De ce se dărâmă faleza Dunării de la Galaţi II

Faleza Dunării la Galaţi înainte de a fi amenajată
(sursa "Vechiul Galati în imagini", pagina Facebook.)

Anenajarea falezei

Când în 1963 a început amenajarea falezei Dunării de la Galaţi, faleza pe toata lungimea ei actuala era o râpă mai înaltă în dreptul cazărmii Regimentului 11 Siret şi mai joasă spre Valea Ţiglinei şi spre port, străbătută de mai multe vaduri săpate de torenţi şi de picioarele oamenilor: Vadul Bacalbaşa, Vadul Sacalelor, Vadul Bondrea şi Vadul Ţiglinei.

Ori proiectanţii au conceput realizarea pe toata lungimea falezei a unui drum superior cu patru benzi în partea ei superioară şi a unui drum cu doua benzi pe malul apei şi în consecinţă constructorii au nivelat partea superioară a râpei pornind din port către Ţiglina, în treimea superioară a râpei, iar cu materialul rezultat şi cu cel adus din alte cariere de pământ, au taluzat pantele asigurândule astfel aspectul actual.

Aspecte din timpul construcţiei falezei Dunarii de la Galaţi
(sursa "Vechiul Galati în imagini", pagina Facebook.)

Aspecte din timpul construcţiei falezei Dunarii de la Galaţi
(sursa "Vechiul Galati în imagini", pagina Facebook.)

Din considerente de evitare a tasărilor în timp, determinate de umezirea solurilor de loess, limita construcţiilor ridicate în cartierul Ţiglina I şi Mazepa I s-a facut la distanţa de 30 de metri de marginea taluzului, iar înalţimea construcţiilor nu a depăşit cu excepţia G-urilor de pe strada Roşiori nivelul 4.

La distanţe mai mici s-au amplasat Complexul Comercial din Ţiglina I de la „Francezi” (Piaţa Coventry), iar chiar în taluz Restaurantl „Pescarul”. Ambele plasamente s-au dovedit în timp neinspirate, clădirile fiind incluse în programe de consolidare foarte costisitoare.

In galben limita construciilor anterioare anului 1990,
in rosu limita construciilor de dup 1990.
zona Ţiglina

In galben limita construciilor anterioare anului 1990,
in rosu limita construciilor de dup 1990.
zona Mazepa

 După 1980 cănd dictatura de partid a cerut ansambluri arhitecturale după dorinţa conducerii centrale, s-au construit în Mazepa 1 şi 2 blocuri cu mai multe etaje în apropierea marginii taluzului, intercalate între cele deja existente, aducând astfel o greutate suplimentară pe întreaga zonă şi interceptând astfel traseele subterane de drenare naturală a apei meteorice, pe care le-au blocat.

O situaţie şi mai complicată a aparut după 1990, când interesele unor politicieni locali, la care a aderat conducerea Institutului de Proiectari Judeţean („Proiect S.A.”) şi constructorul „Vega”, a dus la apariţia de blocuri şi alte construcţii plombate pe spaţiile rămase libere pe faleza superioara. Aşa a aparut clădirea Curţii de Conturi, Hotelul Vega, blocurile turn de la „Pastilă”, biserica de pe faleză, vilele şi blocurile cu multe etaje din Ţiglina I, iar construcţiile continuă, în prezent in apropierea Complexului „Francezi” construindu-se un bloc cu 5 etaje al firmei unui politician PDL din Bucureşti. (Cezar Preda, care în asociere cu directorul societaţii de salubrizare R.E.R.Ecologic Service, Dumitru Ion, a cumparat de la Consiliul Local Galaţi în 2009 terenul, pe care tot acelaşi consiliu a aprobat în 2013 amplasare unui bloc cu 5 etaje).

Din ce spun cei care se pricep, greutatea acestor construcţii situate pe buza unui taluz, combinată cu umiditatea solului de tip loess, poate determina lichefierea solului în caz de seisme şi răsturnarea acestor construcţii în Dunăre.

Dar nu numai construcţiile sunt cele care favorizează tasarea accentuată a falezei superioare a Dunării la Galaţi. O să vedem într-un episod următor ca cei vinovaţi de distrugerea sistematica a domeniului public sunt tocmai cei care ar trebui să-l admnistreze.

De ce se dărâmă faleza?

Galaţii în secolul XVIII.

