, căci nimeni nu mai ara pe câmp la această oră şi sub zăpada nu se mai  găseşte nimic de mâncare. Stoluri de grauri de câteva sute de exemplare,  alungaţi de frig şi foame, au venit de asemenea în oraş atraşi de fructele sălbatice de pe arborii şi arbuştii din parcuri. O delicatesă în acesta perioadă pentru păsăret sunt seminţele de conifere. Am fotografiat în alţi ani sticleti desfăcând conurile de pin şi ciugulind seminţele. Zilele astea am fotografiat un amestec eterogen de păsări (ciori, turturele, scatii, sticleti) ciugulind seminţe de Thuya din parcuri. Mai bine zis am văzut scatii ciugulind şi desfăcând conuletele de Thuya între crengile ramificate ale copacului şi turturele şi ciori adunând resturile de la masa scatiilor, care cădeau la desfacerea conurilor.

La ciugulit de seminte.

Masa tovaraseasca.

Ocazie rara

Schior pe faleza Dunarii la Galati.

Am văzut pe  faleza Dunării la Galaţi tot felul de amatori de sport: joggingari, runneri, bikeri, roleri, boarderi, chiar  un  tip care sare cu nişte resorturi la picioare.  După  prima zapada cazuta am avut ocazia sa vad  pe  faleza pentru prima data un schior amator alunecand pe pante la minus 10 grade Celsius!

Faleza inghetata

Faleza Dunarii la Galati inghetata.

Zăpadă, chiciură, promoroacă, gheaţă, ceată, frig, sunt definiţiile falezei, în aceste zile când ne-am adus aminte de "zăpezile de altă dată". Deşi pare pustie şi încremenită în mantia albă a gheţii şi a zăpezii, faleza se bucură de aceeaşi atenţie din partea gălăţenilor veniţi la o gură de aer curat, sau să facă un pic de mişcare. Din păcate ploile din ultima vreme din vestul bazinului dunărean au făcut ca nivelul fluviului să crească destul de mult, în unele locuri apa fluviului este la 20 de centimetri sub şoseaua de pe faleza inferioară. Lipsa aglomeraţiei pe faleză are şi un aspect pozitiv: parcul este mai curat.

Creste Dunarea.

RAŢE PE DUNĂRE

Ratuste pe Dunare.

Le-am văzut de vreo 10 zile dând târcoale portului de ambarcaţiuni, la început a fost o pereche, apoi au venit şi altele şi acum sunt aproape o duzină. Mă obişnuisem ca ele să apăra în iernile geroase când îngheţau bălţile şi să dispară odată cu topirea sloiurilor. Iată însă că de mai mulţi ani câteva răţuşte vin mai devreme să ierneze pe Dunăre. Îşi fac veacul printre bărcile acostate la pontoanele portului de ambarcaţiuni, loc favorabil pentru ele de a se hrăni şi bun de adăpost, căci pun imediat între ţine şi ele geamandurile pontoanelor. Băieţii se cunosc mai uşor, merg mai în faţă ca oltenii, înaintea perechii, sunt mai coloraţi şi sunt lucioşi parcă ar fi daţi cu briantină, (sau ulei de nucă pentru cei care nu ştiu ce-i briantină, că n-au apucat-o!), mai guralivi, mai agresivi. Răţuştele mai delicate, mai şterse, se scufundă mai frecvent şi sunt mai sperioase. E o plăcere să le vezi cum cabotează în formaţie strânsă. Nici măcar vaporul din imagine nu le-a speriat, erau mai atente la cockerul meu de pe mal decât la cargou.

Cargou şi raţe pe Dunăre la Galaţi.

Noutati despre caprioara

Urma de caprioara pe faleza Dunarii la Galati.

 Nu mai văzusem de mult căprioara de pe faleză şi cum în luna septembrie îi lăsasem sub un copăcel o pungă cu sare gemă, în acest week end am vrut să văd dacă se atinsese de ea. M-am căţărat cu greutate pe pantele ude ale falezei, luând şi o trântă serioasă, până la locul unde-i lăsasem sarea şi spre bucuria mea am găsit consumat din ea. Mai mult de atât i-am şi zărit funduleţul şi urechile care se mişcau ca nişte radare sub copaci şi printre tufe. Atât de repede a trecut că n-am avut timp să-mi scot aparatul de fotografiat din buzunar.  
 De data asta i-am adus un cadou: o brichetă de sare specială pentru lins pe care AGVASP-ul (Asociaţia generală a vânătorilor şi pescarilor sportivi din România), le foloseşte drept supliment nutritiv pentru căprioare şi pe care am căpătat-o cu ajutorul unui paznic inimos de pe un fond de vânătoare gălăţean. Este acelaşi om care în urmă cu ceva timp (în primăvară) a capturat împreună cu colegii săi un căprior în Grădina Botanică şi pe care l-au donat Grădinii Zoologice din Pădurea Garboavele, unde la puţină vreme a şi murit, probabil de foame. Întâmplarea asta l-a marcat pe paznic foarte tare şi regretă că n-a eliberat căpriorul într-o pădure. Nu ştia atunci de căprioară de pe faleză că altfel l-ar fi eliberat lângă ea să-i fie pereche.

Bricheta de sare de 5 kg pentru caprioara de pe faleza Dunarii de la Galati.

Sub banda galbena puteti vedea femela de fazan.

Până la urmă m-am bucurat că am fotografiat sub o tufă o femelă de fazan. Va fi greu să o vedeţi atât este de bine protejată de penajul de camuflare, aşa că am plasat deasupra ei o bandă galbenă că să puteţi s-o vedeţi. Din păcate toate aceste animale sunt nevoite să trăiască printre gunoaiele de pe faleză şi printre câinii comunitari, de care numai simţurile lor ascuţite le-au scăpat în tot aceşti ani.

Cainii comunitari de pe faleza Dunarii de la Galati.

Ciocanitoare neagra pe faleza

Rada portului Galati 1980

Nave in rada portului Galati 1980.

Un diapozitiv vechi din 1980 pe care cu tehnologia modernă am reuşit să-l digitalizez înfăţişează rada portului Galaţi în vara acelui an. Dacă număraţi navele ancorate în radă aşteptând să le vină rândul la dane, veţi vedea numai în acesta imagine peste 10 cargouri! Şirul navelor aflate la ancoră pe Dunăre începea aproape de „Pisica” şi puteai păşi de pe o navă pe altă, aşa erau de multe. Unele româneşti, că mai aveam încă flotă, altele turceşti, siriene, greceşti, dar şi sub pavilioane mai exotice cum ar fi Honduras, Lideria sau Cipru. Valuri de marinari invadau malul cheltuindu-şi banii prin baruri, prin magazine, sau pe terase. Comerţul înfloritor din acea perioadă aproape că ajunsese la nivelul atins de oraş în perioadă de porto-franco. Se descărcau mărfuri coloniale, fosfaţi, fructe exotice, minereu, peste congelat, furaje pentru noi şi pentru toată Europa de est şi nu numai. Se încărca cherestea, cereale, laminate, electrice şi electronice, tractoare, strunguri şi după cum zic unii armament şi muniţie.

 Portul trăia, respiră şi odată cu el trăia şi oraşul. Trăia bine. Comerţul, alimentaţia publică erau înfloritoare şi din bisnitareala făcută de marinari şi de docheri profita toată lumea, inclusiv cumpărătorii care se îmbrăcau după ultimele mode occidentale, fumau câte o ţigară bună, sorbeau câte un păhărel de băutură fină. Purtau ceasuri elveţiene şi fâşuri italiene si mestecau gumă.

 După care a venit dezastrul. După ce Nicolae Ceauşescu a decretat celebrele sale decrete privind „alimentatia rationala” şi după ce s-a hotărât să platesca datoriile externe, viaţă portului şi a oraşului s-a schimbat fundamental. Nu mai importam mai nimic, dădeam totul la export, numărul vaselor a început să scadă an de an. Totuşi pe fluviu un oarecare nivel de trafic a rămas constant până în anii 90.

 Lovitură de graţie însă a venit de la Traian Băsescu, actualul preşedinte al României, care după revoluţie ajuns ministru al transporturilor a decis transferul flotei maritime din Galaţi la Constanţa. Apoi printr-o serie de acţiuni care fac încă parte din „Dosarul Flota”, (dosar încă „rece”, dar care va fi „reincalzit” după expirarea mandatului actualului preşedinte), România a rămas fără flotă maritimă, fără flotă de pescuit oceanic şi parţial şi fără flotă fluviala.

