Pe faleza Dunarii de la Galati nu cuibaresc ciori de semanatura (ciora comuna, cioara neagra, Corvus frugilegus). Exemplarele intalnite in cursul anului sunt in trecere, fie ciori din oras, fie ciori din marea colonie de ciori de pe malul dobrogean, care survoleaza de doua ori pe zi orasul, la apusul si la rasaritul soarelui.
Colonia numara cateva mii de exemplare, poate chiar zece mii de indivizi, care pornesc la ivirea zorilor croncanind peste oras, aproape intunecand cerul, catre nordul orasului, dincolo de combinat, spre Smardan si Schela pentru a se hrani cu insecte si seminte de pe camp. In drumul lor zilnic, mai ales la dus, dimineata, oportunismul lor binecunoscut nu le lasa sa le scape resturi de mancare pe care le observa cu vederea foarte agera. Daca nu m-am dat jos din pat dimineata, incepand de la sfarsitul lunii august si pana in octombrie, au grija ciorile sa ma trezeasca, instalandu-se pe antena colectiva de la scara vecina a blocului, de unde semnalizeaza prin croncanit prezenta vreunei pisici, a unui caine sau apropierea vreunui om, suratelor lor, care sunt la curatat parcul din fata blocului de pufuleti, sticsuri si alte bunatati scapate pe jos de copii. In mod constant le gasim adunate pe faleza iarna, cand stau ciorchine in copacii plini de chiciura, sau udate de ceata si deci grele pentru zbor. Ai zice ca plopii de pe faleza s-au umplut de fructe negre, asa de multe sunt. Desi par la prima vedere niste pasari banale, ciorile sunt dotate cu o inteligenta iesita din comun. Studii recente situeaza ciorile ca inteligenta imediat dupa om, inaintea cimpanzeilor si a cainilor. Cred ca ati vazut cu totii mergand cu masina in viteza pe marginea soselei ciori ciugulind cereale cazute din masini si din remorci. Unele din ele se sperie si zboara cand vii in viteza, altele mai batrane si mai cu experienta nici macar nu se sinchisesc. Nu cred insa sa fi vazut cum o cioara indoaie o sarma pentru a-si confectiona o unealta cu care sa apuce un vas cu mancare situat untr-un tub (vezi aici)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu