marți, 13 septembrie 2011

Hai la curăţenie!

În 24 septembrie în toată ţara organizaţia Let’s do it Romania (www.letsdoitromania.ro) scoate voluntari pentru curăţat locurile de agrement, malurile râurilor, băltilor, potecile munţilor, pădurile etc. de gunoaiele aruncate de semenii noştri. 

luni, 12 septembrie 2011

Barbarii de pe faleză

12 Septembrie 2011
N-am avut niciodată o părere grozavă despre toaletele ecologice din Galaţi. Pe de-o parte amplasarea lor este una cu cântec, presa din municipiu acuzând preţul exorbitant cu care au fost închiriate mai precis acuzându-l pe city manager (o funcţie idioată, inventată de nişte oameni idioţi pentru clientela lor politică), că ar fi luat şpagă pentru a ne pricopsi cu ele. Pe de alta parte ca om care am mai văzut şi prin alte părţi toalete ecologice, vă pot spune sub jurământ că  ale lor nu sunt ca ale noastre! N-am intrat niciodată într-o astfel de cutie din Galaţi, dar nu cred că trebuie să intri ca să constaţi că put de-ţi mută nasul din loc şi nici grozav de curate nu sunt. Nu mai vorbesc de faptul ca nu au apă, n-au hârtie igienică şi nu se închid ca lumea. Drept urmare nu-mi plac. Nu-mi place nici cum sunt aşezate pe strasse, cât mai la vedere, cât mai accesibil pentru cei care le golesc, nu pentru cei care le folosesc. Oare cum este să te taie şi să intri într-o astfel de budă comunală, cu cohorte de oameni trecând pe lângă tine la plimbare, sau stând pe băncuţa vecină? Ce faci? Pui amortizor de sunet, sau cânţi arii din opere?
Oricum deşi nu-mi plac, nu înţeleg cum oameni, probabili tineri, după o bere, sau două băute pe terasa Zodiar&Ciumacen.co, nu găsesc altă treabă decât să răstoarne aceste coşmelii şi să le împrăştie conţinutul pe trotuarul falezei!! Probabil le place mirosul.
27 August 2011
Din aceeaşi categorie sunt şi cei care vandalizează coşurile de gunoi. Deşi puţine pentru afluxul de lume, mai ales in zilele de weekend, deşi portocalii, când ar fi putut avea o culoare mai discretă şi mai încadrabilă în ton cu parcul, aceste coşuri sunt victime aproape zilnic ale actelor de vandalism urban. Ba câte un pescar care şi-a lăsat scăunelul acasă le foloseşte la stea pe ele, ba câte un adolescent care a dat de gustul, dar mai ales de tăria berii îşi dovedeşte calităţile de caratist pe ele, ba câte un dezaxat le aruncă în Dunăre într-un elan distructiv care e vecin cu nebunia să vadă daca plutesc. Ultima găselniţă este să le dai foc, probabil în semn de protest că sunt prea pline!
Coş de gunoi incendiat.
Coş de gunoi vandalizat.
P.S. Anunţ pe toţi cei care au prea multa energie că şi-o pot consuma sâmbătă 24 Septembrie adunând gunoaiele lăsate de oamenii nesinţiţi în diverse locuri şi zone de agrement din ţară. Personal sper să fiu la acea dată pe Grindu Chituc la curăţirea plajei de gunoaie.

luni, 5 septembrie 2011

joi, 1 septembrie 2011

Piromania cuprinde România


În urma cu două zile scriam despre incendiile din Delta Dunării de pe grindul Chituc. Iată că astăzi mă văd nevoit să revin, inclusiv cu imagini, de astă dată de pe faleza Dunării de la Galaţi, unde în cursul zilei de ieri a luat foc vegetaţia de pe taluz pe mai multe sute de metri pătraţi. Nu ştiu dacă a fost un accident, o prostie a cuiva, sau un act intenţionat, dar ştiu că mania unora de a da foc la tot ce poate arde poate avea urmări grave. Galaţiul a fost cunoscut în perioada interbelică ca fiind un oraş de piromani, boală care afecta mai ales negustorii care tocmeau derbedei să le de-a foc la prăvălii şi la magazii ca să poata fenta firmele de asigurări. Model de sorginte grecească, incendierea voluntara în scopul obţinerii unor profituri ulterioare este contagioasă, fiind cu uşurinţă imitată şi de alţii, în special de copii sau de tineri şi poate deveni un adevărat flagel. Au fost deja incendieri de vegetaţie şi în alţi ani, iar în oraş au ars câteva autovehicule luxoase ale mafioţilor sau poate ale oamenilor de afaceri. Se impune o supraveghere a falezei de către Poliţia locală care taie frunză la câini pe bancile de pe faleză ascunşi de soarele arzător sub copacii impunători. Dacă vegetaţia de pe taluz n-ar fi lăsată să se usuce mirişte, sau dacă ar fi înlocuită cu plante sempervirens n-am mai avea astfel de probleme, dar pentru asta ne trebuie alţi oameni în primărie şi la ADP, cei actuali ne-au arătat ce pot, adică la fel ca doamna constipata din reclama cu Tranzactiv: mai nimica.

marți, 30 august 2011

Adevărul despre incendiile din Deltă

Vegetaţie arsă la Vadu. 
Sunt un român trecut bine de 50 de ani, care toată viaţa am practicat turism cu cortul, iniţial fiind student şi fără bani, ulterior bugetar căsătorit cu o bugetară şi cu doi copii, iar acum la bătrâneţe, de 7 ani proprietarul unui câine, care mă face să abordez din nou rucsacul, sacul de dormit şi cortul. Din păcate locurile unde mai poţi să ajungi cu cortul fără să fii afumat cu mici şi ameţit cu manele sunt din ce în ce mai restrânse. Fiind gălăţean, aproape de mare obişnuiesc să fug în weekend la malul ei. Am fost ani de zile la Portiţa,apoi la Vamă, iar de mai bine de un deceniu umblu la Vadu.
În toţi aceşti ani n-am văzut vreun incendiu provocat de turişti, indiferent dacă făceau focuri de tabără seara pe malul mării, sau doar grătare. Am văzut în schimb frecvent în ultmiii ani focuri de mirişti în toată zona de la Două Cantoane până la Corbu, unele uriaşe, întinse pe zeci de km. Aşadar povestea cu focul provenit de la turişti, sau cea cu ţigară aruncată mi se păr ţinte false. Cu mici excepţii cei care campează la Vadu sunt oameni îndrăgostiţi de mare, soare şi natură şi au respect faţă de plajă şi mediu. N-ar face niciodată o asemenea prostie să incendieze păpurişul, mai ales că focul s-ar putea întoarce către plajă. Am avut în urmă cu doi ani un adevărat coşmar când fumul de pe mirişti a fost adus pe plajă de vânt şi abia se putea respira..
 Din păcate zonă este puternic vizată de afaceri imobiliare în care sunt implicaţi oameni politici de toate calibrele din Constanţa, Bucureşti, Corbu şi Săcele şi se doreşte desfiinţarea totală a accesului în zonă pentru a se face o noua Mamaie. Din aceste considerente este şi lăsată la izbelişte şoseaua de acces, nu se asigură nici cel mai elementar serviciu de salubrizare (în sensul să ai unde colecta gunoiul, mă întorc de fiecare data acasă cu 4-5 sacoşe, saci de gunoi plini) şi nu există nimic, nici măcar semnalizare turistică, ca să nu mai vorbim de un control al autorităţilor.
 O simplă barieră de taxare la intrare, câteva pubele, o instalaţie de apa potabilă în zonă şi repararea drumului de acces ar putea face din Vadu paradisul turiştilor a€œcorturari” şi ar aduce şi bani la bugetul local cu care să se întreţină toate aceste amenajări. Dar pentru această trebuiesc oameni luminaţi la minte dar cam lipsesc.
În urma cu o săptamână toate canalele de televiziune şi în general toata presa viua despre incendiul din Rezervaţia Deltăi Dunării, despre lupta eroica a pompierilor cu flăcările, despre miile de animale moarte etc. etc. Cum zona mi-era cunoscută, chiar familiară, în acest weekend am dat o fugă să-mi scald picioarele în Pontul Euxin şi am făcut şi o baleiere a dezastrului, atât cât s-a putut intra cu Yarisul pe drumurile desfundate ale grindului Chituc. Şi ce să vezi? Nu tu pasări moarte (că nu erau proaste să stea cu focul lângă ele), nu tu cadavre de amfibieni atc. cum titra presa. Petece de vegetaţie uscată arsă, dar nu în zone compacte ci insular, cu zone neafectate rămase intacte printre ele care au putut fi folosite pentru refugiul faunei. Deşi suprafaţa carbonizata este destul de mare în niciun caz nu are 200 sau 300 de hectare, mania exagerarilor şi lipsa de informare la faţa lucului fiind din nefericire boala presei româneşti.
În schimb ca urmare a evenimentului nefericit de altfel şi regretabil, echipe ale Gărzii de Mediu au început să amendeze turiştii, iar reprezentanţii A.R.B.D.D. (Administraţia Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării) au început din noi sezonul de vânătoare de turişti pe plajele de la Corbu si Vadu.
Că n-au turiştii nici-o legatură cu incendiul, zona afectata fiind departe de locurile clasice de campare ale acestora, este alta problemă. Povestea cu un lup care a mâncat o oaie se aplica şi aici:
"Un lup a mâncat o oaie, ciobanul a luat puşca, a mers în pădure şi a împuşcat un lup. A doua zi un câine a mâncat o oaie, ciobanul a luat puşca, a mers în pădure şi a împuşcat un lup. a treia zi o oaie a mâncat o oaie, ciobanul a luat puşca, a mers în pădure şi a împuşcat lupul."


luni, 29 august 2011

Elefant în Dunăre

Elefant scăldându-se în Dunăre la Galaţi