 Astăzi portul este aproape în agonie, numărul de nave maritime care-l viziteaza fiind de zece ori mai mic ca acum 30 de ani. Din presă locală aflăm că prin Galaţi au trecut în acest an 2.436 de nave, din care 2.049 au fost nave fluviale şi 387 maritime! Majoritatea celor care acostează acum în Galaţi aduc marfă pentru Sidex, sau duc produsele metalurgice la export. Sunt zile în şir când pe Dunăre nu trece niciun vapor, ci doar remorchere şi barje. 387 însemna ceva mai mult de un vapor pe zi.... O tempora!

Ramanem fara faleza

Inundatiile din vara acestui an au sapat adanc in malul falezei. Daca nu se fac lucrari de reparatii si de consolidare a digului, fluviul o sa mai rupa bucati din faleza. Din pacate administratia locala sustine ca digul de pe faleza apartine APDM (Administratiei Porturilor Dunarii Maritime), iar APDM ca este treaba Primariei. Si uite asa, cu doua moase, crapaturile din primavara din dig au devenit caverne si daca fluviul creste si eroziunea continua, drumul de acces de pe faleza inferioara se va prabusi. Probabil asta se si asteapta de la administratia noastra locala, decat sa reparam cu cateva milioane, mai degraba sa asteptam sa se darame tot digul sa cresca valoarea lucrarilor de reparatie necesare, ca doar anul electoral bate la usa si avem nevoie de bani de banere si de afise cu care sa prostim poporul.

Rupturi in digul de aparare a falezei Dunarii la Galati.

Zboara cocorii

Zboara cocorii

Cred ca zilele frumoase ca de primavara sunt pe sfarsite. De dimineata siruri de cocori treceau Dunarea spre sud in vaiete lungi de despartire. O sa vedem daca pana la sfarsitul saptamanii vine sau nu frigul peste noi, dar probabil ca asta ne asteapta, caci si noaptea se aud gastele salbatice zburand spre sud.

Alte pasari mici de pe faleza.

Sticleti.

Aproape nevazuti mai tot timpul anului cand se observa cu greutate printre frunze, dar ascultati cu placere, fie cand anunta vreme buna, fie cand "isi ascut ferastraiele" la venirea frigului, sticletii si scatiii sunt alaturi de ciori si ciocanitori stapanii falezei. Vesnic agitati, mobili si jucausi, intra adesea in conflict cu vrabiile pe teme de scorburi, suratele lor fiind niste oportuniste inascute in a ocupa casa altora. Fructele arbustilor de pe faleza constituie delicatesa lor preferata, dar iarna mananca si seminte de pin pe care le dejghioaca cu maiestrie. Adevarati tenori al luncii, sticletii scot octave complicate si sinuase sau stridente sacadate pe care cu greu le poti confunda. Sticletii sunt ca tiganii, canta si cand sunt flamanzi si cand sunt satui, de indata ce aud un tril de la un adversar, lasa totul balta si incep sa-i raspunda cu aceiasi moneda.

La cules de fructe.

Week end cu ciocanitori si pescarusi

Sfarsitul de saptamana a fost superb, poate ultimile zile frumoase de toamna dupa cum ne ameninta meteorologii, asa ca ne-am petrecut mai multe ore pe faleza Dunarii in acest week end. Am vazut o multime de ciocanitori (trei sambata si patru duminica), care toate lucrau in disperare sa mai manance ceva inainte de venirea frigului. Atat de cuprins am fost la un moment dat de activitatea zburatoarelor ca n-am fost atent si catelul nostru s-a varat in Dunare sa se scalde ca se incalzise de la atata joaca si alergat! Am admirat si eleganta zborului pescarusilor care fara sa vasleasca macar o data patrulau la inaltimi cu aripile intinse plutind pe curentii de aer. Mi-am adus aminte de o poezie de-a lui Charles Baudelaire, care chiar daca se refera la albatrosi, specie eminamente oceanica, poate fi extrapolata si la pescarusii nostri de toate zilele. Au aceiasi eleganta.

L'ALBATROS Charles Baudelaire

Souvent, pour s'amuser, les hommes d'équipage
Prennent des albatros, vastes oiseaux des mers,
Qui suivent, indolents compagnons de voyage,
Le navire glissant sur les gouffres amers.

A peine les ont-ils déposés sur les planches,
Que ces rois de l'azur, maladroits et honteux,
Laissent piteusement leurs grandes ailes blanches
Comme des avirons traîner à côté d'eux. 

Ce voyageur ailé, comme il est gauche et veule!
Lui, naguère si beau, qu'il est comique et laid!
L'un agaçe son bec avec un brűle-gueule,
L'autre mime, en boitant, l'infirme qui volait! 

Le Poète est semblable au prince des nuées
Qui hante la tempête et se rit de l'archer;
Exilé sur le sol au milieu des huées,
Ses ailes de géant l'empèchent de marcher.

Traducere de George Pruteanu

Ca să le treacă vremea, matrozii, cîteodată,
Prind albatroşi, mari păsări pe-albastra mării cale,
Care-însoţesc statornic, cu zborul lor agale,
Corabia de-abisurile amare clătinată.

Pe scîndurile punţii abia zvîrliţi şi, parcă,
Din regi ai înălţimii, ajung sfioşi, stîngaci:
Aripile lor albe le tîrîie, malaci,
Ca două vîsle blege legate de o barcă.

Împleticit şi jalnic, el, ce prin nori ţîşnea
Semeţ cîndva, e-acuma batjocorit şi hîd!
C-un băţ lovindu-i ciocul, matrozii, unii, rîd,
Alţii cu cîrja-îl strîmbă pe-ologul ce zbura!

Poetul e asemeni cu prinţul înălţimii
Ce-înfruntă şi furtuna şi-arcaşul cel pervers;
Surghiunit pe pămînt, în huietul mulţimii,
Aripile-i gigante-îl împiedică la mers.

Traducere Panait Cerna:

Adesea marinarii, voind să se desfete,
Atrag pe punţi în cursă gigantici albatrozi
Ce însoţesc corăbii, în legănate cete,
Pe-abisuri îmblănzite prin jertfe de matrozi.

Dar cum se văd pe scînduri, stăpînitorii slăvii
Devin ne-ndemînatici şi înduioşător
Îşi poartă vastele-aripi tîrîş pe puntea năvii
Ca vîsle ostenite pe laturile lor.

Fochistu-i necăjeşte şi, şchiopătînd, dă zorul
Să imiteze mersul sfioşilor captivi -
Ridicol, slab şi trîndav s-arată zburătorul
Intimidat de rîsul matrozilor naivi.

Poetul e asemeni monarhului furtunii
Ce vizitează norii rîzîndu-şi de arcaşi -
Proscris pe sol, în prada prigoanei şi-a minciunii,
De aripile-i vaste se-mpiedică în paşi.

Alta traducere:

Din joaca, marinarii pe bord, din cînd în cînd
Prind albatrosi, mari pasari calatorind pe mare
Care-nsotesc, tovarasi de drum cu zborul blînd
Corabia pornita pe valurile-amare.

Pe punte jos ei care sus în azur sunt regi
Acuma par fiinte stîngace si sfiioase
Si-aripile lor albe si mari le lasa, blegi
Ca niste vîsle grele s-atîrne caraghioase

Cit de greoi se misca drumetul cu aripe!
Frumos cîndva, acuma ce slut e si plapînd
Unu-i loveste pliscul cu gîtul unei pipe
Si altul fara mila îl strîmba schiopatînd.

Poetul e asemeni cu printul vastei zari
Ce-si rîde de sageata si prin furtuni alearga
Jos pe pamînt si printre batjocuri si ocari
Aripele-i imense l-împiedica sa mearga.

O ciocanitoare mai deosebita

Ciocanitoare neagra (Dryocopus martius)

Am scris recent ca pe faleza Dunarii de la Galati sunt prezente doar doua specii de ciocanitori: pestrita mare si verde. M-am inselat. In cursul plimbarii matinale de ieri dimineata am admirat la lucru o ciocanitoare neagra (Dryocopus martius), care percuta copacii din lunca. Ciocanitoarea neagra este cea mai mare dintre ciocanitorile din Romania si poate fi usor confundata cu o cioara, avand aceiasi marime si culoare. Daca nu ii auzeam vaietul si vocalizele in timp ce zbura, nu realizam ca este o ciocanitoare si ramaneam mai sarac fara sa observ acesta minunata pasare.
Acesta specie de ciocanitori este intalnita mai frecvent la deal si la munte, dar iarna coboara spre ses. Exemplare de ciocanitori negre au fost intalnite destul de frecvent si in padurile din Muntii Macinului si este posibil ca aceste pasari sa fi ajuns la noi urmand liziera de copaci din lunca Dunarii. Am observat-o mai multe minute, atat la lucru in copaci cat si zburand, fiind singura ciocanitoare care zboara pe distante mari fara intreruperi ale zborului ca alte ciocanitori. Ajunsa intr-un copac ciocaneste minute in sir cu lovituri puternice de cioc coaja arborilor, apoi trece la consumul larvelor si al insecteleor timp de cateva minute, rasucindu-se in jurul crengii pe care a ciocanit-o si culegandu-si hrana. Pasarea este prudenta, dar nu excesiv, asa ca am putut sa ma apropii de ea s-o filmez si s-o fotografiez. Sunt fascinante aceste pasari, care atunci cand sesiseaza ca sunt observate, se ascund pe partea opusa trunchiului de copac, continuand sa ciocaneasca trunchiurile de copaci, dar nu isi iau zborul decat daca amenintarea devine iminenta.
Ca morfologie pasarea este complet neagra cu exceptia unui ciuf minuscul de culoare rosie, de culoare neagra fiind si ciocul si picioarele. Spre deosebire de alte ciocanitori pe care le-am observat, care "rapaie" cand ciocanesc copacii ca o mitraliera care trage rafale, exemplarul vazut de mine a ciocanit "metronom", fara rafale.