Se tot discută de mai mult timp despre tasarea falezei Dunării la Galaţi, dar nu se face mai nimic. O dezbatere publică desfaşurată anul trecut la Galaţi cu firma care execută studiul de fezabilitate privind modernizarea acestei zone verzi a oraşului, a sfârşit între dorinţele poate exagerate ale gălăţenilor şi neputinţa autorităţilor, incapabile să asigure finanţări pentru proiecte mari şi costisitoare care sa mulţumesca pe toată lumea.

Cu un an înainte, Primaria Galaţi pierduse 86 de milioane de euro finanţare europeană pentru amenajarea falezei, dar cu o nonşalanţă suspectă aceaşi pri-mărie, dar cu altă pălărie, aruncă 10 milioane de euro pe un studiu de fezabilitate pentru traversarea Dunării şi sute de mii de euro pentru tot felul de chermeze pe bani publici, cu mici, bere şi lăutari, la care se adaugă jocuri de artificii, să se bucure prostimea văzând cum arde spectaculos pe cerul oraşului banul public. Asra în timp ce promenada Galaţiului se prăbuşeşte în fluviu.

Dar dincolo de discuţia specialiştilor, de ieşirile la rampă ale politicienilor locali, imaculaţi ca lacrima, (ca şi când nu ei au aprobat toate monstruozităţile apărute după revoluţie pe faleză), de incursiunile timide şi adesea diletante şi alergătoare după senzaţional ale presei, până acum nimeni nu a analizat temeinic şi documentat cauzele tasării falezei şi a alunecarilor de teren de acolo, aşa că am să încerc să o fac eu.

Vă mărturisesc încă din start că nu sunt specialist în construcţii, nici în geologia solurilor, sau în seismologie, dar observaţiile mele provenite din decenii pe scanat zilnic faleza, combinate cu unele informaţii accesibile oricui este interesat de subiect, m-au dus la mai multe concluzii pe care am să le împartăşesc cui va dori să le citescă.

Istoric.

Malul stâng al Dunării a constituit încă din antichitate un loc bun de acostare pentru corăbii, pentru că reflectat de Munţii Măcinului, şuvoiul fluviului face în dreptul Galaţiului o curbă largă, săpând în malul de loess. In contrast, în malul celălalt, viteza mai mică a apei, combinată cu sedimentele aduse de râul Siret, fac ca malul să prezinte o întinsură largă cu apă mică şi depuneri de nisip ce formeaza plaje, sau chiar insule (cum a fost Cocuţa).

Oraşul Galaţi la 1877.

Diferenţa între albia minoră (plină mereu cu apă) şi albia majoră (care se umple numai la inundaţii) nu a fost semnificativă niciodată în porţiunea Gura Siret- strada Dogăriei pe malul stâng. Aşa cum ne arată imaginile vechi cu portul galăţean şi cum îmi aduc şi eu aminte Râpa înainte de afi amenajată faleza, apa fluviului spăla piciorul falezei, pe jos doar în anii secetoşi se putea merge doar pe porţiuni scurte fără să te uzi pe picioare. Se înţelege de aici că oraşul avea de suferit la inundaţii doar în partea sa situată la est de străzile Cuza Vodă, Mihai Bravu şi Râpa Brateşului.

Râpa Galaţiului văzuta de pe Dealul Ţiglinei la 1877.

Presupun că acum 2000 de ani malul Dunării era mult mai spre locul unde se află mijlocul Dunarii acum, eroziunea malului în tot aceşti ani a spălat miile de tone de deşeuri aruncate în râpă timp de sute de ani de muncitorii abatoarelor şi fabricilor de conserve situate în oraşul vechi. Concomitent pe malul de peste fluviu apa Dunării a încetat să mai spele poalele Munţilor Măcinului, Dinogetia a încetat să mai fie port la fluviu, iar aluviunile au transformat vechea albie antică în şirul de bălţi: Jijila, Lăţime, Crapina ş.a.m.d.

Fauna falezei: specii noi

O mustelidă pe faleză.

