O ipoteza romaneasca privind gurile Istrului

Un cercetator roman, Sorin Olteanu, studiind textele istoricilor si geografilor antici a ajuns la o teorie interesanta cu privire la pozitia gurilor Dunarii in antichitate. Stim deja de la Herodot ca Istrul se varsa prin cinci guri si tot el ne spune ca varsarea fluviului in mare se facea langa Istria, cetate a Miletului la Pontul Euxin. Mai multi autori antici de origine greaca semnaleaza la gurile fluviului mai multe insule din care cea mai importanta ar fi Peuke sau Peuce, formata intre bratele fluviului si comparata ca marime cu Rhodos. Examinand numeroase surse documentare antice, autorul roman considera ca fluviul avea in antichitate un brat care pornea de la Noviodunum si care forma limita de sud a insulei Peuce si care ar fi strabatut actualul teritoriu al lacului Babadag si Valea Nucarilor, brat in prezent disparut prin colmatarea sa cu aluviuni. (A nu se confunda cu insula Serpilor, (insula lui Ahile), in care conform traditiei ar fi fost inmormantat eroul din razboiul troian).
Un citat din lucrarea domnului Olteanu ne trimite la textul lui Strabon care descriind insula Peuke ca fiind dupa gura de varsare a Istrului in Pont: "mai incolo de acesta insula a construit Darius podul de vase".
Un alt mare carturar al antichitatii Ptolemeu, descriind gurile Dunarii plaseaza prima despartire a apelor fluviului pe brate mai jos de Dinogetia la Noviodunum, bratul cel mai de sud numindu-se Peuce, iar gura Sfanta, urmata de la sud spre nord de gurile: Narakion (gura Ingusta), Kalon (gura Fumoasa), Pseudon (gura Falsa), Boreion (gura Nordica), Psilon (gura Pustie), care se varsa prin lacul Thiagola.