Pe faleza inferioara a Dunarii a inflorit Yucca filamentosa singurul reprezentant al genului yucca care creste pe la noi prin parcuri si gradini, fiind rezistenta la geruri. Ruda apropiata cu agavele, yucca filamentosa rezista in zona temperata afara iarna, datorita unui rizom puternic care creste sub pamant de care se prind frunzele in forma de sabie, a caror margini se jupoaie sub forma unor filamente albicioase, folosite de amerindieni drept ata de cusut. Vara din mijlocul manuchiului de frunze creste o tija de peste un metru pe care se va dezvolta o inflorescenta de flori albe in forma de clopotel.
La proiectarea falezei Dunarii si la amenajarea ei peisagistica au fost amplasate mai multe grupuri de yucca, dar din nefericire, in zecile de ani, numarul lor s-a redus la cateva tufe, dincolo de "casuta" fiind practic disparute, desi mai exista cateva urme de frunze. Planta de zone aride, yucca nu necesita multa udare, dar ca sa creasca frumos si sa infloreasca trebuie curatata anual de frunzele uscate si inflorescentele din alti ani si fertilizata periodic, lucruri care nu se intampla cu cele de pe faleza care din pacate sunt abandonate de decenii si se incapataneaza inca se traiasca.
vineri, 18 iunie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu