miercuri, 12 mai 2010

Calcanul


Am gasit intr-un raion de peste al unui magazin o raritate astazi:  calcan. Vederea lui mi-a adus aminte de vremurile cand student fiind, stateam cu lunile la Gura Portita, unde traiam in cort, mancam din rucsac, ne spalam in mare si ajungeam acasa atat de bronzati de ne intreba lumea daca n-am fost la munca in Africa; (adica in Libia, singura tara africana in care puteau romanii sa mearga la munca pe atunci).
Ce o sa va povestesc acum s-a intamplat in 1980 la Portita in luna august. Era o caldura sufocanta si aproape ca nu te puteai racori nici in mare, asa de calda era apa, ca un "ceai din armata". Dupa cateva zile de canicula vremea s-a zburlit, cerul a inceput sa se invineteasca ca un cer de noiembrie, iar fulgere albe-roz-mov au inceput sa fraamate cerul pamantiu. Dinspre dealurile Macinului s-a pornit deodata o tromba de praf, gunoaie, paie usucate si frunze care a inceput sa treaca Razelmul inconjurata de fulgere ca un roi de albine furioase. Nu vazusem niciodata tornade, dar stiam ce sunt si mai stiam ca sudul Moldovei si Dobrogea sunt singurele regiuni unde apar tornade la noi in tara, asa ca m-am ingrijorat si mi-am adunat grupul cu care eram si luand cu noi ce era mai important din cort, am fugit sa ne adapostim in restaurantul de la camping, care parea ceva mai solid decat un cort. Cand am ajuns la carciuma, in urma noastra s-a dezlantuit furtuna. (Daca ai vazut vreodata o furtuna pe mare sariti peste descrierea care urmeaza.). Rafalele de vant zguduiau toata cosmelia restaurantului, care era din zidarie acoperita cu stuf si vantul a spart cateva geamuri lasate deschise. S-a facut aproape intuneric si cum si curentul electric s-a oprit, fulgerele luminau plaja pustie si fetele speriate ale copiilor si femeilor adapostiti in restaurant. Un val de praf si nisip a maturat plaja de la un capat pana la altul, trantind la pamant toate corturile si aruncand de-a valma saltele, umbrele, saci de dormit, sau haine in mare. Tunetele erau atat de puternice ca tresarea si berea ramasa nebauta in halbe. Cand tuna, plesnetrul de plasma al fulgerului cazut pe aproape sau in mare, iti ridica parul de pe mana si unda de soc trecea prin acoperisul de stuf si-ti misca firele de par din plete. Urgia s-a invartit de cateva ori printre casutele de la camping si apoi cu furie Mos Ilie a carmit caruta spre sud si a luat-o in jos spre mare, spre Sinoe si Grindul Chituc. In ziua aia a facut ravagii si la Mamaia unde s-a inecat lumea care era iesita in larg cu hidrobicicletele. Cand sa ne rasuflam a venit ploaia, in rafale, turnata de cineva de sus cu galeata, ca abia reusea nisipul s-o absoarba, din cand in cand cu bucati de grindina, urmate de alte averse. Apoi totul s-a oprit la fel de brusc cum a inceput si-am iesit si noi sa vedem dezastrul. Cortul meu nu se mai vedea, disparuse cu totul. Avea de ce sa-mi para rau dupa el, era un cort polonez alpin, o frumusete, usor, cu bete de aluminiu si rama transversala pentru sustinerea compartimentului izoterm. Pe toata plaja se vedeau numai corturi daramate (si era o perioada cand acolo campau 6-700 corturi), haine ude, umbrele sfasiate si colacei de copii sparti de varfurile scoicilor dezvelite ca niste dinti de dinozaur de stihiile furtunii. La o privire mai atenta am zarit insa cortul meu intact, complet ingropat in nisip, nisip ale carui dune fusesera modelate complet de vanturile violente in alte forme si mutate mai spre mal. Obisnuiam sa campam la 5-6 metri de mare pentru a nu avea alte corturi in fata si furtuna carase cam un camion de nisip, pe care-l indesase in jurul cortului, care fiind mic de inaltime (alpin) nu se mai vedea, acoperit fiind de un start fin de pulbere. Interesant este faptul ca in urma acestei furtuni, apa marii s-a racit complet, a doua zi nu putei intra nici cu picioarele in mare, parca era de la gheata. Nici macar o cuta nu misca suprafata apei perfect transparente si plina