Stavridul huilei sau Cum mi-a stat calcanul in gat

Despre calcan am si o amintire mai putin placuta de prin '97-'98. Eram la mare in concediu cu familia, si stateam cu un bilet de "bugetar" la un hotel amarat din Venus. Intr-o seara imi invit sotia si copiii la restaurant la "Amfiteatru" din Olimp, pe terasa care dadea spre mare. Cand am citit meniul am gasit printre specialitatile culinare si calcan prajit cu sos olandez si am zis sa incerc ca nu mai mancasem calcan din studentie. Ospatarul l-a adus, dar era numai oase si noduri, carnea se "evaporase" in timpul prepararii. Ca sa fie cina si mai nereusita, la un moment dat al serii, orchestra a inceput sa intoneze "Multi ani traiasca!" si coborand de pe treptele hotelului pe terasa ca un rege in sala tronului si-a facut aparitia nefericitul Print al huilei, botezat de presa bucuresteana de doi lei si cincizeci de bani: "Luceafarul huilei", pentru o asemanare fizica relativa cu marele poet national. Seful caftitorilor de studenti din Valea Jiului, domnul Miron Cozma, cel care alaturi de Ion Iliescu a tras Romania inapoi cu zece ani din procesul de democratizare si integrare in randul tarilor civilizate si-a facut aparitia intr-un costum alb ca de mire, pus la "patru ace", la camasa si cravata (macar ca eram pe o terasa la malul marii), cu parul dat din belsug cu briantina sau alta solutie stralucitoare, la brat c-o tipa la fel de aranjata ca si el si impodobita cu tot ce gasise si adunase Cozma prin sertarele dusmanilor poporului in "excursiile" sale de la Bucuresti. Nu vederea acestui avorton al revolutiei romane m-a facut sa-mi stea calcanul in gat, ci faptul ca doar cu exceptia mesei noastre si poate a inca uneia, toti vilegiaturistii s-au ridicat in piciore si au inceput sa aplaude, in timp ce personalul restaurantului in frunte cu directorul stabilimentului, se aplecau atat de mult in fata papagalului, mai, mai sa dea cu nasul de mocheta de pe terasa, de parca erau eunucii dintr-un harem, jubiland la vederea sultanului iesit de la reprodus. Primit triumfal cu marsuri si osanale, Canalia huilei sa asezat la o masa amenajata ca de nunta, unde-l asteptau mai multi ortaci in ale mineritului si ale caftitului, dar si crema PSD din Constanta si vreo cativa lideri de la centru din linia a doua a partidului iliescian. Mi-am luat familia si-am plecat in pocnetele ca niste impuscaturi de la mineriada ale sticlelor de sampanie care se destupau pentru cel care restabilise pentru inca zece ani comunismul in Romania. Cat despre calcan....v-am spus deja, mi-a stat in gat, era sub orice critica, ori nu stiau sa-l gateasca si-au stricat bunatatea de peste, ori cel mai  probabil fusesera obisnuiti prea multi ani sa gateasca stavridul si borsul rusesc!