Sufocată de numărul mare de oameni care trec pe promenadă, agresată de câinii comunitari care parcă se înmulţesc pe zi ce trece, îngrămădită pe o arie tot mai restrânsă, viaţa sălbatică se încăpăţânează să reziste, ba chiar şi să se perpetueze pe faleza Dunării de la Galaţi.
Anul ăsta au fost semnalate cel puţin două specii noi de mamifere aciuate pe malul fluviului. Prima semnalizare din primavară a venit din partea unui pescar bătrân care mi-a povestit ca a văzut un castor aproape de sorbul pompei de apă de la A.D.P., unde un buştean adus de curenţi se pusese de-a curmezişul, adunând în jurul lui sumedenie de gunoaie.
Castor? Puţin probabil, am zis, nu cred că mai sunt multe exemplare pe la noi prin ţară. Acest animal superb a dispărut în urmă cu 200 de ani din România prin vânare excesivă şi abia ultimii ani s-a reusit popularea câtorva bazine hidrografice (Olt, Mureş, Ialomiţa) cu exemplare aduse din alte ţări. Aveau să mă contrazică agenţiile de ştiri care au publicat imagini în infraroşu obţinute în Delta Dunării şi în care se vede clar o colonie de castori lucrând de zor la un stavilar. Deci există. Când însă l-au văzut şi alţii mai familiarizaţi cu animale de baltă, misterul s-a rezolvat: nu era castor ci bizam, destul de comun prin bălţile noastre, deşi animalul este un alien, adus din America pentru a fi înmulţit pentru blana sa şi evadat dintr-o crescătorie din Cehia acum 110 ani. În România au apărut între cele două războaie şi practic au populat toate râurile şi bălţile din ţară. Oricum m-am bucurat cănd am realizat că probabil o familie de bizami s-a stabilit pe faleza noastră, la Galaţi.
Surpriza cea mai mare am avut-o recent când am văzut alergând prin nămolul şi printre tufele de pe mal un animal care semăna cu jderul, mai precis o mustelidă, că eu personal nu mă pot pronunţa pe care din membrii familiei respective l-am văzut şi filmat/fotografiat: jder, dihor, nevăstuică, sau altă specie.
Cuprinsă de panică la vederea câinilor comunitari care s-au arătat interesaţi de o asemenea prezenţă, animalul s-a urcat în pinii de la "Furculiţă", sărind de pe o creangă pe alta ca o veveriţă. Am crezut pentru o clipa că una din veveriţele (în prezent dispărute), de la Gradina publică, a ajuns cumva pe faleză.
Atăcată de sus de ciori şi de coţofene, gonită de câini, micuţa carnivoră a scăpat după mai multe minute de groază în tufişurile de pe faleză. Aveti aici un filmuleţ cu întâmplarea.

Faleza Dunării: Festivalul scrumbiei, sau festivalul maşinilor?

În vizită la căprioară

Sâmbătă dimineaţa o ploaie mocănească, de noiembrie, s-a aşternut peste faleza Dunării. Cum în zona ultimului bivuac al căprioarei din spatele căsuţei ADP se curăţase panta de uscături şi crengi, am luat-o la deal să vad dacă din bricheta de sare pusă asta toamnă, a mai rămas ceva. Însoţit de căţelul Heidi, mare amator de mirosit prin tufişuri, am escaladat panta până la ieslea montată de oamenii domnului Taşcă de la Ecosal.

Ieslea.

Mai avea fân, semn că un singur balot ajunge să suplinească în iernile cu zăpadă mare lipsa ierbii. Boabele de porumb însă dispăruseră, nu cred că mâncate de căprioară, ci mai degrabă de fazanii care se învârteau pe acolo asta iarnă, sau poate de rozătoarele ale căror găuri îmi atrăgeau irezistibil căţeaua.
În creaga în care a pus-o am găsit bricheta de sare. Găurită ca un svaiţer de cât a fost de linsă, dar mai păstrând încă forma rotundă, sarea este acum complet inutilă în acest loc: după mai multe tentative şi dupa ce a fost hăituită de câinii comunitari din gaşca lui "Ciufulica", caprioara a reuşit să spargă blocada canină şi să se refugieze în partea vestică a falezei.

Aşadar am recuperat bucata de sare, e drept ceva mai uşoară decât astă toamnă şi am pornit spre zona împădurită dinspre trecere bac, unde este acum adăpostită căprioara. Am găsit altă locaţie pentru sare, aproape de traseul zilnic al căprioarei. Nu am văzut-o, am văzut urmele proaspete lăsate de copitele ei pe pământul ud al falezei. Am dat însa de un fazan superb colorat care-şi păzea iubita pusă pe clocit şi care a zburat supărat într-un copac, nu înainte de a da alarma în toata pădurea, spre supărarea căţelului meu rămas ca la dentist.

Obrazul pătat al ADP Galaţi.

Pete de ulei mineral pe faleza inferioară a Dunării la Galaţi

Cam în fiecare an pe vremea asta, salariaţii ADP însoţiţi de numeroase persoane care primesc ajutor social de la Primăria Galaţi, ies la cosmetizat faleza Dunării de la Galaţi. Sunt adunate gunoaiele, tăiată iarba, scurtate tufele de arbuşti şi îndepărtate crengile uscate. Foarte frumos, nimic de zis, doar că nimeni nu supraveghează munca atâtor oameni, care fac şi ei cam ce pot. Adică puţin, pentru o faleză cu peluze pline de gropi şi de cioturi, cu vegetaţie crescută aiurea, sau cu şanţuri de drenare colmatate. Nu mai vorbim de plantările de arbori şi arbuşti ornamentali făcute după ureche. Oricum presa gălăţeană a scris de mult despre faptul că în instituţia care se ocupă de parcurile din oraş nu există niciun peisagist.

Dar nu acest lucru vreau să-l dezvolt acum, ci cel legat de utilajele folosite de angajaţii ADP. (folosesc aceasta prescurtare că este cea mai cunoscută, cea de G.U.-S.R.L. [Gospodarie urbană] fiind mai criptică pentru gălăţeni).

În fiecare an după aceste curăţiri ale pantelor falezei, pe drumul asfaltat de pe faleza inferioară apar pete mari de ulei mineral scurs de la tractoarele ADP care încarcă deşeurile acumulate. Şi asta de ani de zile. Am mai semnalat pe acest blog şi pe altele neglijenţa care duce la pierderi de ulei şi la poluarea mediului.

Tractoarele ADP Galaţi la lucru.

Gl-83-ADP păteaza obrazul ADP-lui.
Remacaţi stilul de parcare cu roata pe iarbă:" Dă-o în măsa,ce nu noi am pus-o?"

Pic-pic-pic.

Probabil nimeni nu întreabă tractoriştii ADP ce consum de lubrifiaţi au, aşa cum nu-i întreabă nici ce consum de motorina au. Că doar la mijloc este vorba de ban public, aşa că pe cine doare?

Dincolo de agresarea mediului prin petele de ulei mineral, aceste pierderi de ulei ne agresează şi pe noi. Le ducem pe tălpi, sau pe lăbuţele căţeilor cu care ne plimbam si ne poluam la rândul nostru maşinile şi locuinţele. Recunoscut a fi implicat în dermatoze de contact, uleiul mineral (mai ales cel uzat), este considerat în unele ţări carcinogen. Mai adăugam astfel un poluant implicat în apariţia cancerului pe listă, alături de fum, gaze de eşapament, pesticide etc.

P.S. Sunt aceleaşi tractoare care în urma cu un an "amenajau" gazonul.

Noi suntem de la Administrarea Domeniului Public.

Aşa va place faleza Dunării domnule primar Stan?

Căprioara de pe faleză, (Bambi pentru prieteni)

De 7-8 ani pe amărâta asta de faleză a Dunării de la Galaţi a apărut o minune a naturii: o căprioară. Alungată  de pe valea Siretului de câinii comunitari încă de pe vremea primarului Nicolae, animalul a găsit adăpost printre pâlcurile de copaci şi printre tufişurile de pe faleză şi aici a rămas. Nu că ar fi vrut ea să rămână în oraşul nostru de frumoşi ce suntem, dar nu a avut alternativă. Blocată de trafic şi de haitele de câini într-un areal destul de restrâns, silită să asculte manelele din boxele merţanelor şmecherilor care populează faleza seară de seară la scuipat seminţe şi jumulit pipiţe, asediată de abuzul de jocuri de artificii ale municipalităţii şi când sunt sărbători locale şi când nu sunt, sau de cele perpetue ale nuntaşilor de la "Pescăruş", obligată să pască printre gunoaie azvârlite cu dezinvoltură de semenii noştri ieşiţi la un Mac' la iarba verde, căprioara a dat exemplul de ce poate însemna adaptabilitatea unui animal la condiţiile vitrege şi complet străine de cele din biotopul în care a trăit. În ciuda mizeriei în care o silim să trăiască, acest animal ne dovedeşte că frumoseţea poate străluci şi printre gunoaie ca diamantul printre noroaie.
Evident a avut ani mai buni şi ani mai răi. Construcţiile de pe faleză cu foiala de muncitori şi utilaje au deranjat-o, dar n-au alungat-o. Iernile cu multă zăpadă din ultimii 5-6 ani au apropiat-o de spectrul morţii prin înfometare, dar totdeauna s-au găsit oameni care s-o ajute. De cel puţin 3 ani are brichete de sare puse la dispozitie de domnul Nicu, un paznic de vânătoare inimos. În ultimii ani a primit suplimentar baloţi de lucernă de la oameni care au sărit la apelul meu disperat de a ajuta căprioara înzăpezită şi flămândă. Le-au carat pe pantele îngheţate ale falezei baieţii de la "Vechiul Galaţi în imagini". Din 2010 are un staul pentru fân în spate la "Pescăruş" prin grija domnului Taşcă de la Ecosal, iar când haitele de câini au alungat-o de acolo, tot dumnealui a mai construit una în celălalt capăt al falezei, iar în iarna care a trecut căprioara a stat mai mult în jurul acestui ultim adapost, într-o zonă de câterva sute de metri pătraţi, asediată în permanenţă de haitele de câini care treptat în ultimele luni au pus stăpânire pe faleză.
Ori acum nu se mai poate! Mai multe căţele aflate în călduri pe pantele falezei Dunării în dreptul "Furculiţei", au atras după ele grupuri mari de câini agresivi care au dublat numărul dulăilor "pensionari" de-o viaţă ai falezei. Şi inevitabilul s-a produs. Zi de zi asistam neputiincioşi la atacuri ale haitelor de câini asupra căprioarei, iar agresivitatea şi tehnica acestor atacuri este din ce în ce mai periculoasă pentru biata caprioară. Drept dovadă am multe fotografii cu hăituirea animalului de câinii comunitari.