de viata: zeci de pesti, crabi, meduze, cambule si alte vietuitoare se puteau vedea in apa putin adanca, prin masca de scufundare lipita de suprafata apei. Am vazut atunci rac pagur cu actinii pe cochilia de melc in care se ascundea, de care citisem in cartea de biologie la "simbioze", dar nu stiam ca traieste si in Marea Neagra, sau caluti de mare pe care-i vazusem numai in filme sau la "Teleenciclopedia". Din pacate apa rece nu ne permitea sa intram in apa mai in larg sau sa ne scufundam, ca aveam echipament la noi, sau macar sa ne racorim. Noaptea care a venit a adus cu ea o surpriza nemaintalnita de mine niciodata in 35 de ani de campat pe malul marii: apa rece a atras pestii la mal. La lumina lanternei am zarit in apa mai limpede ca cea de izvor, umbra unor pesti mari si plati care pluteau in apele putin adanci, de parca planau. Instinctul meu de animal de prada, ultimul in lantul trofic, s-a redesteptat din profunzimea neuronilor in care zacea adormit de generatii si in cateva minute, inarmat cu un bat de cort, care avea din fabricatie un fel de tepusa in varf, cu o lanterna in mana, am inceput sa vanez in apa care mi-ajungea la genunchi, ca mai departe nu puteam sa intru de rece ce era, ca ma treceau toate..cele. Si uite asa, intepand cu sulita improvizata pestii, ii aruncam spre mal, de unde un prieten din gasca cu care eram la mare, ii aduna si-i punea in siguranta pe nisip, sa nu sara in apa. Majoritatea erau calcani, ici si colo cate o cambula, sau rar cate o limba de mare. Strigatele noastre de victorie au alertat vecinii. Aveam intr-un cort invecinat un pilot de Mig de la Boboc- Buzau, venit la mare cu familia, care avea o barcuta gonflabila, din aceea care se umfla cand pilotii se catapulteaza deasupra apei. Am umplut-o cu apa de mare si intr-un sfert de ora si cu peste. Tot malul marii s-a trezit si peste tot se vedeau lumini de la lampase si lanterne si barbati aproape goi, intrati in apa rece ca gheata, recastigandu-si in fata nevestelor (sau a prietenelor), cate ceva din atributele de mascul salbatic pierdute prin evolutie. A fost un macel al calcanilor si cambulelor, (pe vremea aia era atata peste, incat limba de mare nu se manca decat de cei foarte necajiti). In seara aceea pescarii profesionisti din Jurilofca au prins calcani de peste zece kilograme bucata. Cum multi dintre cei de pe plaja erau profani in ale gatitului pestelui, au venit a doua zi la noi sa vada cum sa-l curete si cum sa-l gateasca. De curatat este simplu, iar de gatit l-am prajit la tigae in ulei, la foc de stuf uscat, intr-o sobita improvizata dintr-o cutie de tabla de 10-15 kg care avusese bulion conservat pentru militari, care erau din belsug aruncate in spatele pichetului de graniceri din Portita. Scoteai capacul rotund al cutiei, taiai cu un cutit in tabla la baza o gaura, prin care sa vari lemnele de foc, sau combustibilul si gata! Puneai cratita pe foc (daca aveai ce pune in ea) si start distratia! Lemne nu se prea gaseau, dar din primele zile ajunsi acolo taiam stuf si papura din balta si faceam din ele un fel de gard in jurul cortului, nu pentru a ne exprima ideea de proprietate, ci pentru a semnaliza altora ca e un salas acolo, sa nu dea noaptea peste el cand se intorceau drink-uiti de la singura distractie de pe plaja: carciuma din camping. Ei bine, gardul asta se usca in cateva zile si era un excelent combustibil pentru facut focul cand gateai. Si vorba aia, nu gateai ciorbe, sau tocane, frigeai un ou, doua, prajeai un peste, sau o bucata de salam care o lua din loc din cauza caldurii.
N.B. Dupa o lupta "seculara" care a durat 30 minute, am gasit intr-un cotlon din casa cutia cu diapozitive din timpul studentiei si va atasez o poza din zilele alea, in care se vede soba improvizata. Tipul ala bine din poza sunt eu, cand aveam si 30 de ani mai putin si 30 de kilograme in minus. Reteta de gatit calcanul v-o dau maine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu