O tempora o mores!

"Acum ni s-a deschis intreaga stralucitoarea priveliste a Galatilor. Lunecam incet pe dinaintea cazarmilor. In port stau sute de vase. Ne credem intr-un oras pe apa. Pe tot braul cheiului este imbulzeala, fierbere, amestec de limbi..... Aici in partea acesta de jos a orasului se vantura bogatiile si marele negot al portului. Aici sunt fabricile, garile, pescariile si docurile, cu largul lor bazen inconjurat de magazii de grane si de marfuri la usa carora trag corabiile din Dunare, ca o trasura la scara. Aceasta-i vatra Galatilor vechi, vestita schela a Moldovii, "Venetia Marii Negre", cum ii ziceau odinioara scriitorii straini. Pe aici se intorceau domnii nostri cu pitacul* imparatesc de la Tarigrad. De aici si din limanul Brailii porneau in Rasarit corabiile turcilor, incarcate cu zaharele** stranse cu hapca de pe manoasele noastre tinuturi, pe vremea cand firmanele lor numeau Moldova si Valahia "hambarele sultanului".
Fruntea orasului, partea linistita, curata si luminoasa a Galatilor se desfasura sus pe podisul ridicat intre Siret si Prut. In centru se gramadesc cladiri inalte, rizatoare, oteluri, pravalii bogate, cari te cheama de pe drum. Mai pe la margini, in curti largi, intre copaci, case vechi, cu ziduri groase si drepte, varuite pe dinafara, cu obloane la ferestre si cu balcoane ruginite de cari atarna vrejuri uscate de iedera, au aerul unor batrani gospodari care-si pastreaza portul, firea si datiniler stramosesti neatinse de prefacerile vremii. Ratacesc singur prin strazile largi tacute si pline de soare ale orasului si pe cand gandurile mele ma poarta cu veacuri in urma. Vad rebublica infloritoare a Galatilor, inainte de Dragos -Voda, descarcand pe pietele ei bogatiile Rasaritului si ale Apusului in zarva negustorilor adunati din toate politiile*** lumii". Alexandru Vlahuta: Romania pitoreasca, 1901
*pitac: porunca scrisa
** zaharea: provizii (pentru armata)
*** politie: oras, cetate

N.B. "O tempora, o mores!" : "O timpuri, o morale", este exclamatia pe care Marcus Tullius Cicero a exprimat-o in Senatul Romei in anul 63 I.C. in discursul impotriva lui Catilina (Lucius Sergius), care conspira impotriva republicii: Quousque tandem abutere, Catilina, patientia nostra? (Pana cand vei mai abuza Catilina de rabdarea noastra?. Catilinarele au ramas in istorie ca un model de retorica stralucita. In mod curent expresia se utilizeaza pentru a critica prezentul banal in antiteza cu trecutul glorios.