Căprioara înconjurată de haitele de câini.

Intervenţia trecătorilor salveaza situaţia.

hăituiala continua.

Oare e mai frumos să avem pe faleză haite de câini în loc de o căprioara sau mai multe? E mai cool să ascultam lătrăturile javrelor decât ţipătul fazanilor? Apropos de aceştia din urma din cauza câinilor vagabonzi numărul de fazani s-a redus la jumatate. Dar totusi ei pot zbura în caz de sunt atăcaţi de câini, dar căprioara noastra nu.

În mijlocul imaginii un fazan.

De-a lungul timpului în presa locală au aparut diverse opinii cu privire la soarta acestui animal, TOATE privind salvarea lui prin extragerea de pe faleza Dunării şi eliberarea lui în natură, de exemplu la Pădurea Gârboavele, sau la Cuca, sau şi mai şi capturarea lui şi mutarea la Parcul Zoo de la Gârboavele, adică la un fel de puşcărie pentru animale, un loc numai bun de tâmpit în captivitate. Ori cred că ambele ideii sunt proaste şi aduc argumente în acest sens. În libertate nu cred că apucă luna fără să cadă pradă puştii unui braconier. În anii în care a stat pe faleză animalul a început să nu se mai ferească foarte tare de oameni, aşa ca am facut fotografii cu ea de la 10-12 metri. Deşi toată lumea ştie, nimeni nu face nimic pentru a opri crimele împotriva acestei specii, crime care se petrec la lumina farurilor în pădurile şi câmpiile gălăţene începând cu Adam, Rădeşti, Cuca, Bujorul sau bălţile Prutului. Masacrarea căprioarelor este sport local în toate satele care au păduri lângă ele şi se face cu complicitatea celor din ocoalele silvice şi a politiştilor din sat, care închid ochii la braconajul în masă care se petrece în zona lor de supraveghere.
Iar ideea de a băga o căprioară care a crescut liberă şi care a putut sa se adapteze la viaţa alături de oameni este o eroare la fel de mare. Întrebaţi personalul de la Zoo în cât timp a murit căpriorul prins acum 3 ani la Grădina Botanică şi mutat la Gârboavele în cuşcă. Vă va spune (poate) că n-a apucat luna şi că a murit de foame.
Aşadar domnule Primar Marius Stan aveţi două opţiuni:

1. să capturaţi căprioara şi s-o "eliberaţi" la zoo-puşcăria de la Gârboavele, sau s-o trimiteţi în faţa plutoanelor de execuţie ale braconajului tolerat de autorităţi
2. să capturaţi căinii de pe faleză şi sa lăsaţi singurul lucru fromos de pe faleza Dunarii acolo unde este acum, în libertate. Parcă e mai fromos să vedem căprioare pascând decât câini comunitari scârpinându-se de râie.

Poate îi aduceţi şi o pereche, sau mai mulţi companioni din aceiaşi specie. Sunt cel puţin doua ocoale silvice din judeţ în care mai sunt ţinute captive caprioare. Şi cred că ar costa infinit mai puţin decât un pasaj aerian suspendat pestre strada Brăilei.