Pentru ca sa va bucurati si voi de spectacolul unei ciocanitori negre la lucru am postat un filmulet. Din pacate nu merge asa ca am sa-l pun pe youtube (vezi aici).

Faleza pustie

No comment.

Frigul si ploaie din ultimele zile a alungat si pe cei mai intarziati plimbareti de pe faleza Dunarii de la Galati. Dimineta devreme printre fuioare de ceata sau stropi de ploaie, ii vezi doar pe oamenii care au facut din promenada de pe malul fluviului o a doua lor casa: falezistii. Eterogeni ca varsta si preocupari, izolati in plimbarea lor solitara, sau adunati in grupuri restranse, formeaza impreuna o trupa cosmopolita si uneori bizara. Sa vedem mai de aproape cateva personaje. 
In primul rand sunt proprietarii de caini printre care ma numar si eu. Nu-i stiu pe nume pe toti proprietarii, dar le cunosc numele cainilor: Cezar, Bono, Mona, Thor, Sara (sunt cel putin 4 cateluse cu acest nume), etc. Toti, sau aproape toti au grija si de cainii comunitari de pe faleza. Despre G.K. se spune ca a adus-o pe Lola, cateaua de la chioscul de famfara, de doua ori inapoi de la hingheri. Zilnic acesti oameni cara sacose cu mancare uscata, sau cu resturi din bucatarie, sau de pe la restaurante pentru a hrani cainii fara stapan, care se inmultesc mereu. Oameni fara suflet aduc pe faleza catei si-i abandoneaza la mila altora si in voia soartei.
In al doilea rand sunt alergatorii. Unii au caini si alearga impreuna cu ei. Pe unii ii cunosc dupa caini. Exista un catel de o rasa incerta care de ani de zile alearga dupa stapanul sau kilometri intregi in fiecare zi. Altii sunt de abia la inceput, invata acum sa fuga fara lesa, dupa cel care il scoate la plimbare. Pe alti joggingari ii cunosc dupa masinile din care coboara, sau dupa parformantele la alergat. Pe domnul C. il recunosc de la distanta, ca alearga intotdeauna cu un cronometru in mana, vesnic nemultumit de timpul pe care-l obtine. Pe altii dupa stilul de alergat: unii alearga ca la maraton, altii sprinteaza disperati, unii boxeaza cu adversari invizibili in timp ce alearga, altii tropaie cand fug, altii nici macar nu-i auzi. Alearga si multe doamne, unele tinere care fac probabil sport, altele mature care alearga sa se intretina, sau sa slabeasca.La unele din ele am vazut scaderi in greutate impresionante de la alergatul practicat sistematic ani de zile. Multa lume alearga cu casti la urechi spre disperarea soferilor de pe masina de salubritate a RWE cand trece pe faleza.
In al treilea rand sunt plimbatorii. Solitari in drum spre serviciu sau in drum spre casa. Solitari pentru miscare. Solitari pentru solitudine. Unul cu o vergea metalica de aproape un metru in mana in fiecare zi. Altul cu o gantera. Altul cu un bat sub brat, care ocoleste cainii de la distanta, semn ca e patit. Un batranel cu un tranzistor care se opreste din doua in doua banci sa se odihneasca. Un individ cu priviri cercetatoare ca de securist iesit la pensie, care nu se poate desparti de a trage cu ochiul si cu urechea. 
Altii merg in grup. Pensionare care vor sa respire aer curat, vecine de cartier care fac schimb de retete si de impresii din concediile petrecute la copiii plecati in strainezia, un cuplu in varsta care discuta zilnic politica pruto-nistreana, vreo doua perechi cu aere de artisti care converseaza despre personaje din literarura. Cu majoritatea ma salut, pe unii ii las sa treaca pe langa mine ca sa nu le stric meditatia, sau in unele situatii sa nu le intrerup conversatia.
Facem parte toti din fauna umana a falezei si suntem uniti toti prin dragostea si respectul pe care il purtam acestei bucatele din oras.

Fauna falezei VI: ciocanitorile

Cicanitoarea sau Ghionoaia verde (Picus viridis)

Doua sunt speciile de ciocanitori intalnite pe faleza Dunarii la Galati, ambele specii sedentare frumos colorate. Cea mai frecventa aparitie este cea  a ciocanitorii verzi care are penele de pe corp de culoare verde deschis cu nuante de galben si cele de pe cap si ceafa rosii. Zona ochilor este colorata in negru, ca de altfel tot craniul visceral, ai zice ca pasarea a imbracat "masca lui Zorro". Pasarea cuibareste in scorburi pe care le amenajeaza singura si se hraneste cu larve din coaja copacilor uscati de pe faleza, pe care-i extrage dupa spargerea scoartei prin lovituri puternice de cioc in rafale scurte ca niste paraituri.
Cea de a doua specie de ciocanitori intalnita este ciocanitoarea pestrita mare, (Dendrocopos major), pasare cu penaj patat alb cu negru pe corp si cu doua zone distincte de pene rosii la ceafa si sub coada. Femelelor le lipseste pata rosie de sub coada. Conturul aripilor, cel al ochilor, varful cozii sunt de culoare neagra.
Desi toata lumea stie ca ciocanitorile se hranesc cu gandacei si viermisori, hrana principala a acestor pasari in lunele calde este constituita din furnici. Un studiu efectuat chiar in Romania pe mai multe specii de ciocanitori a aratat ca in dejectele acestor specii de pasari, carcasele de furnici sunt intr-o proportie de aproape 100%, iar pentru hranirea puilor ciocanitorile consuma cateva milioane de furnici pe sezon. Cand vine iarna ciocanitorile trec la cautarea si vanarea larvelor de insecte ascunse sub coaja copacilor pe care le consuma mentinand un echilibru biologic stabil al speciilor de insecte dintr-un teritoriu.

Ciocanitoare pestrita mare (Dendrocopos major)

Conflict intre o mierla si o ciocanitoare curioasa.

Mama puilor

Cuib de mierle intr-o scorbura de copac pe faleza Dunarii la Galati

Mierla aducand insecte pentru puisori.

Intra in scena o ciocanitoare pestrita mare (Dendrocopos major) curioas

 

Ciocanitoarea observa cuibul si aude zgomote in el

Curiozitatea ciocanitoarei intrece frica de parintii puilor

Cum isi vara unii nasul in cuibul altora

Atacul mamei puilor

Fuga este rusinoasa dar e sanatoasa!

Totul este OK!

Fauna falezei V: mierla

Mierla (Turdus merula)

