Stapanii falezei

Despre mine nu poate spune nimeni ca nu iubesc animalele in special cainii. Poate de asta am incercat totdeauna ca in privinta cainilor cumunitari sa am o pozitie echilibrata intre ratiunea stiintifica generata de meseria mea de medic epidemiolog si dragostea de aceste patrupede, fara indoiala cele mai sinantropizate dintre animale. Totusi uneori indiferenta autoritatilor fata de aceste animale ma revolta, asa cum m-a revoltat si ieri in cursul unei plimbari pe faleza inferioara a fluviului, unde am numarat nu mai putin de 9 (NOUA) caini comunitari. La celebrii deja: Lola, Tiganu, Fratii Petreus si altii, pe care ii cunosc de ani de zile si din fericiree pentru mine si cainele meu ma cunosc si ei pe mine, s-au mai adaugat luna de luna altii, hraniti zilnic cu resturi de mancare de falezistii vechi. Nu cred ca sporirea numarului de comunitari va face faleza noastra mai atractiva, cel putin pentru oamenii cu copii, pentru cei cu catei, sau pentru cei care ne viziteaza orasul. De ceva vreme parca nimeni nu mai trece pe faleza in afara gunoierilor care aduna cojile de seminte lasate de plimbareti. Iarba este cat casa, gropile nu sunt astupate, instalatia electrica are becuri lipsa, iar gardienii de la capete pazesc numai barierele si atat. Pare tara nimanui, grupuri de tineri au umplut cu grafitti bancile abia montate, nimeni nu se sinchiseste de acest plaman verde al orasului care se deterioreaza.