Despre pesti, cu precadere despre stavrizi

Cand eram copil, tata ma lua cu el cand facea piata si aproape nu era data sa nu intre si la Pescariile Statului, care erau in Piata Centrala. Zeci de feluri de pesti care mai de care mai mari si mai frumosi, stateau aranjati pe tejghele printre bucati de gheata (de ghetarie, daca stiti voi cei nascuti langa frigidere ce-i aia), gata sa-i duci acasa si sa-i pui in cratita. Crapi de Dunare lunguieti si sclipitori, cu mustati si care inca mai miscau din buze de ziceai ca vor sa-ti vorbeasca, crapalai de balta cocosati si mirosind a mal, cu solzii cat unghia, numai buni de cantat din ei, daca stiai sa-i lipesti cu limba de cerul gurii, carasei asezati gramada cu burticile pline de icre din care se face cea mai grozava plachioara, mai ales daca bagi si cativa lini printre ei, platici "ochioase cu multe oase", rosioara si albitura cat sa pui la o ciorba de peste "la inaintare", strapazani zburliti care-ti sangerau degetele una-doua cu tepii lor, marlite si stiuci bortoase cu icre cat bobul de piper, smaltuite cu solzi in toate culorile apelor ca un camuflaj, gata sa-ti taie degetele si dupa moarte daca din prostie varai mana in gura lor, somotei "la chil cate trei", numa buni de facut saramura, daca ai si ghibani mari cat palma langa, ei sa-ti mai taie din greata grasimii de somn, lin colorat ca de sarbatoare cu solzisori multicolori, calcani si cambule aplatizati de farca ar fi fost roadkill", cu nasturi pe spate si ochii pusi pe cap ca la broaste, cegi infumurate cu nasul pe sus sau pastrugi cu cioc de rata si platosa pe spinare. Dunarea, Marea Neagra, Bratesul, Latimea, Crapina, Prutul, Popina, Sovarca, Filipoiu si altele aduceau bogatia lor pe tarabele pescarilor si nu gaseai sa tragi cu tunul un peste de acvacultura, nici nu se auzise de asa ceva. Pe vremea aia nu aparuse nici macar puiul de "Avicola". 

Cand pescadoarele romanesti au inceput sa plece pe marile si oceanele lumii, au aparut pe mesele din pescarie halci de carne de peste spada, ton si rechin, heringi si sardine de care vazusem numai in conserve, macrouri uriase cat antebratul unui barbat, pangasus, merlucius argintiu si nelipsitul stavrid, care avea sa ne manance zilele in ultimii ani ai dictaturii, cand devenise meniu obligatoriu in cantine si restaurante. In 1988 eram medic secundar in Bucuresti si dupa un seminar am plecat sa bem o bere aproape de Spitalul Colentina, la Restaurantul Circului. Ne asezam noi vreo 7-8 rezidenti la o masa mai lunga si cerem cate o halba de bere la un ospatar.
Ospatarul: "Nu se poate tovarasi fara mancare!"
Noi: "Da' ce aveti de mancare?"
Ospatarul: "Numai stavrid: ciorba de peste cu stavrid, stavrid fript, stavrid fiert, adica rasol cu mamaliguta si cu usturoi, saramura de stavrid, plachie de stavrid, stavrid pajit cu otet si garnitura de creveti vietnameji, stavrid pane si daca vreti altfel intreb la bucatarie cum il mai face".
Cam asa era, cand intrai in Bucuresti in Gara de Nord pe o cladire din Giulesti era o reclama uriasa care reprezenta un stavrid: "Nici o masa fara peste". Si tot in acelasi cartier fief al rapidistilor umbla un slogan: "NU E PESTE CA STAVRIDUL, NICI ECHIPA CA RAPIDUL!"