Primavara prin iarba proaspata de pe faleza poti vedea ciugulind mierlele. Multe din ele cuibaresc chiar pe faleza in copacii batrani si scorburosi, dar sunt si altele care vin din oras pentru a se hrani pe malul Dunarii. Din pacate prin taierea arborilor uscati sau scorburosi s-a redus dramatic numarul locurilor de cuibarit de pe faleza si consecutiv si populatia de mierle. Suntem mai saraci fara cantecul acestor pasari de padure care s-au adaptat perfect la viata din oras si care mai nou prefera parcurile si gradinile. Pasari migratoare mierlele sunt printre primele care sosesc pe faleza din zonele unde au iernat: Nordul Africii, Cipru, Turcia. Masculul isi ia in primire teritoriul si-l semnalizeaza prin vocalize complicate care includ fluieraturi, note prelungi si arpegii complicate pe care le lanseaza in special dimineata si seara. Mierlele mai batrane includ in repertoriul lor si sunete provenite de la alte pasari, sau chiar de la alte animale de exemplu miorlaituri de pisica. Sunt mierle care "canta" cu paraituri, bocanituri si pacnituri asemanatoare cu zgomotele pe care le fac activitatile umane. Cantecul mierlei este dintre cele mai complicate si mai frumoase cantece de pasare, avand rolul de a alunga alti masculi de pe teritoriul ocupat si care se poate intinde pe mii de metri patrati de parcuri si lunca. Numai masculii canta, femelele emit doar un carait usor in caz de pericol. Desi sunt pasari cu un simt de teritorialitate dezvoltat, in procesul de hranire se asociaza mai multi indivizi inruditi intre ei, care se pot apara astfel mai usor de dusmani. La cel mai mic semn de pericol unul din exemplare da alarma printr-un carait/fasait si tot stolul dispare in frunzis. Masculii din acesta specie de pasari sunt mai inchisi la culoare, aproape negri de aceea sunt si numiti "black bird" in tarile anglofone, in afara Angliei in care traieste natural, pasarea a fost colonizata in Australia si Noua Zeelanda. Picioarele si ciocul masculului sunt de guloare galben-oranj, iar de jur inprejurul ochilor au un cerc de culoare galbena care le exprima mai mult ochii de culoare inchisa si stralucitori.
Femelele in schimb nu au aceste contraste de eleganta, sunt cenusii pestrite cu picioare si cioc cenusiu murdar, perfect pentru culoarea de camuflaj necesara cuibaritului. Puii dupa ce ies din oua sunt de acelasi aspect pestrit pe care si-l mentin inclusiv masculuii in primul an. Teritorialitatea masculilor de mierla ii determina pe acestia sa intre in conflict atat cu alti masculi, chiar din aceiasi filiatie, dar si cu pasari din alte specii. Am fotografiat in urma cu un an conflictul dintre o ciocanitoare si o mierla, care a fost transat in final de aparitia masculului care a fugarit ciocanitoarea. Din pacate ferastraul a taiat acel copac in care cuibarea an de an mierlele.

Ciocanitoare la cuibul de mierle. Atras de chemarile femelei masculul vine la cuib si intervine.

Pescarusii de pe faleza

Dintre toate speciile de pescarusi, pe Dunare intalnim doar pescarusul argintiu, (Larus cachinnans), o pasare cu burta alba si spatele gri-argintiu, recunoscuta de toata lumea, fiind o specie sedentara. Ocazional in timpul iernii mai apar pe Dunare venind din baltile care ingheata pescarusi razatori (Larus ridibundus), care au penajul de pe cap negru, iarna devenind in schimb gri-cenusiu aproape in intregime, cu exceptia burtii, care ramane alba si foarte rar alte specii in trecere. Pescarusii, desi asa ai crede dupa nume, nu sunt pescari excelenti, asa cum de exemplu este cormoranul, care se scufunda minute in sir dupa peste. La pescarusi pestele a devenit un fel de mancare secundar, dar daca-l gasesc viu sau mort nu-l iarta. Principalul lor fel de mancare au devenit in ultimele decenii reziduurile umane, solide sau lichide. Pescarusii sunt la concurenta cu ciorile la toate gropile de gunoi ale oraselor, insotesc mai nou tractoarele atunci cand ara pe campuri apropiate baltilor si sunt nelipsite din baltile si helesteele de acvacultura atunci cand sunt hraniti pestii. Toate scurgerile de ape reziduale (de canalizare) au grupul lui de pescarusi, care fiind pasari sedentare nu se dezlipesc de zona indiferent de anotimp. Nu stiu unde cuibaresc, in mod natural isi fac cuibul pe pamant pe plauri sau grinduri greu accesibile oamenilor sau pradatorilor, dar s-a observat adaptarea la vecinatatea omului prin cuibarire pe cladiri, in zone mai linistite. Pescarusii s-au invatat sa urmareasca navele de pe Dunare in speranta ca le va cade ceva de mancat, barcile de pescuit si zonele in care se curata pestele pentru a se infrupta cu resturile acestei activitati.

Ziua sunt foarte ocupati cu colectarea hranei rezultata de pe urma omului, mananca lacom, uneori intrand in conflict cu semenii lor, resturi de paine, moluste, resturi vegetale, coji de alimente, resturi de fructe si legume, intr-un cuvant sunt omnivori. Ii vad deseori zburand si tipand deasupra cartierelor orasului la multi kilometri de apa.

Noaptea insa se odihnesc pe apa si aici vreau sa fac o observatie importanta: pescarusii de pe faleza s-au adaptat in a se incalzi in apa de canalizare provenita de la cele doua mari guri de scurgere: cea de la "Trecere bac" si cea de la "Libertatea". Astfel in timpul iernilor geroase, cand fluviul ingheata partial sau este plin de sloiuri, pescarusii argintii plutesc in zona de apa calda provenita de la canalizarea orasului, lasandu-se dusi de curent sute de metri. Cand simt ca apa de sub ei s-a racit, zboara spre gura de canal si se aseaza din nou in apa calda. Ciclul se reia cam la 15-20 minute si poate fi observat in noptile geroase. Pe langa pescarusii care traiesc la gura de canalizare vin si altii din alte zone, iar mai nou de 5-6 ani am observat si rate sau alte specii de pasari acvatice greu identificabile noaptea, care se lasa plutind in apa calda.
Fenomenul este mai evident la gruparea de pescarusi de la "Trecere bac", grupul de la "Libertatea" se insiruie intr-o zona din fata "Valurilor" pana spre capitanie, unde sunt greu de observat din cauza navelor ancorate.
Am vazut in fiecare zi oameni hranind cainii comunitari dar niciodata nimeni nu hraneste pescarusii, desi aceste pasari sunt foarte folositoare. Este adevarat ca sunt greu de hranit, trebuie sa le dai o hrana care sa pluteasca. Eu le-am dus in mai multe randuri resturi de peste, dar cel mai simplu este sa le arunci bucati de paine uscata de pe un ponton sau de pe pasarela, sau "pufuleti" care plutesc mai mult timp pe apa, pasarile nu se scufunda dupa resturi asa ca atunci cand se inmoaie acestea ajung hrana la pesti.

Pescarusi in zorii zilei la "Trecere Bac" Galati

Cascade de ceata

Cascade de ceata.

Daca zabovesti un pic dimineata devreme privind soarele cum rasare peste fluviu, poate ai ocazia sa vezi cascadele de ceata. Formata pe pantele Muntilor Macin supraincazite in timpul zilei de soare, ceata coboara de pe vaile dintre munti, formand rauri care se varsa intr-o mare de ceata ce cuprinde toata Latimea. Groasa de un stanjen, densa de nu vezi prin ea, marea de ceata inainteaza ca o armie barbara spre limesul Dunarii unde se izbeste ca de un dig de liziera padurii de salcii pletoase din lunca. Valatucii de ceata cauta sparturi in linia de continuitate a padurii, pentru a se scurge in fluviu, iar cand este groas valul de ceata se revarsa in cascade trecand peste varfurile salciilor, pravalindu-se in cascade, incet ca intr-in film dat la relanti, in apa fluviului. Petece de negura se scurg apoi pe fluviu la vale, spre disperarea navigatorilor, se invart in anafoare gigantice care refac la scara mica miscari galactice helicoidale, sau se destrama in zdrente de ceata, in bataia vantului si sub asaltul razelor de soare. De la distanta ceata pare solida, palpabila, materiala, dar cand te cuprinde ii simti umezeala, raceala si simti nelinistea cum se insinueaza in tine, mostenita din strabuni si necontrolabila, urmare a miilor de ani in care generatiile anterioare au asociat ceata cu lumea de dincolo de viata, taramul necunoscut si ostil pe care trebuia sa-l eviti.

Valuri de ceata peste fluviu.

Stancute si ciori grive

Stancute si ciori grive pe faleza Dunarii

Concurenta pentru hrana le face pe ciorile de pe faleza sa se amestece indiferent de specie. La un sant nou aparut zilele astea la "Trecere bac" ciori grive, ciori banale (negre) "de semanatura", stancute si chiar cotofenele se inghesuie una pe alta pentru rame si larve. Fiecare specie are insa cate un "strajer" situat in copacul din apropiere care da alarma la aparitia vreunui pericol. Cand m-am apropiat sa fac fotografia, cotofana si ciorile negre si-au luat zborul, doar stancutele si ciorile grive, ceva mai obisnuite cu oamenii au ramas pe lor insa prudente.

O geamandura la plimbare.

Un copac dus de apele Dunarii a luat in mersul sau victorios o geamandura de semnalizare a senalului navigabil si s-a oprit cu ea in geamandura de la portul de ambarcatiuni. Pana aici nimic senzational, se mai intampla. Important este ca pana azi n-a vazut-o nimeni de la Administratia Fluviala a Dunarii de Jos, sau poate cei de la Administratia Dunarii Maritime, ca sa o repozitioneze. Poate fi un pericol pentru navigatie? Sigur ca da, un capitan de la convoi sau de pe un cargou poate pune nava pe uscat si atunci sa vezi comedie cum o sa trebuiasca sa platim daunele! Va tinem la curent.